Marea neagra

 
Suprafata              413.488 Km²

Adancime medie  1.271 m

 
Marea Neagra este o mare continentala, situata intre Europa sud-estica si Asia mica care, scalda tarmurile Romaniei pe o lungime de 245 km, Ucrainei,Turciei si Bulgariei. Prin sistemul de stramtori Bosfor-Marea Marmara-Dardanele comunica cu Marea Mediterana, iar prin stramtoarea Kerci cu Marea de Azov – mare care reprezinta de fapt o anexa a Marii Negre. Are in linii mari forma ovala si tarmuri putin crestate (cu exceptia peninsulei Crimeea), iar in partea de nord-vest are numeroase limanuri. Platforma continentala este foarte extinsa, mai ales in nord-vest, apoi adancimile cresc, ajungand in regiunea central-sudica la 2.425 m.

In Marea Neagra se varsa numeroase fluvii mari, ca: Dunarea, Nistru, Bug, Nipru, Rioni, Kizil-Irmak si de aceea salinitatea ei este scazuta (in medie 20-22 ^o/₀₀) in comparatie cu cea a oceanului planetar.

Temperatura medie anuala in sectorul romanesc este de +12.5^o C, depasind cu 2^o C temperatura medie a aerului. Iarna temperaturile scad destul de mult, bat frecvent vanturile de nord-vest care provoaca valuri mari foarte periculoase pentru navigatie. In iernile mai reci, in zona litorala nordica Marea Neagra ingheata. Sub influenta vinturilor se formeaza un curent circular, dirijat de linia tarmurilor, care, datorita Peninsulei Crimeea, se impart in doua ramuri inchise: estica si vestica. Un curent de suprafata transporta prin Bosfor apele mai dulci ale Marii Negre spre Marea Mediterana; in adancime se formeaza un curent copmensator, care transporta in sens contrar ape cu salinitate mare. Din cauza lipsei de circulatie verticala, la adincimi mai mari nu patrunde suficient oxigen si predomina hidrogenul sulfurat.

In Marea Neagra traiesc circa 1.500 de specii de animale, in special nevertebrate, pesti (dintre care au mare importanta economica scrumbiile, palamida, hamsiile, stavrizii si in special sturionii, cu specii care exista numai in Marea Caspica, in Marea Neagra si in mai mica masura, in Marea Mediterana: morunul, nisetrul si pastruga), delfini si chair cateva foci in regiunea Capului Caliacra (Bulgaria).

Din cele mai vechi timpuri Marea Neagra a constituit o cale de legatura prin intermediul careia populatia bastinasa din regiunile pontice a intrat in contact cu cultura miceniana. Incepind din sec. al VIII-lea i.e.n. pe tarmurile Marii Negre colonistii greci (care o numea Pontul Euxin) au intemeiat un numar de orase (Phanagoria, Kimmerike, Apolonia Pontica, Mesembria, Odessos, Callatis, Tomis, Histria, Tyras, Olbia, Chersones, Theodosia, Panticapaion, Dioscurias, Phasis, Trapezunt, Sinope, Heracleea Pontica, etc.) care au avut un important rol economic, politic si cultural contribuind la grabirea procesului descompunerii comunei primitive la triiburile locale. Dupa expeditia lui Pericle in Pont (437 i.e.n.) un rol preponderent in viata economica a bazinului Marii Negre l-a avut orasul Atena. Mai tarziu, in anul 88 i.e.n. regele Pontului, Mitriade al VI-lea, Eupator, devenise carmuitorul sau aliatul tuturor triburilor si popoarelor din jurul Marii Negre (cu exceptia Bitiniei), reprezentand o amenintare serioasa pentru influenta romana in Orient. La mijlocul secolului I i.e.n., Burebista, conducatorul statului dac incepator, si-a intins stapanirea asupra tarmului stang al Marii Negre, cuprins intre Nistru si Apollonia Pontica. Dobrogea a fost cucerita de romani si inclusa in provincia Moesia in anul 46 e.n. orasele de pe litoralul dobrogean al Marii Negre (Callatis, Tomis si Histria) au intrat astfel in stapinirea Romei, cunoscand o noua perioada de inflorire economica si culturala (perioada romana). Dominatia romana in bazinul Marii Negre a fost continuata de cea romano-bizantina (in secolele IV – VII e.n.), care, pentru a-si mentine stapanirea drumurilor comerciale din Marea Neagra, a trebuit sa infranga rivalitatea statului iranian al Sasanizilor, iar apoi pe cea a cnejilor rusi. Dupa cucuerirea Constantinopolului de catre cruciatii apuseni (1204), pe litoralul de sud al Marii Negre a aparut Imperiul de la Trapezunt. Din aceeasi perioada a inceput si patrunderea negutatorilor genovezi si venetieni, care pana la cucerirea turceasca si-au instituit monopolul comercial in bazinul Marii Negre. La sfarsitul secolului al XIV–lea, inceputul secolului al XV-lea, Marea Neagra constituia hotarul estic al Moldovei si al Tarii Romanesti. Dupa caderea Caffei, trecerea Crimeei sub suzeranitatea turceasca (1475) si caderea Chiliei si a Cetatii Albe in mana turcilor (1484), aproape intreg litoralul Marii Negre se afla in stapanirea Imperiului Otoman. In urma razboaielor ruso-turce din secolele XVIII – XIX, stapanirea turceasca s-a restrans continuu, pana ce, in urma primului razboi balcanic, in 1912, stapanirea asupra tarmurilor Marii Negre de catre  statele riverane a capatat aproximativ configuratia actuala.

Marea Neagra este o importanta cale navigabila, legand regiunile riverane cu Marea Mediteran si prin aceasta cu oceanul planetar.

Principalele porturi: Constanta, Odesa, Herson, Tuapse, Novorossiisk, Poti, Batumi, Trabzon, Sinop, Varna, Burgas. Litoralul Marii Negre constituie o importanta zona balneoclimatica; de-a lungul s-au dezvoltat numeroase statiuni de renume international: Mamaia, Eforie, Mangalia, Yalta, Soci, Suhumi, Batumi, Varna.

Litoralul romanesc al Marii Negre prezinta aspecte diferite. In nord, de la gura de varsare a bratului Musura si pana la Capul Midia (cca. 150 km), tarmul este jos, pe alocuri instabil, nisipos, cu dune si cordoane litorale, cu plaje largi. La sud de Capul Midia pana la granita cu Bulgaria, tarmul este inalt si abrupt (faleza), sapat in loess si depozite sarmatice, prezentand numai din loc in loc plaje (Mamaia, Agigea, Eforie Nord si Eforie Sud, Costinesti, Mangalia). Faleza a fost amenajata prin taluze de verdeata si diguri. Plajele litoralului romanesc al Marii Negre prin expunerea lor estica si prin nisipul fin, sunt foarte cautate in Europa.

Clima litoralului romanesc al Marii Negre este temperat-continentala, cu usoare influente marine. Variatiile anuale si diurne ale temperaturii aerului sunt mai moderate decat in restul tarii (70 – 80 de zile de vara). Precipitatiile atmosferice sunt foarte variabile si se produc la intervale mari (400 – 700 mm annual). Vecinatatea marii si a uscatului favorizeaza formarea brizelor. Litoralul romanesc al Marii Negre este supus iarna viscolului (vanturile de nord-est). De-a lungul litoralului se pot deosebi doua nuante climatice:

-  la nord de Capul Midia, evaporatii puternice ziua (Delta Dunarii si Complexul Razelm), care asigura umezirea aerului si duc la scaderea amplitudinilor termice

-   la sud de Capul Midia, regimul temperaturii aerului este mai moderat si cu caracter marin mai pronuntat; vara, temperatura aerului este mai coborata decat in nord, iar iarna este mai ridicata.

 

AMERICA DE SUD

AMERICA DE SUD

        

 America de Sud, a patra între cele şapte continente, în ceea ce priveste suprafaţa, ocupă 17.820.900 km pătraţi sau mai bine spus 12% din întreaga întindere a pământului. Se întinde de-o parte şi de alta a ecuatorului şi a tropicului Capricornului şi este legată prin istmul Panama de America Centrală şi America de Nord. Continentul se extinde (în lungime) pe 7400 km începând din nord, de la Marea Caraibelor şi până în sud, la capul Horn. Lăţimea maximă  de 5.160 km, este atinsă între Ponta do Seixas, pe coasta braziliană a Atlanticului, şi Punta Parińas,  pe coasta peruană a Pacificului.

  POPULAŢIA

  În anul 2000 s-a estimat că numărul locuitorilor ajunge la 348 milioane, echivalentul unui procent de 6% din întreaga populaţie a lumii. Deşi populaţia Americii de Sud are o moştenire etnică variată, principalele ei elemente sunt constituite de nativii americani şi de descendenţii spaniolilor, portughezilor şi a negrilor africani. Varietatea rasială produsă de amestecul atâtor grupuri Este largă.  Cei mai numeroşi sunt aşa zişii metişii, o combinaţie între iberici şi nativii americani. Mai puţin numeroşi sunt cei proveniţi din amestecul ibericilor şi negrilor, iar cei mai puţini sunt nativii americani amestecaţi cu negrii. Cei mai mulţi nativi americani se află în zonele înalte din republicile andene. Populaţia de origine spaniolă este mai numeroasă în Argentina şi Uruguay. În Brazilia, portughezii sunt elementul iberic predominant iar negrii şi mulatrii sunt mai numeroşi aici decât în orice altă ţară din America de Sud. În Guiane şi pe coasta Columbiei şi Ecuatorului numărul negrilor este de-asemenea mare.

            Valul continuu dar relativ moderat al ibericilor care au venit în America de Sud in perioada colonială şi în secolul ce a urmat  proclamării independenţei, a crescut spre sfârşitul secolului 19 şi până în 1930 prin venirea a milioane de italieni, în principal în Argentina, Brazilia şi Uruguay. Germani, polonezi şi alte naţionalităţi europene au venit de-asemenea, dar într-un număr incomparabil mai mic. Deşi majoritatea imigranţilor europeni erau implicaţi în munca agricolă în Argentina şi Brazilia,mai mulţi germanii şi italienii au format colonii agricole. Coloniştii germani, de exemplu,s-au stabilit partea sud centrală a statului Chile. Alţi imigranţi s-au orientat către oraş, unde au contribuit substanţial la forţa de muncă.

Câteva   grupuri non-europene, cum ar fi sirienii si libanezii, au venit în număr mare. Valul cel mai mare de imigranţi asiatici a venit în secolul 19 din India, Indonezia şi China. Mulţi dintre ei au ajuns în Guiana Engleză şi Guiana Olandeză ca muncitori după abolirea sclaviei. În special după 1900, un număr mare de japonezi s-au stabilit in sud-estul Braziliei, iar mai puţini în Paraguay, Bolivia şi în nordul şi nord-estul Braziliei..

Populaţia din America de Sud s-a dublat între 1960 şi 2000. Aproape jumătate din populaţia de pe continent locuieşte în Brazilia. 45% din restul populaţiei se află localizată în Columbia, Argentina, Peru, Venezuela, Chile şi Ecuator. Creşterea populaţiei este datorată în mare parte creşterii naturale , rata natalităţii fiind de 221 per 1000 oameni, iar rata mortalităţii de 8 per 1000 oameni în anul 2000.în multe regiuni rata mortalităţii a suferit un declin substanţial de-a lungul multor decade, pe când rata natalităţii doar de curând a înregistrat o tendinţă de scădere.

  LIMBI OFICIALE

 
Spaniola este limba oficială în 9 din 13 entităţi politice de pe continent. Portugheza este limba oficială în Brazilia, engleza în Guyana, olandeza în Suriname  şi frnaceza în Guiana franceză. Printre limbile nativilor americani, Quechua, Aymara şi Guarani sunt cele mai frecvent folosite.

 
RELIGII

 

America de Sud este un continent puţin neobişnuit datorită omogenităţii sale religioase. Aproximativ 90% din populaţie este de origine romano-catolică. Majoritatea protestanţilor se află în Brazilia şi Chile; cei rămşi sunt împrăştiaţi mai ales în centrele urbane, la fel ca şi evreii.

            Credinţa romano-catolică a fost adusă pe continent de spanioli şi portughezi în timpul cuceririi spaniole. Protestantismul este o reflecţie a imigraţiei europene de mai târziu şi a activităţii misionare începută în secolul 19.

  
ECONOMIA ŞI INDUSTRIA

 
Majoritatea producţie din recolte este destinată pentru consumul intern şi pentru pieţe. totuşi  veniturile din exportul agricol sunt foarte importante în multe din ţările sud americane. Marketingul intern şi exportul produselor agricole justifică o parte substanţială din activitatea comercială şi de producţie.

 Formele cele mai intensive ale agriculturii comerciale sunt concentrate în jurul oraşelor. Produsele agricole perisabile,ca legume, fructe şi produse lactate sunt cele mai intensive. Producţi de recolte rădăcinoase, fasole şi porumb este mult mai  dispersată. Industria animalieră este dispersată; creşterea bovinelor pentru export este de-o mare importanţă pentru Argentina, Uruguay, Paraguay şi Columbia. Agricultura orientată spre export se practică cu precădere în zonele tropicale şi temperate unde pământul arabil şi accesul la porturi sunt optime. Printre recoltele tropicale cafeaua este cea mai importantă, aceasta fiind produsă în special în SE Braziliei şi în vestul şi centrul Ecuatorului. Zahărul este produs pentru export  pe coasta statului Suriname, a Perului şi a Guyanei. Bumbacul e produs pentru export de multe decenii, pe coasta Perului. Acesta din urmă alături de trestia de zahăr sunt cultivate atât pentru interior cât şi pentru exterior în NE şi SE Braziliei. Grâul, porumbul, carnea de vită, de oaie şi lâna sunt produse importante pentru comerţul internaţional.

Deşi continentul este în procent de 50% împădurit şi înconjurat de mări cu o viaţă marină foarte bogată, industria forestieră şi cea piscicolă sunt de mici proporţii si sunt orientate spre pieţele interne. Cea mai mare parte a lemnului provine din bazinul amazonian unde mari întinderi de pădure sunt defrişate pentru a fi transformate în păşuni şi terenuri arabile. Din sudul Braziliei şi sudul şi centrul statului Chile se exportă cheresteaua de răşinoase. Zone semnificative de păduri destinate comerţului au fost cultivate în Chile şi Brazilia.

În ceea ce priveşte comerţul cu peşte apele din jurul Pacificului sunt cele mai importante. Tonul este pescuit din apele din jurul coastei ecuatoriale şi peruviene. Apele braziliene şi chiliene sunt foarte renumite pentru crustacee.

Mineritul pentru export se practică pe scară largă. Petrolul, bauxita, cuprul şi fierul sunt principalele mărfuri în ceea ce priveşte valoarea şi volumul, dar exportul de minerale este foarte diversificat. America de sUd este un important producător mondial  de plumb, zinc şi mangan.. deşi toate ţările sud-americane sunt producătoare de minerale, gazul şi petrolul  justifică mai mult de jumătate din totalul producţiei externe.

Producţia de minerale este de mare importanţă pentru economia naţională a unor ţări sud-americane. Exporturile Venezuelei sunt dominate de petrol si derivatele lui, pe când dependenţa de exportul de minerale este mai mică în Suriname, Bolivia şi Chile. Peru, şi în ultimii ani Ecuatorul s-au bazat foarte mult pe vânzarea mineralelor. Asemenea exporturi   asigură venit pentru guvern, dar mineritul contribuie prea puţin la produsul domestic brut si la angajare. Totuşi produsele minerale sunt importante la diversificarea industriala a continentului, care se află în continuă creştere.  

Totuşi prelucrarea produselor agricole rămâne cea mai importantă şi cea mai răspândită industrie , chiar şi-n  Argentina  şi Brazilia, ţările cele mai puternic industrializate. Rafinarea mineralelor estre de-asemenea importantă dar tinde a fi localizată în apropierea zăcămintelor de minerale. Alte industrii care se ocupă cu rafinarea petrolului, producerea fierului, oţelului şi cimentului, producerea bunurilor de consum ca textilele, băuturile, vehiculele etc., sunt concentrate în apropierea marilor oraşe.

Dezvoltarea industrială pe continent continuă să înfrunte câteva probleme: mica dimensiune a pieţelor naţionale, tehnologia necorespunzătoare şi slabe reţele de distribuţie şi transport.

Petrolul şi gazele naturale sunt principalele surse de energie în America de Sud. Surse mai primitive cum ar fi lemnul şi manganul sunt folosite pe larg în industrie, în producerea fierului şi oţelului  sau în procesul de rafinare a zahărului. Cărbunele, ale cărui rezerve sunt relativ mici, a fost important de la începutul dezvoltării transporturilor de cale ferată în Chile, Argentina, Brazilia şi Columbia, dar acum a fost înlocuit. Alcoolul provenit din trestia de zahăr este un important combustibil pentru maşini în Brazilia.

 

TRANSPORTURILE

 

Deşi exista o largă varietate de mijloace de transport, reţelele de cale ferată şi şoşele sunt cele mai frecvent utilizate. Traficul autovehiculelor este cel ce domină întreg continentul. Căile ferate   şi transporturile maritime sunt mai importante în Argentina, Brazilia şi Chile, dar chiar şi aici autobuzele, camioanele şi automobilele sunt principale atunci când vorbim de transportul de pasageri şi mărfuri. După cel de-al doilea Război Mondial transporturile aeriene s-au dezvoltat foarte mult şi există o importantă reţea în America de Sud.

 

COMERŢUL

 
Comerţul sud-american este intercontinental, Statele Unite, Europa de Vest şi Japonia fiind principalii parteneri. Petrolul şi derivatele lui sunt obiectul comerţului străin. Brazilia şi Venezuela domină comerţul pentru export al continentului.

            Produsele cum ar fi grâul, vitele, vinul şi bananele fac obiectul comerţului intercontinental, iar bunurile prelucrate cresc în importanţă. Totuşi, comerţul extern al continentului cu produse din agricultură şi din minerit rămâne mai important decât comerţul intern cu acestea. America de Sud contribuie în mod semnificativ la comerţul mondial cu petrol, cafea, cupru, bauxită şi peşte. Comerţul cu aceste bunuri şi nu numai,este esenţial pentru dezvoltarea economică a continentului.

Carpatii Meridionali

Carpatii Meridionali, situati la sud (deci “meridionali” ca pozitie) fata de Depresiunea colinara a Transilvaniei, reprezinta cae mai masiva, tipica si spectaculoasa regiune montana a tarii, avand unele similitudini cu Alpii, fapt pentru care geograful francez Emm. de la Martonne i-a denumit si “Alpii Transilvaniei”.
Limita lor vestica, spr Carpatii Occidentali, este culoarul depresionar Cerna-Timis-Bistra-Hateg-Stei-Orastie, limita estica (spre Carpatii Curburii). Valea Prahovei, iar limita lor sudica o reprezinta un abrupt major (pe alocuri de 1000 m.) spre Carpatii Curburii (intre Prahova si Dambovita), Subcarpatii Getici (intre Dambovita si Motru), Podisul Mehedinti (intre Motru si Dunare).

Prezentare
Informatii selective (pastile) din Carpatii Meriodionali

Prezentare

Caractere generale
Relieful si subdiviziunile sale

• • Grupa Bucegi
  • Grupa Fagaras
  • Grupa Parang
  • Grupa Retezat Godeanu

Clima si hidrografia
Vegetatia fauna solurile monumentele naturii
Populatia si asezarile omenesti
Activitati economice

Caractere generale.

 Caracterele generale ale Carpatilor Meridionali se pot rezuma astfel:

     – au cele mai mri altitudini, sunt masivi, putin fragmentati si relativ rigizi datorita substratului predominant cristalin; altitudinile mari (la peste 1800 – 2000 m) le confera un caracter alpin evident;

     – desi resursele sunt relativ putine, existenta bazinului huilifer Petrosani si a resuselor hidroenergetice le confera un potential energetic ridicat;

     – climatul montan si alpin si dezvoltarea pe altitudine a reliefului influenteaza etajarea verticala puternica a vegetatiei, faunei si solurilor, in acest fel, in cadrul Carpatilor Meridionali (fata de celelalte ramuri carpatice mai scunde, fragmentate si mai intinse) se observa cel mai bine etajarea caracteristicilor fizico-geografice;

     – conditiile relativ dificile nu au impiedicat umanizarea lor straveche (din paleolitic so neolitic) si urilizarea economica a resurselor de baza (paduri, pasuni si fanete). Carpatii meridionali au constituit in mai multe ocazii un teritoriu de adapost, cu deosebire in vremea navalirii popoarelor migratoare.

Relieful si subdiviziunile sale

 Relieful Carpatilor Meridionali are urmatoarele caracteristici definitorii:

 - au fost identificate si descrise urmatoarele caracteristici de eroziune: la peste 2000 m (paltforma Borascu), la 1200 – 1600 m (platforma Rau-Ses), si la 1000 m (paltforma Gornovita);

 - relieful glaciar este foarte bine exprimat la altitudini mari (circuri, vai, morene);

 - sisturile cristaline (care predomina) dau reliefului un caracter masiv si putin fragmentat si conserva foarte bine platformele de eroziune;

 - pe alte roci (calcare, indeosebi) exista fenimene carstice si forme structurale;

 - la sfarsitul Pliocenului, Carpatii Meridionali s-au ridicat cu 1000 m (judecand dupa pozitia platformei inferioare Gornovita), acesta ridicare contribuind la dezvoltarea unor caracteristici “alpine” ale reliefului;

 - culoarele marginale, vaile transversale mari (Oltul si Jiul) si depresiunile au favorizat instalarea unor circulatii active.

     Subdiviziunile majore sunt cele patru grupe (Bucegi, Fagaras, Parang, Retezat-Godeanu), fiecare cu o serie de subdiviziuni proprii.

• grupa Bucegi
• grupa Fagaras
• grupa Parang
• grupa Retezat Godeanu

Grupa Bucegi

     Aceasta grupa cuprinde, intre Dambovita si Prahova, Muntii Bucegi (2507 m), Leaota (2135 m), Piatra Craiului (2239 m) si culoarul Bran-Rucar. In Muntii Bucegi unde predomina conglomeratele cretacice dispuse sub forma unui sinclinal suspendat (platoul Bucegilor), apar forme structurale (brane, Sfinxul, Babele) si abrupturi majore (indeosebi spre Valea Prahovei).
Exista urme glaciare pe vaile ce pornesc de sub Vf.Omu (Valea Ialomitei, Valea Gaura, Valea Malaiesti). Pe Valea Ialomitei prezenta unor roci calcaroase a favorizat aparitia unor chei (Cheile Zanogei, Cheile Tatarului etc.) si a Pesterii Ialomitei. Muntii Leaota, formati din sisturi cristaline, pastreaza pe inaltimi largi platforme de eroziune. Muntii Piatra Craiului au aspectul unei creste zimtate (care reprezinta flancul sinclinal) si au areale cu fenomene carstice (in Cheile Dimbovitei, Cheile Zarnestilor).
Culoarul Bran-Rucar este o zona larga (la 1000 -1200 m) intre Bucegi si Piatra Craiului, umanizata intens cu o veche functie de legatura intre Campulung si Brasov.

Grupa Fagaras

     Aceasta cuprinde o culme nordica (Muntii Fagara) si o culme sudica, mai fragmentata (Cozia, Frunti, Ghitu, Iezeru-Papusa). Muntii Fagaras sunt cei mai inalti din tara (Vf. Moldoveanu – 2543 m; Vf. Negoiu – 2535 m), cu un relief glaciar foarte dezvoltat (cu circurile Balea, Capra, Podragu, Urlea etc.)  si o creasta centrala cu altitudini ridicate (peste 2000 m, in lungime de 40 km) si relief accidentat.
Muntii Iezer-Papusa au un relief glaciar expresiv (Iezer) si suprafete de eroziune intinse (Papusa). Intre Muntii Fagaras si Cozia se afla Depresiunea Lovistei (denumita si “Tara Lovistei’). In grupa Fagaras exista o serie de amenajari hidroenergetice (Lacul Vidraru, pe Arges, lacuri pe rauri mai mici) si soseaua Transfagarasana.

Grupa Parang

     Aceasta grupa este mult mai intinsa, cu suprafete de eroziune bine pastrate la altitudini mari si un relief glaciar expresiv. Din Muntii Parang (2518 m) se desprind spre nord Muntii Sureanului (cu Vf. lui Patru – 2130 m) spre nord-est. Muntii Cindrelului (cu Vf. Cindrel – 2244 m; Vf. Steflesti – 2258 m), iar spre est Muntii Lotrului si Capatanii (cu Vf. Ursu – 2124 m).
Pe marginile grupei Parang, legat de calcare, se dezvolta fenomene carstice (Pestera Muierii, pesterile Sura Mare, Tecuri). In Muntii Sureanului (a caror parte nord-vestica are denumirea de “Muntii Orastiei”), la altitudinea de cca. 1000 m exista vegetatii dacice, inclusiv capitala, Sarmisegetusa Regia. Marginea nord-estica a Muntilor Cindrel, orientata spre Sibiu (“Marginimea Sibiului”) are asezari rurale traditionale de pastorit (Jina, Poiana Sibiului). Grupa Parang este strabatuta de o sosea de inaltime (soseaua transalpina) de la Novaci la Sebes si are importante amenajari hidroenergetice (lacul Vidra, hidrocentrala Lotru-Ciunget, lacurile si hidrocentralele de pe Sebes, alte acumulari pe raurile mai mici: Cugir, Sadu).

Grupa Retezat – Godeanu

     Aceasta  grupa are altitudini mai mari in Retezat (Vf.Peleaga – 2509 m), Godeanu (Vf. Gugu – 2290 m) si Tarcu (2186 m) si mai mici in muntii Vilcan (Vf.Straja – 1869 m),  Muntii Cernei si Mehedinti. Muntii Retezat conserva  cele mai frumoase si tipice forme de relief glaciar din tara noastra;  in muntii marginali (Vilcan, Cernei, Mehedinti) apar fenomene carstice (Pestera, Closani etc.); in Godeanu, Retezat, Tarcu, cele trei platforme de eroziune din Carpatii Meridionali, descrise aici pentru prima data de Emm. de Martone, au o dezvoltare tipica.
Poate putini stiu  ca    Jules Verne, pornind de la o lucrare a geografului Elisee Reclus a amplasat in Muntii Vilcan actiunea romanului “Castelul din Carpati”.
Intre grupele Parang si Retezat – Godeanu se afla Depresiunea Petrosani, ingusta si alungita, care comunica spre exterior prin pasul Lainici (pe Jiu) si pasul Merisor (spre Strei); ea adaposteste principalul bazin huilifer al tarii.

Clima si hidrografia

     Carpatii Mridionali au o clima de munte (intre 1 000 si 1800 – 2000 m) si un climat alpin (la peste 1800 -2000m).
Temperatura medie anuala scade cu inaltimea, de la 6 gr. C (la 1000 m) la 2 gr. C (la 1800 m) si 0 gr. C (la 2200 m); in mod proportional scade si temperatura medie a lunii celei mai calde si celei mai reci. Precipitatiile cresc de la 800 mm la 1200 mm si 1400 mm /an. Bat predominant vanturile de Vest.
In deprsiunile marginale situate in sud si nord bat vinturi cu caracter de foen; mai frecvente si mai cunoscute sunt in depresiunea Targu Jiu – Campu Mare si Depresiunea Fagaras. In depresiunile Hateg, Petrosani si Lovistea apar fenomene de inversiuni termice.
Datorita precipitatiilor bogate, reteaua hidrografica are o alimentare continua si debite bogate.
Principalele rauri sunt: Sebes (cu Rau Mare), afluenti ai Muresului; Bistra si Rau Rece (afluenti ai Timisului), Cerna, Jiu (cu afluentii sai din zona montana); Cibin (cu Sadu), Lotru, Topolog, Oltet (afluenti ai Oltului), Argesul cu afluentii sai ce au izvoare in zona montana (Vilsam, Raul Doamnei, Raul Targului, Dambovita), Ialomita cu Prahova.
Carpatii Meridionali au numeroase lacuri glaciare (peste 150) si lacuri hidroenergetice (Vidra, Vidraru, Gura Apei si alte amenajari mai mici). Exceptand izvorele termnael de la Baile Herculane, celelalte izvoare minerale se afla situate mai mult in zonele limitrofe.

Vegetatia, fauna, solurile, monumentele naturii.

     Vegetatia, etajata dupa altitudine, are, in baza, etajul fagului, apoi amestec de fag si conofere, etajul coniferelor (1200 – 1800 m) si la mari inaltimi zona alpina. Fauna asociata cuprinde specii caracteristice acestor etaje. Rasul, ursul brun si cerbul carpatin sunt animalele mai reprezentative.
La mari inaltimi, traieste capra neagra, specie glaciara relicta, repopulata in Parang, Bucegi, Fagaras.
Predomina cambisolurile (soluri brune, acide) si spodosolurile.
Principalele rezervatii sunt: Bucegi, Piatra Craiului, Cozia, Iezeru Sureanu, pesterile Sura Mare si Tecur, Muntele Domogled si indeosebi Parcul National Retezat.

Populatia si asezarile omenesti.

     Urmele arheologice paleolitice si neolitice din muntii Sureanu (Sura Mare, Cioclovina), urmele de locuire din antichitatea daco-romana, feudala si locuirea actuala constituie un fir istoric indelungat de utilizare a spatiului montan.
In prezent densitatea populatiei este relativ reduasa, fiind la mari inaltimi de sub 25 loc./ kmp., dar, in depresiuni mai mare.
Sporul natural este apropiat de media tarii. Spre Carpatii Meridionali au existat si exista deplasari de populatie cu caracter temporar prin construirea de obiective si pentru exploatarile forestiere.
In vremuri istorice, pana la mijlocul secolului nostru se practica un pastorit transhumant ce-si avea originea in Carpatii Meridionali.
Asezarile rurale sunt rasfirate (ca unele localitati rurale din culoarul Rucar-Bran), sau adunate, pe vai.
Orasele din interiorul Carpatilor Meridionali sunt: Azuga, Busteni, Sinaia, (la limita, pe Valea Prahovei), brezoi, Calimanesti, Petrila, Petrosani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni, Uricani, Baile Herculane; pe margini, dar mai strans legate, sunt: Coamrnic, Fieni, Campulung, Baile Olanesti, Horezu, Novaci, Bumbesti-Jiu, Caransebes, Bistra (Otelu Rosu), Orastie, Cugir, Sebes, Cisnadie, Talmaciu, Avrig, Victoria, Zarnesti.
Fiecare oras are trasaturi urbane si economice proprii.

Activitati economice

     Resursele energetice permit dezvoltarea industriei energiei electrice si furnizeaza materii prime (cocs, carbune energetic) altor unitati economice din tara.
La Schela, in Muntii Vilcanului, exista mici cantitati de antracit.
In  Depresiunea Petrosani se afla localizat principalul bazin de huila al tarii. Centrele de extractie principale sunt (de la est la vest): Petrila, Lonea, Dilja, Aninoasa, Petrosani, Livezeni, Vulcan, Paroseni, Coroesti, Barbateni, Lupeni, Uricani, Campul lui Neag.
Carbunele cocsificabil este utilizat la Hunedoara (pentru cocs) si Calan (semicocs), iar carbunele energetic la Paroseni sau in alte termocentrale. Exploatarea indelungata (de peste 100 ani) a dus la diminuarea rezervelor.
Industria energiei electrice este reprezentata de termocentrale (Paroseni, Bistra etc.) si hidrocentralele, dintre care unele au productii mai mari, cum ar fi Lotru – Ciunget si Vidraru. Exista si alte hidrocentrale mai mici (pe Sadu, Sebes, Rau Mare, Olt s.a.).
Pe Valea Lotrului (la Voineasa) si pe Valea Bistrei (la Bautari) se extrage talc
Industria constructoare de masini produce utilaj minier (Petrosani), autobasculante (Mirsa), produse de mecanica fina (Sinaia), aparate electrotehnice (Bumbesti -Jiu, Cugir).
Pe baza resurselor forestiere s-a dezvoltat industria lemnului, cu centre de cherestea situate chiar in interiorul zonei montane (Brezoi, Petrila, Rucar, Uricani), in apropiere (Talmaciu, Orastie) sau centre situate in zonele invecinate, dar care utilizeaza materia prima (lemnul) din Carpatii Meridionali: Ramnicu Valcea, Preajba (Targu Jiu), Drobeta – Turnu Severin, Caransebes, Sebes, Sibiu. Industria chimica este dezvoltata la Victoria si Busteni.
Indistria materialelor de constructii se bazeaza pe materii prime extrase din zona montana. La Campulung se obtin lianti pe baza calcarului de la Mateias, la Fieni pe baza celui de la Lespezi, iar la Barsesti – Tirgu Jiu se aduce calcar de la cariera dein Suseni. La Avrig se produc articole de sticlarie.
Exista si ramuri ale industriei textile si alimentare: prelucrarea lanii (Talmaciu, Cisnodie, Orlat, Azuga), a bumbacului (Talmaciu), obtinerea unor produse textile (Petrosani), bere (Azuga), lactate etc.
Agricultura se bazeaza pe cresterea animalelor care utilizeaza suprafetele de pasuni si fanete naturale. Cresterea ovinelor este traditionala (Novaci, Jina, Poiana Sibiului). In zonele depresionare si pe margini se cresc bovine.
Caile de comunicatie cuprind cai ferate si sosele. Pe Valea Prahovei se deruleaza un trafic feroviar si rutier foarte important. Pe Valea Oltului, a Jiului si culoarul Timis-Cerna exista cai ferate transcarpatice, dintre care calea ferata Bumbesti-Livezeni (prin pasul Lainici) are un traseu foarte dificil. In afara soselelor ce urmaresc traseele feroviare (Jiu, Olt, Prahova, Timis-Cerna) exista doua sosele transcarpatice foarte importante: soseaua transalpina (peste Parang) si transfagarasana.
Carpatii Meridionali sunt o zona turistica de prima importanta, cu multiple obiective naturale si statiuni cunoscute (Busteni, Sinaia, Calimanesti, Olanesti, Baile Herculane, Paltinis, Sambata s.s.), cabane, dotari pentru sporturi de iarna.

Informatii selective (pastile) din Carpatii Meriodionali
 Pasurile (trecatorile) din Carpatii Meridionali sunt urmatoarele:
Liniile ferate transcarpatice construite prin traseele lor sunt:
Culmile componente ale grupei Parang sunt:
Culoarele de vale incadrate in izoterma de 8 gr.C sunt urmatoarele:
Masivele in care sunt sunt situate urmatoarele lacuri glaciare:
Rezervatiile biosferei in Carpatii Meridionali sunt urmatoarele:
Tipurile de relief din acest lant carpatic sunt urmatoarele:
Elementele floristice submediteraneene intilnite pe versantii sudici ai Grupei Retezat – Godeanu sunt urmatoarele:
Asezarile urbane din:
Obiectivele turistice naturale in Carparii Meridionali sunt:
Fauna avicola din zona alpina este reprezentata prin:
Limite Grupa Bucegi
Culmi muntoase Grupa Bucegi
Depresiuni, culoare tectonice Grupa Bucegi
Pasuri, trecatori, defileee Grupa Bucegi
Ape curgatoare Grupa Bucegi
Lacuri de acumulare Grupa Bucegi
Rezervatii floristice Grupa Bucegi
Rezervatii floristice si faunistice (complexe) Grupa Bucegi
Rezervatie de peisaj si flora Grupa Bucegi
Orase Grupa Bucegi
Limite  Grupa Fagaras
Culmi muntoase Grupa Fagaras
Depresiuni, culoare tectonice Grupa Fagaras
Pasuri, trecatori, defilee Grupa Fagaras
Ape curgatoare Grupa Fagaras
Lacuri glaciare Grupa Fagaras
Rezervatii floristice si faunistice (complexe) Grupa Fagaras
Rezervatie forestiere Grupa Fagaras
Rezervatie paleontologica si geologica Grupa Fagaras
Limite Grupa Parang
Culmi muntoase Grupa Parang
Depresiuni, culoare tectonice Grupa Parang
Pasuri, trecatori, defilee Grupa Parang
Ape curgatoare Grupa Parang
Lacuri glaciare Grupa Parang
Rezervatii floristice Grupa Parang
Rezervatii de peisaj si de flora Grupa Parang
Rezervatii speologice Grupa Parang
Limite Grupa Retezat-Godeanu
Culmi muntoase Grupa Retezat-Godeanu
Depresiuni, culoare tectonice Grupa Retezat-Godeanu
Pasuri, trecatori, defilee Grupa Retezat-Godeanu
Ape curgatoare Grupa Retezat-Godeanu
Lacuri glaciare   Grupa Retezat-Godeanu
Rezervatii floristice si faunistice Grupa Retezat-Godeanu
Rezervatii speologice Grupa Retezat-Godeanu
Rezervatii paleontologice si speologice Grupa Retezat-Godeanu
Parc National Grupa Retezat-Godeanu
Orase Grupa Retezat-Godeanu

 Pasurile (trecatorile) din Carpatii Meridionali sunt urmatoarele:
- Predeal;
- Turnu Rosu;
- Cozia;
- Lainici;
- Merisor;
- Dolmasnea.

Liniile ferate transcarpatice construite prin traseele lor sunt:
- Bucuresti – Brasov prin Sinaia, Busteni, Azuga, Predeal;
- Piatra-Olt – Ramnicu-Valcea – Brezoi – Sibiu prin Cozia si Turnu-Rosu;
- Filiasi – Targu-Jiu – Petrosani – Hateg spre Simeria prin Lainici si Merisor;
- Orsova – Caransebes spre Timisoara prin Domasnea.

Culmile componente ale grupei Parang sunt:
- Muntii Parang;
- Muntii Sureanu;
- Muntii Candrel;
- Muntii Lotrului;
- Muntii Capatanii.

Culoarele de vale incadrate in izoterma de 8 gr.C sunt urmatoarele:
- Defileul Oltului;
- Culoarul Timis-Cerna.

Masivele in care sunt sunt situate urmatoarele lacuri glaciare:
- Bucura;
- Balea;
- Zanoaga;
- Podragul Mare;
- Galcescu;

sunt:
- in Muntii Fagaras m- L.Balea si L. Padragu Mare;
- in Muntii Parang – L. Galcescu;
- in Muntii Retezat – L. Bucura si L.Zanoaga.

Rezervatiile biosferei in Carpatii Meridionali sunt urmatoarele:
- floristice: Sinaia, Parang;
- de flora si fauna: Piatra Craiului, Muntele Cozia;
- de peisaj si flora: Bucegi, Iezeru Sureanu;
- forestiere: Valea Balei;
- Parc National: Parcul National Retezat.

Tipurile de relief din acest lant carpatic sunt urmatoarele:
- de eroziune: e reprezentat prin cele trei suprafete de eroziune:
- Borascu la 2000 m;
- Rau-Ses la 1.200 m – 1.600m;
- Gornovita sau platforma Predeal la 1.000 m.
- glaciar: rezultat al modelarii exercitate de ghetarii cuaternari, este reprezentat prin circuri glaciare, custuri , morene; in circurile glaciare s-au instalat lacuri foarte frecvente in Muntii Retezat, Parang, Fagaras;
- carstic: e dezvoltat pe seama calcarelor; apare sub forma de lapiezuri, doline, polii, chei, pesteri, etc. Exemple:
- Cheile Tatarului, Zanoagei, Ursilor (in lungul vaii Ialomitei);
- Cheile Dambovicioarei;
- Cheile Oltetului;
- Cheile Runcu;
- Cheile Corcoavei;
- Pestera Ialomitei;
- Pestera Damboviciarei;
- Pestera Polovraci;
- Pestera Muierii;
- Pestera Izbucuri;
- Izbucul Cernei.

Elementele floristice submediteraneene intilnite pe versantii sudici ai Grupei Retezat – Godeanu sunt urmatoarele:
- carpenul oriental;
- mojdreanul;
- liliacul salbatic;
- castanul dulce (bun);
- alunul turcesc;
- scumpia.

Asezarile urbane din:
- Depresiunea Lovistea – Brezoi;
- Depresiunea Petrosani – Petrosani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Uricani, Aninoasa;
- Depresiunea Hateg – Hunedoara, Calan, Hateg, Simeria, Deva; Cugir, Sebes, Orastie, ( in zonele limitrofe).

Obiectivele turistice naturale in Carparii Meridionali sunt:
- Vale Prahovei si abruptul Bucegilor;
- Masivul Bucegi cu “Babele” si “Sfinxul”;
- Carstul de pe valea Ialomitei si a Dambovicioarei;
- Peisajul alpestru (creste, strungi, circuri si lacuri glaciare);
- Defileul Oltului;
- Defileul Jiului.

Fauna avicola din zona alpina este reprezentata prin:
- cinteza alpina;
- zaganu sau vulturul barbos;
- acvila de munte.
Fauna acvatica de altitudini maqri cuprinde domeniul pastravului.

Corelate cu roca, tipul de clima si vegetatia, in zona alpina s-au dezvoltat solurile allpine brune-acide.

Limite Grupa Bucegi
N: Depresiunea Brasov, Magura Codlei
S: Subcarpatii Curburii
E: Valea Prahovei
V: Valea Dambovitei

Culmi muntoase Grupa Bucegi
Bucegi – 2505 m. in Vf.Omu
Leaota
Piatra Craiului 2238 m. in Vf. La Om

Depresiuni, culoare tectonice Grupa Bucegi
Culoarul Prahovei
Culoarul Bran-Rucar

Pasuri, trecatori, defileee Grupa Bucegi
Predeal – 1000 m.
Giuvala – 1240 m.

Ape curgatoare Grupa Bucegi
Prahova
Ialomita
Dambovita
Barsa

Lacuri de acumulare Grupa Bucegi
Scropoasa si Bolboci pe Ialomita

Rezervatii floristice Grupa Bucegi
Sinaia

Rezervatii floristice si faunistice (complexe) Grupa Bucegi
Piatra Craiului

Rezervatie de peisaj si flora Grupa Bucegi
Bucegi

Orase Grupa Bucegi
Sinaia
Azuga
Busteni
Sinaia

Limite  Grupa Fagaras
N: Podisul Transilvaniei
S: Subcarpatii Curburii
E: Valea Prahovei
V: Valea Dambovitei

Culmi muntoase Grupa Fagaras
Fagaras – 2544 m. in Vf. Moldoveanu
2535 m. in Vf. Negoiu
Cozia – 1668 m.
Frunti
Ghitu – 1622 m.
Iezer – 2462 m.

Depresiuni, culoare tectonice Grupa Fagaras
Lovistei

Pasuri, trecatori, defilee Grupa Fagaras
Turnu Rosu – 400 m.
Cozia – 309 m.
Defileul Turnu Rosu – Cozia (Olt)

Ape curgatoare Grupa Fagaras
Olt
Topolog
Arges
Valsan
Raul Doamnei
Raul Targului
Argesel
Dambovita
Barsa

Lacuri glaciare Grupa Fagaras
Podragul Mare
Balea

Rezervatii floristice si faunistice (complexe) Grupa Fagaras
Muntele Cozia
Balea

Rezervatie forestiere Grupa Fagaras
Valea Balei

Rezervatie paleontologica si geologica Grupa Fagaras
Turnu Rosu

Limite Grupa Parang
N: Podisul Transilvaniei si Culoarul Orastiei
S: Subcarpatii Getici
E: Valea Oltului si Depresiunea Orastiei
V Depresiunea Hateg, Depresiunea Petrosani si Valea Jiului

Culmi muntoase Grupa Parang
Parang – 2519 m.
Sureanu – 2130 m. in VF. lui Patru
Candrel – 2244 m.
Lotrului 2242 m. in Vf. Steflesti
Capatanii – 2124 m. in Vf. Ursu

Depresiuni, culoare tectonice Grupa Parang
Lovistei
Petrosani
Hateg

Pasuri, trecatori, defilee Grupa Parang
Turnu Rosu – 400 m.
Cozia – 309 m.
Lainici – 450 m.
Defileul Turnu Rosu – Cozia (Olt)
Defileul Livezeni – Bumbesti (Jiu)

Ape curgatoare Grupa Parang
Gilort
Jiet
Strei
Sebes
Cibin
Sadu
Lotru
Oltet
Cerna
Raul Mare in Depresiunea Cerna

Lacuri glaciare Grupa Parang
Galcescu din Muntii Parang
Lacurile din Muntii Cindrel si Muntii Sureanu

Rezervatii floristice Grupa Parang
Parang

Rezervatii de peisaj si de flora Grupa Parang
Iezerul
Sureanu

Rezervatii speologice Grupa Parang
Sura Mare
Tecuri
Cioclovina
Pestera Muierii

Orase Grupa Parang
Depresiunea Lovistei
Brezoi
Depresiunea Brasov
Petrosani
Petrila
Vulcan
Lupeni
Uricani
Aninoasa

Limite Grupa Retezat-Godeanu

N: Depresiunea Hateg si Culoarul Bistrei
S: Subcarpatii Getici si Podisul Mehedinti
E: Valea Streiului, Depresiunea Petrosani si Valea Jiului
V: Culoarul Timis-Cerna

Culmi muntoase Grupa Retezat-Godeanu
Retezat 2509 m. in Vf. Peleaga
Godeanu – 2291 m. in Vf. Gugu
Tarcu – 2190 m.
Muntele Mic 1802 m.
Cernei
Mehedinti
Valcan 1868 m in Vf. Straja

Depresiuni, culoare tectonice Grupa Retezat-Godeanu
Petrosani
Hateg
Culoarul Timis-Cerna
Culoarul Bistrei

Pasuri, trecatori, defilee Grupa Retezat-Godeanu
Lainici 450 m.
Poarta de Fier a Transilvaniei 700 m.
Domasnea 540 m.

Ape curgatoare Grupa Retezat-Godeanu
Jiul de Vest
Tismana
Motru
Cerna
Topolnita
Bistra
Raul Mare in Depresiunea Hateg
Strei in Depresiunea Hateg

Lacuri glaciare   Grupa Retezat-Godeanu
Bucura
Zanoaga in Muntii Retezat

Rezervatii floristice si faunistice Grupa Retezat-Godeanu
Domogled

Rezervatii speologice Grupa Retezat-Godeanu
Closani
Topolnita

Rezervatii paleontologice si speologice Grupa Retezat-Godeanu
Bahna

Parc National Grupa Retezat-Godeanu
Retezat

Orase Grupa Retezat-Godeanu
Culoarul Cernei
Baile Herculane
Orsova

VEGETATIA SI FAUNA ROMANIEI

VEGETATIA  SI  FAUNA  ROMANIEI

 

           Vegetatia si fauna Romaniei este variata si bogata in specii.

                   Factorii care determina varietatea vegetatiei si faunei sunt:

                   -asezarea geografica

                   -relieful prin altitudine

                   -conditiile climatice 

                   -actiunea omului

                   In tara noastra se deosebesc 3 zone de vegetatie:

                   1.Zona stepei

                   2.Zona padurilor

                   3.Zona alpine

 

                   1.ZONA STEPEI

                    Raspandire: C.Baraganului, Pod. Dobrogei, C. Siretului Inferior.

                    Conditii climatice:

                    -clima continentala excesiva

                    -t.m.a.=10-11⁰C

                    -p=400-450mm

                    -veri secetoase si ierni geroase

                    Vegetatie: colilia, spinul vantului, negara, paiusul, pirul

                    Arbusti: macesul, porumbarul

                    Fauna

                    Mamifere:popandaul, harciogul, soarecele de camp, orbetele, iepurele de camp, bizamul, dihorul.

                    Pasari: dropia, prepelita, pitpalacul, graurul, ciocarlia, fasa de camp, eretele alb, privighetoarea, mirela, sticletele.

                    Fauna acvatica: mreana, crapul, cleanul, carasul, salaul.

                    Reptile: gusterul, soparla, broasca testoasa.

                   

                    Zona silvostepei

                    Raspandire: C. Moldovei, sudul Pod. Moldovei, C. Tecuciului, vestul Baraganului, C. de Vest.

                    -face trecerea spre zona padurilor

                    -precip. mai bogate 450-550mm

                    -pajistile se imbina cu palcurile de padure

                    -aici pe langa vegetatia de stepa aparsi arbori cum sunt: stejarul pufos, stejarul brumariu, cer, garnita.

 

                    2.ZONA PADURILOR

                    -incepe de la alt. de 150-200m si urca pana la 1600-1800m.Aceasta zona cuprinde 3 etaje.

                    -etajul stejarului    150-500m

                    -etajul fagului        500-1200m

                    -etajul coniferelor  1200-1850m  

                    a.Etajul stejarului (150-500m)

                    Raspandire: nordul C. Olteniei, C.Boianu, C. Vlasiei, C. Gavanu-Burdea, C. de Vest, Dealurile de Vest, Pod. Getic, vestul Pod. Transilvaniei.

                     Conditii climatice: clima umeda cu pecip. 5000-600m

                     Vegetatie:stejarul brumariu, stejarul pufos, stejarul pedunculat, carpenul, teiul, frasinul, artarul, cerul, garnita, jugastrul.

                      Arbusti: paducelul, porumbarul, cornul, sssangerul, socul negru.   

 

                      b.Etajul fagului (500-1200m)

                      -in unele cazuri fagul coboara chiar sub 100m ca de exemplu in defileul Dunarii, C. Romana ( Snagov, Baneasa)

                      -este etajul cel mai intins ocupand 1/3 din suprafata padurilor din tara noastra.

                      Vegetatia: fagul. In partile joase se amesteca cu stejarul iar in cele superioare cu coniferele.

                       Arbusti:alun, soc rosu, lemn cainesc, soc negru.

 

                       c.Etajul coniferelor (1200-1850m)

                       Vegetatia:molid, brad, larice, zada, pin.

                       Arbusti:caprifoi, coacazul, socul rosu.

 

                       Fauna padurilor

                       Mamifere:ursul, rasul, jderul, lupul, iepurele, veverita, vulpea, dihorul, cerbul, viezurele, mistretul.

                        Pasari:cocosul de munte, cucuveaua, pitigoiul, pitulicea, iernuca, ciocanitoarea, porumbelul gulerat, forfecuta, gaita, acvila de munte, vulturul negru, sorecarul, corbul.

                        Fauna acvatica: lipanul, moiaga, lostrita, cleanul, scobarul, mreana, obletul, babusca, bibanul, crapul, pastravul.

                        Reptile: vipera comuna, soparla de munte, tritonul.

 

                        3. ZONA  ALPINA

 

                        Conditii climatice:clima este rece

                        -t.m.a.=-2⁰C….0⁰C

                        -p=peste 1000mm/an

                        

                        a. Etajul subalpin (1800-2000m)    

                        -face trecerea intre zona padurilor si etajul alpin

                        Vegetatia: jneapan, ienupar, smardarul.

 

                         b. Etajul alpin ( peste 2000m)

                         Vegetatia: smardar, bujorul de munte, afin, merisor, coarna.

                         -pajisti alpine.

 

 

                         Fauna din zona alpine

                         Mamifere: capra neagra, soarecele alb

                         Pasari: cinteza alpina, fasa alpine, vulturul barbos, acvila de munte.

                         Reptile: vipera comuna, soparla de munte.

 

                         FAUNA  DIN  DELTA  DUNARII

 

                         Mamifere: cainele enot, bizamul, mistretul, vulpea, lupul, pisica salbatica, vidra.

                         Pasari: pelicanul comun, pelicanul cret, lopatarul, egreta, califarul, vulturul codalb, rata salbatica, gasca salbatica, lebada, starcul, tiganusul.

                         Fauna acvatica: morunul, nisetrul, pastruga, crapul, carasul, stiuca, platica, salaul, somnul.

                         Reptile: soparla, vipera.

 

                         In luncile raurilor se formeaza paduri de lunca numite zavoaie compuse din arbori iubitori de umezeala: salcie, plop.

                         Vegetatia submediteraneana-defileul Dunarii, valea Cernei, sudul Dobrogei-liliacul salbatic, carpinita, mojdreanul, castanul dulce.

 

                          IMPORTANTA PADURILOR

                          -materie prima pentru ind. prelucratoare

                          -franeaza eroziunea solurilor

                          -elibereza oxygen

                          -intretine un regim bogat de precipitatii.                                  

 

Litoralul romanesc al Marii Negre

Litoralul romanesc

al Marii Negre

 

 

         LIMITELE

 

         Litoralul romanesc al Marii Negre se desfasoara de la gura bratului Chilia in nord pana la localitatea Vama Veche in sud, pe o lungime de 244 km.

 

 

         ASPECTUL TARMULUI

 

         In zona Deltei, numeroasele aluviuni transportate de Dunare alaturi de faptul ca mareele in Marea Neagra sunt foarte slabe, au dus la formarea unor delte secundare la gurile Chiliei si bratului Sf. Gheorghe, sau la bara de aluviuni din dreptul bratului Sulina, care trbuie permanent dragatapentru a nu impiedica navigatia.

         Caracteristice in reileful acestei zone sunt grindurile fluvio-maritime (transversale), ce au o litologie mixta (fluviala si maritima), dimensiuni mai mari, construite pe vechi linii ale tarmului de catre curentii marini ce creeaza coordonate litorale; au dune de nisip pe ele ca urmare a mobilitatii nisipurilor superficiale sub actiunea vantului; dintre grindurile fluvio-maritime din zona litoralului se remarca: Letea, situat intre bratele Chilia si Sulina, are o forma triunghiulara cu varful spre nord; suprafata reilefului este neregulata datorita dunelor de nisip care ating uneori inaltimi de 12 m; grindul saraturile se gaseste situat la nord de bratul Sf. Gheorghe.

         In dreptul bratului Sf. Gheorghe se afla insula Sacalin, aceasta fiind printre putinele insule care insotesc tarmul Marii Negre.

         La sud de Delta, inspre complexul Razim se afla grindul Perisor.

         In sudul Deltei, pana la Capul Midia, in zona tarmului se desfasoara complexul lagunar format din lagunele Razim, Zmeica, Sinoie si Golovita care sunt vechi golfuri ale marii, separate ulterior de aceasta prin cordoane de nisip si limanuri maritime: Babadag, Tasaul. Aici apar frecvent cordoane litorale si grinduri. Lagunele mai comunica cu marea prin Gura Portita si La Periboina, de aceea apele in aceste lagune sunt salmastre. Inspre complexul Razim, Masivul Dobrogei de Nord se continua cu prispa Agighiol si Prispa Hamangia.

         Intre Delta si Capul Midia tarmul este jos si nisipos.

         Intre Capul Midia si Vama Veche tarmul este inalt, abropt spre mare, formand faleza. In umele poriuni apar si plaje largi, care au favorizat dezvoltarea unor importante statiuni turistice si balneare.

         In relief se detaseaza limanurile maritime Tasaul, Techirghiol, Mangalia, Agigea, Tuzla, Tabacariei, Tatlageac si laguna Siutghiol, cu apa dulce, deoarece aici comunicarea cu marea este intrerupta.

 

 

         CLIMA

 

         Litoralul se afla sub influenta Marii Negre (influente pontice). Iernile sunt blande (temperatura medie a lunii ianuarie este de -2^oC), iar verile secetoase (temperatura medie a lunii iulie: +22^oC).

         Litoralul este delimitat de izoterma anulala de 11^oC si de izohieta de 400 mm/an.

         Dintre vanturi, predomina cele de nord-est, adaugandu-se, ca vanturi locale, brizele marine. Circulatia locala a maselor de aer provoaca in perioada calda a  anului moderarea temperaturii si crestera umezelii pe o fasie de 25-30 km departare de tarm.

         Numarul zilelor senine este de 130-170 pe an (cel mai mare din tara), favorizand helioterapia.

         Durata de stralucire a Soarelui totalizeaza 2300-2400 de ore pe an, realizind un potential insemnat de energie solara.

 

          

         APELE

 

         Apele statatoare sunt reprezentate prin lagune (complexul Razim), ca si prin limanurile maritime (Tasaul cu apa dulce, Techirghiol si Agigea cu apa sarata si namoluri curative, Mangalia cu ape sulfuroase, Tuzla, Tabacariei, Tatlageac, etc.)

         Apele subterane sunt localizate sub loess la adancimi mari.

 

 

         VEGETATIA

 

         In zona Deltei, pe lacuri si garle se dezvolta plante cu frunze plutitoare, plante plutitoare si fragmente de plaur (impletituri ale radacinilor si tulpinilor de stuf), nuferi, rogoz, stuf. Pe grinduri apar paduri formate din plop alb, plop cenusiu, plop tremurator, stejar pedunculat, stejar brumariu, stejar pufos, arin. In padurile de pe grindul Letea este bine dezvoltat stratul arbustilor (paducel, porumbar, sanger, macies, etc.) care e completat de o bogata flora agatatoare: vita salbatica, carpenul, volbura urcatoare etc. Pe nisipurile litorale apare vegetatia de litoral, reprezentata, alaturi de graminee si sararita, prin tufisuri de salcet si catina.

 

         FAUNA

Specific stepei sunt razatoarele: soarecele de stepa, popandaul, harciogul, orbetele si dintre pasari: dropia, prepelita, potarnichea, ca si pescarusii.

         Fauna acvatica a Marii Negre este foarte variata fiind reprezentata prin midii, stridii, creveti, crabi, bureti, meduze; dintre mamifere se remarca delfinii. Dintre pesti, reprezentativi sunt: scrumbiile albastre, calcanul, pisica de mare, vulpea de mare, calutul de mare, stavrizii, guvizii, hamsiile, sturionii (cega, nisetrul morunul, pastroga) si rechinii.

 

 

         TURISMUL

 

         Obiective: statiunile balneoclimaterice sunt de mare importanta turistica in sezonul estival: Complexul Mangalia Nord, Mangalia, Costinesti, Techirghiol, Eforie, Constanta, Mamaia, Navodari; urme de cetati antice: Tomis, Histria, Enisala; mozaicul roman de la Constanta; canalul Dunare-Marea Neagra; Delta Dunarii.   

TRANSILVANIA

TRANSILVANIA

 

Transilvania, al carui nume deriva din latinescul “Transilvana” (care, in traducere literara inseamna “tara dintre paduri”), este situata in centrul Romaniei, fiind inconjurata de muntii Carpati la sud, est si vest. In prezent Transilvania este divizata in 10 judete, pe o suprafata totala de 96.837 kmp si are peste 4,5 milioane de locuitori.

             De-a lungul istoriei, pe langa romani, pe teritoriul Transilvaniei s-au asezat unguri, germani, secui, armeni, evrei, etc. Aceasta este si explicatia pentru care arhitectura transilvana este un mozaic de stiluri, reprezentate astazi de edificii civile, religioase si militare care imbina caracteristicile diferitelor culturi si civilizatii. Sint etalate o paleta larga de viziuni si stiluri, formind un fascinant amestec romanesc, gotic si neo-gotic, renascentist, baroc si cu elemente neo-bizantine.

             Pentru calatorul interesat de vestigiile medievale bine conservate, Transilvania este, fara indoiala, o prima destinatie cultural-turistica. In acest context, asezamintele sasesti, taranii si negutatorii care au locuit in Transilvania intre sec. XII-XX, au lasat in urma semne inconfundabile. Ei au pus bazele principalelor sapte cetati medievale: Brasov, Sibiu, Sighisoara, Cluj-Napoca, Bistrita, Sebes si Medias. Zidurile exterioare, turnurile, bastioanele, podurile, scarile, stradutele inguste, piatetele, cladirile publice si civile, bisericile, erau ridicate in scopul protejarii locuitorilor cetatii, contra deselor asedii ale tatarilor si turcilor din Evul Mediu. Ca o modalitate efectiva de aparare, pe care o regasim si in cadrul satelor, in localitatile sasesti se utiliza fortificarea bisericilor, formula arhitecturala care acum este considerata ca fiind unica in Europa. Desi sasii au utilizat tehnici similare in cetatile medievale de pe intregul continent, aproximativ 200 de biserici taranesti fortificate in stil specific sasesc, au rezistat timpului si pot fi vizitate in Transilvania, fiind total diferite de celelalte. Aceasta bogata diversitate se datoreaza locului in care au trait dar si talentului si priceperii lor de maestri constructori, potentialului economic, necesitatii de aparare, precum si bunului gust. Mai mult, vizitatorii vor fi incintati sa descopere ca multe dintre acese biserici mai ofera slujbe religioase satenilor.

             Totusi, urmele trecutului au supravietuit, frumusetea peisajelor si comorile naturale ale locului pot fi regasite de calator ca o expresie unica a spiritului locului, transmitind turistului din energia si inspiratia vitala emanata de oamenii de aici.

 

 

INFORMATII GENERALE

 

   • asezare: in partea central-nordica a Romaniei, pe cursul superior al Somesului Mare, inglobeaza zona de contact a Podisurilor Somesan si Transilvaniei cu regiunea muntoasa a masivelor Rodnei, Tiblesului si Calimani;

   • vecini: la nord-Maramures; la vest-Cluj; la sud-est-Mures; la est-Suceava;

   • suprafata: 7.544 km2 (respectiv 2,2 % din teritoriul tarii);

   • populatie: 633.629 locuitori;

   • orase: BISTRITA-resedinta de judet (cu 86.000 locuitori, situat pe Bistrita Ardeleana, intr-o depresiune intracolinara la 365 m altitudine); Beclean; Nasaud; Sangeorz Bai.

   • relieful: dominat de regiuni deluroase cu masive muntoase (cuprind Muntii Tiblesului in nord-vest, si Rodnei in nord-cu vf. Ineu, de 2280 m, inspre Maramures si Muntii Bargaului in nord-est, unde legenda spune ca isi avea castelul Dracula si Calimani, in sud-est, in partea dinspre Moldova), si de Podisul Transilvaniei (culmi si dealuri ale Podisului Somesan, Campiei Transilvaniei si Subcarpatilor Transilvaniei), in sud-est;

   • clima: este continental-moderata, cu diferentieri in functie de relief, astfel ca in zonele inalte din Muntii Rodnei temperatura medie anuala este de OOC, iar in zona deluroasa din sud-est este de 9OC, cu precipitatii variabile, cu vanturi predominante din vest;

   • cursurile de apa: reprezentate de bazinul Somesului Mare (cu afluentii sai, sieul si Salcuta), orientat est-vest, acopera tot teritoriul judetului, urmat de Bistrita Ardeleana, Rebra, Tiblesul.

 

OBIECTIVE TURISTICE

 

Munti

   • Muntii Bargau-(cu vf. Heniul Mare de 1.611 m), o zona turistica de mare atractie prin prezenta conurilor vulcanice si a padurilor nesfarsite care formeaza un peisaj de un pitoresc aparte;

   • Pasul Tihuta-(sau Pasul Bargaului, de 1.227 m altitudine), langa mica statiune Piatra Fantanelor dispune de partii de schi si saniute. De aici se deschide o splendida panorama asupra muntilor din jur, prin care au calatorit eroii celebrului roman ‘Dracula’, scris de Bram Stoker dupa vechea legenda transilvaneana, legenda care a facut inconjurul lumii, infiorand milioane de oameni. În viziunea Bram Stoker aici era regiunea unde ingrozitorul vampir isi avea castelul, regiune descrisa astfel: ‘un tinut din ce in ce mai salbatic si mai pustiu. Multe prapastii mari si amenintatoare, multe cascade, de parca natura ar fi serbat candva un carnaval’;

   • Muntii Caliman-caracterizati prin masivitate si fenomene vulcano-carstice curioase;

   • Muntii Tiblesului-(cu vf. Tibles de 1.839 m).

 

Pesteri

   • Pestera ‘Izvorul Tausoarelor’-(langa Rebrisoara, in apropierea vf. Barlea din Muntii Rodnei, pe versantul stang al vaii Izvorul Tausoarelor), cea mai adanca pestera din Romania   • 478,5 m, lungimea galeriilor subterane fiind de 16,5 km, are un sistem hidrografic subteran interesant, rar intalnit si o fauna variata ce ii confera o mare valoare stiintifica;

   • Pestera ‘Jgheabul lui Zalion’-la obarsia Paraului Orb, are o diferenta de nivel de 242 m ce o situeaza pe locul II in Romania;

   • Pestera Magliei-pe versantul drept al paraului Izvorul Magliei;

   • ‘Pestera Zanelor’-(la 1.435 m altitudine).

 

Vai si chei

   • Cheile si Valea Bistritei Ardelene-ofera un peisaj incantator de-a lungul celor 65 km pe care ii strabate, incepand de la 1.562 m altitudine-Muntii Calimani. Apele sale cristaline se pravalesc printre brazii falnici sculptand chei inguste cu pereti abrupti si formand ‘Cascada Diavolului’-la intrarea in chei;

   • Valea Repedea-o rezervatie complexa (zoologica, floristica si faunistica) pe o lungime de 7 km printre formatiunile vulcanice ale Muntilor Calimani, suprafata sa fiind presarata cu stancarii impresionante care au diferite infatisari (‘ciuperci’, ‘apostoli’, ’stalpi’) si dau locurilor un farmec aparte.     

Lacuri

   • Lacul Lala Mare-(langa vf. Ineu, la 2.279 m altitudine), unul dintre cele mai frumoase lacuri alpine din Romania;

   • Lacul Lala Mica; Lacul Ineu;

   • Lacul Cetatele-(sau ‘Taul Caianului’), langa Caianul Mic, ocrotit de lege;

   • Lacul Colibita-baraj artificial, (in Muntii Bargaului);

   • ‘Taul zanelor’-o rezervatie complexa.

 

Rezervatii si monumente ale naturii

   • Parcul dendrologic-Arcalia (la 17 km vest de Bistrita, langa satul Arcalia), de 16 ha, unde cresc peste 150 de arbori si arbusti din diferite zone ale globului: brad argintiu, molid caucazian, salcam japonez;

   • ‘Piatra Corbului’-rezervatie geologica si floristica, (la 5 km de Budacul de Sus), in Muntii Calimani;

   • Masivul de sare-Saratel, rezervatie geologica, (la 12 km sud-vest de Bistrita);

   • Poiana cu narcise-in Masivul Saca;

   • ‘Rapa cu papusi’-(langa Domnesti), rezervatie geologica ce cuprinde diferite concretiuni sculptate de natura de-a lungul erelor geologice;

   • ‘Rapa Mare’-(langa Budacul de Sus, la 20 km sud-est de Bistrita), rezervatie paleontologica.

 

Statiuni

   • Sangeorz Bai-(la 56 km de Bistrita si la 31 km de Nasaud), frumoasa statiune balneoclimaterica situata intr-o depresiune (la 465 m altitudine), inconjurata de maguri vulcanice, acoperite cu paduri de fag. Are bogate izvoare de apa minerala ‘Hebe’, fiind mentionata documentar inca din 1770. Clima este continental moderata, submontana, cu veri racoroase si ierni lipsite de geruri mari, temperatura medie oscileaza in jurul valorii de 7oC. Dintre instalatiile de tratament mentionam: instalatii pentru electro si hidroterapie, buvete pentru cura interna cu ape minerale, instalatii pentru aplicatii calde de namol si parafina. Caile de acces sunt: feroviare-gara Sangeorz Bai, pe linia Ilva Mica-Rodna Veche, rutiere DJ 171 de la Nasaud;

   • Colibita-statiune climaterica, (la 830 m altitudine, la 18 km de Prundul Bargaului), pe versantul sudic al Muntilor Bargaului;

   • Piatra Fantanelor-(la 1.100 m altitudine), langa Pasul Tihuta, centru de practicare a schiului;

   • Valea Vinului-statiune balneoclimaterica, (la 800 m altitudine, la 8 km de Rodna).

Vestigii istorice

   • Ruinele Cetatii Ciceului-Ciceu-Giurgesti (1203-1204), aici a existat o puternica cetate a Evului Mediu, stapanita de multi domnitori moldoveni, incepand cu stefan cel Mare in 1489, pana in timpul lui Alexandru Lapusneanu;

   • Turnul Dogarilor-Bistrita (1465-1575), are trei niveluri si o inaltime de 35 m si este singurul dintre turnurile cetatii feudale Bistrita care s-a mai pastrat;

   • Ruinele castrului roman-Orheiu Bistritei (sec. II-III d.Hr.), de mari dimensiuni;

   • Ruinele cetatii Rodnei-Rodna (sec. X), a avut un rol important in perioada Evului Mediu.

 

Edificii religioase

   • Biserica evanghelica-Bistrita (sec. XV), in stil gotic (ulterior modificata in stilul Renasterii), pastreaza strane sculptate in 1516, precum si o colectie de covoare orientale din sec. XVI. Turnul bisericii domina orasul prin inaltimea sa (75m);

   • Biserica ortodoxa-Bistrita (1270-1280), functiona initial ca biserica a fostei manastiri minorite;

   • Biserica-Beclean (sec. XV);

   • Biserica evanghelica-Dumitra (1488);

   • Biserica Evanghelica-Herina (1250-1260), construita in stil romanic;

   • Biserica-Rodna (sec. XIII);

   • Manastirea de la Vad-Ciceu, ridicata de stefan cel Mare, in stil moldovenesc.

 

NILUL

NIL

(în lat. Nilus, în grec. Chrysonoas sau Neilos, în egipt. Hapi, în arabă Bahr sau Bahr el Nil)

 

 

 

Lungimea: 6 671 km

Suprafaţa bazinului: 2 870 000 km²

Situat: Africa – Tanzania, Burundi, Ruanda, Uganda, Kenya, Etiopia, Egipt

 

Deşi după precizarea izvoarelor, în 2938, de către germanul Burkhard Waldecker, pe Ruvuvu afluent al Kagerei – Nilul a fost considerat cel mai lung râu de pe Terra, prin reconsiderarea izvoarelor Amazonului pe Ucayali şi, respectiv, Apurinac, acesta din urmă însumează 7 025 km lungime, devenind nu numai prin debit şi bazin hidrografic, cel mai mare râu, ci şi prin cea de a treia coordonată – lungimea.

Aşadar, Nilul, prin cei 6 672 km rămâne al doilea ca lungime, după Ama­zon, străbate Africa de nord-est pe 35° latitudine (de la 3°55′ lat. sudică la 31°30′ lat. nordică) şi poartă mai multe denumiri – pe sectoare. Astfel, Xagera care se varsă în lacul Victoria se mai numeşte şi Alexandra Nile, iar secţiunea dintre lacurile Victoria şi Albert (Mobutu Sese-Seko) – Victoria Nile, unde se găsesc şi cascadele Owen (Rippon) şi Murclzison. Între cele două lacuri – Victoria şi Albert – se interpune lacul Kyoga, cu caracter mlăştinos, populat de numeroşi hipopotami şi crocodili şi acoperit de insule plutitoare din trestie şi papirus. Acest sector se găseşte în plină pădure ecuatorială, ceea ce face ca râul să fie mărginit de adevărate ziduri verzi în care copacii sunt sufocaţi de liane. O dată cu intrarea în regiunea grabenului african, în care atinge şi lacul Mobutu Sese-Seko (Albert), valea se îngustează între pereţii de granit, iar Nilul formează cea mai frumoasă cascadă de pe cursul său ­Murchison, de 40 m. Aici se găseşte şi Parcul Naţional Kabalega, numit ante­rior Murchison Falls National Park, în suprafaţă de 39 200 km², situat în Uganda şi înfiinţat în 2952, în care sunt protejate specii de animale ca: hipo­potami, crocodili, elefanţi, bivoli, lei, leoparzi, rinoceri negri şi albi, girafe, antilope în peisajul de savană, păsări şi, bineînţeles, cascada ca atare. De la lacul Mobutu Sese-Seko, având Munţii Albaştri (Blue Mountains) în stânga, sub denumirea de Albert Nile, râul, până la localitatea Juba din Sudan formea­ză pragurile Fola. De aici, sub denumirea de Bahr el Jebel (Fluviul Munte­lui), Nilul trece printr-o depresiune cu caracter mlăştinos în care pierde multă apă, deşi primeşte din stânga pe Bahr el Ghaaal, în dreptul lacului No. Bahr, el Ghazal are bazinul de recepţie într-o regiune săracă în precipitaţii, cu toate că este situat între 4 şi 22° lat. nordică, şi ca atare debitul este foarte mic. De altfel, Bahr el Ghazal, numit în amunte de confluenţa cu Nahr Jur, Bahr el Arab, are o scurgere intermitentă în secţiunea mijlocie şi superioară ca şi afluenţii lui. Regiunea mlăştinoasă de la confluenţă se numeşte Sudd (“dop” în arabă) şi reprezintă un focar de paludism în care rezistă cu greu doar triburile nueri aparţinând populaţiilor nilotice şi care se ocupă cu pescuitul şi păstoritul. Suprafaţa acestor mlaştini este apreciată la 60 000 km² şi variază în funcţie de pulsaţiile apelor Nilului. Atunci când apele scad rămân imense suprafeţe mocirloase. La ape mari, o puzderie de insule de vegetaţie alcătuite din trestie şi papirus plutesc şi se îngrămădesc, datorită curenţilor, blocând curgerea, căile navigabile si schimbând, în permanenţă, fizionomia zonei. În această imensă regiune mlăştinoasă Nilul pierde aproape 70% din volumul apă cu care intră. Tot aici, prin dezvoltarea unor alge verzi, într-o anumită perioadă a anului, Nilul preia şi transportă aşa-zisele ape verzi până în cursul mijlociu. S-au elaborat mai multe proiecte de asanare a acestor mlaş­tini prin care se prevede amenajarea unui canal, de la localitatea Bahr spre lacul No.

O dată cu ieşirea din mlaştinile Sudd, de la localitatea Malakal, râul se numeşte Bahr el Abyad (Nilul Alb), denumire pe care şi-o menţine până la Kartoum, unde se uneşte cu Bahr el Azraq (Nilul Albastru sau Abbai pe teri­toriul Etiopiei), ce vine din Podişul Abisiniei şi care joacă un rol important regimul de scurgere şi în fertilizarea luncii Nilului în sectorul egiptean. Un alt afluent important al Nilului Alb, care vine tot din dreapta, din partea sudică a Podişului Abisiniei şi confluează în dreptul localităţii Malakal, este Sobat (740 km lungime şi 420 m³/s debit mediu). De la confluenţa Nilului Alb cu Nilul Albastru (Bahr el Abyad cu Bahr el Azraq) sub denumirea de Nil sau, simplu, Bahr, în arabă, care înseamnă “mare” (adică apă mare), Râul mai primeşte ultimul afluent, deşi mai are de străbătut până la vărsare 2700 km – Atbara, care vine tot din dreapta, din Podişul Abisiniei, dar cu apă mai puţină, uneori chiar secând, datorită climei deja destul de secetoasă.

După confluenţa cu Sobat, Nilul are aspectul unui râu bine conturat, cu apă multă, alimentat alternativ din Nilul Alb şi Sobat, şi din Nilul Albastru şi Atbara. Lipsa de apă din regiune concentrează aşezările şi activitatea economică de-a lungul malurilor fluviului, care începe să devină atât de indispensabil vieţii pe măsură ce înaintează în deşert, în avale de Khartoum, capitala Sudanului. Malurile râului sunt însoţite de sakieh-uri, acele roţi numai 1in lemn si frânghii, cu ulcioare acţionate de boi şi cămile prin care apa este ridicată din albie şi vărsată în canale de irigaţii şi acestea numai din pământ bătătorit. De la Khartoum în avale Nilul parcurge pustiul, deşertul şi regiunea istorică Nubia, înfloritoare între anii 791 şi 656 î.e.n. În Nubia, Nilul face o uriaşă buclă, în care încep să apară cele şase cataracte numerotate de la nord spre sud. Cataracta a 6-a, la circa 150 km avale de Khartoum, for­mată în masivul stâncos Djebel Rauwaya, numită de localnici Şabluka (jgheabul) este o vale tip canion pe 15 km, cu numeroase stânci care apar din apă şi pereţi verticali, săpaţi în roci de culori diferite – roşie, violetă, portocalie şi chiar neagră – cu lăţimi uneori de numai câteva zeci de metri şi în care la ape mari, Nilul are viteza de scurgere foarte mare. După cataracta a 6-a începe deşertul propriu-zis, bântuit de furtunile cu nisip numite ghibli, care u înecat pur şi simplu vestigiile nubiene – Nagaa şi Musawarat, primele prestigii importante din valea Nilului, de la sud spre nord. Cataracta a 5-a, lungă de 12 km, se găseşte in buclă, iar a 4-a după aceasta, fiind cea mai lungă, 15 km. In avale de cataracta a 4-a se găseşte, pe malul stâng al Nilului, stînca Djebel Barkal (din gresie, înaltă de 100 m, cu versanţi abrupţi spre râu) consi­derată muntele sacru al Nubiei antice, la poalele căruia se află templul lui Amon Ra (zeul soarelui) şi vreo zece piramide, mult mai mici decât cele egiptene (4-20 m înălţime) şi care sunt necropole ale unor regi sau prin nubieni. Tot lângă stânca Djebel Barkal era situată Napata, oraşul sfânt şi capitală a Nubiei (750 î.e.n.) care, sub domnia lui Tiraqua a cucerit Teba, capitala Regatului Mijlociu şi a Regatului Nou (2 000-1 300 î.e.n.) din Egiptul antic situată în apropierea complexului de temple de la Luxor. De fapt, o cataractă reprezintă un complex de praguri, stânci în albia râului, aceasta la rândul ei fiind încorsetată între pereţii din roci dure, dar cu înălţimi moderate. În realitate, în loc de cele 6 cataracte menţionate în descrierile antice se găsesc 21 de grupuri principale de praguri. Înainte de a 3-a cataractă, Nilul se desface succesiv în două braţe închizând între ele mai multe insule. A 3-a cataractă este un prag de granit, lung de câţiva kilometri, cu numeroase blocuri de piatră prăbuşite în apă şi pe care se găsesc încrustate desene, reprezentând animale dispărute astăzi, hieroglife din Egiptul antic, inscripţii merotice din perioade mai recente, mărturii ale civilizaţiilor care s-au succedat în Nubia antică. Sectorul de râu dintre cataractele 3 şi 2, pe o distantă de peste 200 km este o înşiruire de vâltori, praguri stâncoase şi stânci izolate care se constituie în tot atâtea obstacole la ape, mici pentru navigaţie, dintre acestea pragul Kagbar fiind cel mai periculos. Cataracta a 2-a, numită şi ,,pântecul de piatră” se desfăşoară pe circa 20 km în avale de localitatea Semna. Nilul are malurile constituite din roci dure, cu înălţimi de numai 30 m, dar cu numeroase stânci în apă care îngreunează circulaţia, chiar si cu cele mai mici ambarcaţiuni. De la Semna spre avale, pe câţiva kilometri, se găsesc, pe ambele maluri, cetăţi din perioada Egiptului antic.

Raurile in actiune

 RAURILE IN ACTIUNE

                                          

       Exista mai multe cai si modalitati prin care apa poate ajunge in rauri. Sursa principala o reprezinta izvorul: acel loc in care apa iese la suprafata de sub roci. Apele de pe teritoriile inconjuratoare, provenite din ploi, se alatura paraurilor provenite din izvoare.

       Natura raurilor se poate schimba in functie de zona traversata. De obicei au mai multe faze distincte intre izvor si mare. Multe rauri izvorasc in zona monta-na si au un curs rapid. In Norvegia sau pe langa Anzii de langa America de Sud, spre coasta oceanului, raurile sunt scurte si rapide.Raurile montane tinere si proaspete au un curent atat de puternic incat putine plante acvatice pot prinde radacini in matca lor, si numarul pestilor este redus. Apa lor este in general rece si curata, iar matca pietroasa. Cascadele sunt frecvente, iar oamenii le privesc cu admiratie.

        Portiunile centrale sunt de obicei linistit, fiind numite mature.Au un curs mai lent, traversand meleaguri mai blande, iar in ele traiesc o varietate de plante si pesti. Matca este namoloasa sau acoperita cu pietris fin.Au un debit mai mare datorita apei provenite din ploi si din afluenti.

 

             Energia fluviilor

 

      Cantitatea apei si panta albiei determina in principal energia fluviului. Daca nivelul unui rau montan rapid, datorita unor precipitatii intense sau a topirii zapezii se ridica intr-un interval scurt, furia apelor poate deplasa chiar stanci uriase.

       Fluviile lenese si batrane intineresc cateodata cu ocazia unor cutremure, care ridica nivelul pamantului facand albia raului mai abrupta. Aceste fluvii reinnoitesapa albii noi si adanci in pamant.Cel mai spectaculos exemplu pentru acest fenomen sunt Marile Canioane din Statele Unite. Aceasta vale sapata in stanc are o lungime de 450 km. Pe portiunea cea mai adanca, nivelul apei din raul Colorado este cu 1,6 km mai scazut decat bordura canionului.

        Ridicarea nivelului regiunii, care este traversata de raul Colorado, dureza milioane de ani. In timp ce fluviul si-a sapat drumul printre stanci, regiunea inconjuratoare s-a ridicat treptat ,iar fluviul a ajuns din ce in ce mai jos. Se apreciaza ca raul Colorado si-a facut matca sapand circa 3000 de metrii adancime,din care 1400 de nu se vad datorita erodarii platoului inconjurator.

 

              Transportul de aluviuni

 

         Marimea corpurilor solide transportabile de un rau depinde de viteza curentului. Daca viteza atinge 30 km/h, atunci poate chiar rostogoli stanci mai mare pe fundul albiei.

         Raul care are viteza de 10 km/h poate transporta doar pietrele mai mici, iar la5 km/h numai nisip si alte materiale fine, ca namolul. Fluviile transporta si substante dizolvate in apa, cum este calcarul. Cand fluviul ajunge in regiuni mai plate, nu mai are puterea sa transporte materialul si le depune treptat in matca.La inceput depune pietrele mai mari si apoi particulele mai mici.

 

                    Ramificarea

 

         Cand raul ajunge in campie, depune materialele transportate, formand bancuri si realizand o retea de canale continuu schimbatoare. Acest proces se numeste ramificare. Un exemplu caracteristic ste reteaua de canale Matanuska din Alaska. Exista multe asemenea fluvii in zona preeriilor nord-americane(Great Plains).

         Depunerile se formeaza intr-un mod diferit daca raul ajunge in campie direct din zona montana.Acesta selateste si depune aluviuni in forma de evantai. O asemenea formatiune se numeste depunere aluviala. Daca suprafata evantaiului este vertiginoasa atunci vorbim despre con alivial. Cand raul iese din matca, depune aluviunea pe mal ridicand nivelul malului, pana ce acesta ajunge cu mult peste nivelul campiei. Malurile formate in aceasta maniera se numesc diguri naturale.

 

                Delta si namolul

 

          Inainte de construirea barajului de la Asuan din Egipt, Nilul inunda terenurile agricole joase anual,acoperindu-le cu un strat fertil de namol. O parte din namolul transportat a ajuns pana la mare. La revarsare, a format pe aria plata o delta, adica s-a despartit in mai multe brate. Forma literei seamana cu litera greceasca mare delta, de unde a si primit numele.

          Azi, majoritatea namolului transportat de Nil este adunat in bazinul lacului Nasser, din spatele barajului de la Asuan. Din aceasta cauza tarmul deltei Nilului se retrage treptat.

 

               Tipuri de delta

 

          Fluvile pot avea trei tipuri de delta, in functie de raportul densitatilor dintre apa marii si apa fluviala:

  *daca apa fluviala are o densitate mai mare decat apa marii, atunci delta se intinde lung;

  *daca cele doua densitati sunt apropiate, se formeaza o delta in forma de evantai, cum este si delta Nilului;

  *daca densitatea apei fluviale este mai mica decat apa marii,atunci se formeaza o delta multi-brat.Aceasta se numeste delta picior-de-pasare, cum este spre exemplu,  delta fluviului Mississippi, din statul Louisiana S.U.A.

          In fotografiile facute la inaltime, despre o zona de afluenta a marilor fluvii , se poate observa bine forma colorata de evantai, ce patrunde adanc in Oceanul Atlantic. Culoarea diferita se datoreaza particulelor de aluviuni transportate de fluvii. Fluviul Mississippi depune anual cca. 700 t de aluviuni in Golful Mexic, prelungind bratele deltei cu cca. 20-30 m. Aceasta depunere provenita din erodarea rocilor stravechi, de-a lungul milioanelor de ani, formeaza pe fun-dul marii roci noi. Raurile lumii transporta anual 8 miliarde tone de material, ceea ce inseamna o pierdere de 1 km patrat de uscat. Raurile Statelor Unite transporta anual o cantitate de aluviuni cu care s-ar putea acoperi toata suprafata tarii cu un strat gros de 6 cm.

RETEZATUL

Retezatul este muntele tuturor vârstelor si  tuturor anotimpurilor care, prin grandoarea si culoarea lui, lasă o puternica impresie asupra vizitatorilor.

        Vara, când circulaţia turistica atinge apogeul si cabanele devin neincapatoare, muntele îmbracă haina multicolora a florilor, in care lacurile cu irizaţii verzi albăstrui accentuează si mai mult căldările glaciare.

        Iarna, când stratul gros de zăpada acoperă toate asperitatiile reliefului, Retezatul devine lumea de basm a schiorilor, iar soarele ii amplifica strălucirea prin cristalele de gheata.

        Numai primăvara este mai scurta si târzie, schiorii având inca prilejul partidelor de schi.

       Cumulând valori peisagistice unice si originale, o flora si fauna deosebite, Retezatul suscita deopotrivă cercetarea stiintifica si practicarea turismului, astfel ca aici s-a instituit Parcul naţional Retezat, in cadru căruia exista o rezervaţie stiintifica ce se bucura de protecţie integrala. Existenta Parcului naţional Retezat, întărita de eforturile care se fac astăzi ni tara  noastră pentru protecţia mediului înconjurător, obliga pe iubitorii de drumeţii la un comportament adecvat, in sprijinul ocrotirii naturii.

               Caracterizare geografica

         Munţii Retezat se afla in Carpatii Meridionali, fiind consideraţi cei mai inalti si mai stancosi din şirul munţilor dintre Jiu si Dunăre. Sunt constituiţi din doua creste alpine, aproape paralele, una situata la nord, cealaltă la sud. Cele doua creste principale sunt legate , intre vârful Papusa si vârful Custura, printr-o creasta ascuţita, lunga de aproximativ 2,5 km, pe care se ridica piscuri semeţe ce oferă tururi pe orizont de neuitat. Dintre aceste piscuri, vârful Papusa (2508 m),vârful Peleaga (2509 m ) si vârful Retezat (2482 m ) reprezintă principalele obiective pe care drumeţii si le propun in excursiile lor.

         Dar Munţii Retezat nu sunt atrăgători numai prin maretia piscurilor .Ei ne oferă creste si custuri dantelate, căldări glaciare, vai admirabil învesmântate cu vegetaţie, dar mai ales lacuri glaciare-elemente de maxima atracţie. Aşezate in causurile căldărilor, singuratice sau in familii,raspandite pe trepte la diferite inaltimi, lacurile glaciare înviorează cu strălucirea lor cenuşiul grohotişurilor sau verdele covorului de iarba si jnepeniş.

         In prezent munţilor Retezat, cărora natura le-a hărăzit o asemenea bogatie de frumuseţi, li se pregeteste, prin munca oamenilor, o noua nestemeta care va străluci intre faldurile bătrânelor poduri; lacul de acumulare de le Gura Apei si numeroasele lucrări hidrotehnice, opere de arta modelate pe măsura sanctuarului natural al acestui cult al Carpatilor.

         Datorita frumuseţilor naturale existente, pe teritoriul Munţilor Retezat a luat fiinţa primul Parc naţional din România, iar in cadrul  acestuia o rezervaţie stiintifica.

                   Asezare, limite

         In partea de nord a Munţilor Retezat se afla joasa depresiune a Haţegului.

         Limita răsăriteana a Munţilor Retezat este formata de valea Râului Bărbat pana mai sus de gura vaii Murgusa la gura paraului Curmăturii, la capătul de vest al depresiunii Petroşani, in apropiere de oraşul miner Uricani..De aici, o denivelare mare intre confluenta văilor Pilugu si Buta cu Jiul de Vest ii separa de Depresiunea Petroşani.

                   Relieful

         Munţii Retezat se ridica stancosi si impunători deasupra Depresiunii Hategului.Una din priveliştile cele mai interesante in care ne oferă fara rezerve frumuseţea acestor munţi este aceea care se desfasoara de pe inaltimile dealului Orlea, lângă Subcetate sau din poenile dealului Piatra Ohabei. De pe aceste inaltimi având la picioarele noastre “Tara “ Haţegului, se ridica contraforturi puternice, împădurite, rânduite armonios. Ele sprijină parca zidurile albite uneori de nea ale custurilor si piscurilor înmănuncheate si zimţuit profilate pe azurul cerului. De aici se disting lesne cele mai înalte si mai vestite  piscuri, mai deosebit fiind trunchiul de piramida al vârfului Retezat (2482 m) ;spre est se afla piscurile Bucura (2433 m), Peleaga  (2509 m), Papusa (2508 m) si vârful Mare (2463 m). Privelişte unica in felul ei, are darul de a atrage irezistibil pe drumeţii dornici sa cunoască in mai mare măsura relieful fărâmata al ţinutului de legenda al Retezatului.

         Suprafaţa Munţilor Retezat este de cca. 700km patrati mai mica decât a Munţilor Fagarasi, dar mai mare decât a Bucegilor.Aceasta suprafaţa poate fi impartita in doua zone importante : peima mai înalta este ocupata de Retezatul propriuzis;a doua , mai scunda si mai restrânsa, este ocupata de masivul Piule-Iorgovan(Retezatul mic).

         In peisajul munţilor Retezat, circurile (căldările) si văile glaciare ocupa un loc deosebit de însemnat. Mulţimea căldărilor glaciare, unele din acestea adăpostind lacuri, au imprimat acestor munţi un pitoresc rar întâlnit in Carpati. Căldările sau circurile glaciare, numite de localnici zănoage, reprezintă depresiuni circulare formate din eroziunea gheţarilor montani, la obarsia văilor glaciare sau pe versantii acestora, adesea suspendate deasupra văilor glciare principale. Ele sunt un rezultat al activitatii gheţarilor cuaternar care s-a întipărit adânc in relieful Masivului Retezat.

         Pe fundul căldărilor chiar si mai jos, pe văile glaciare întâlnim adesea blocuri mari de stanca transportate de gheţari si depuse pe pante la dispariţia acestora. Văile glaciare sunt create prin acţiunea sculpturala a gheţarilor.

         Ca un ţinut al contrastelor, Retezatul nu oferă numai stâncăria arida a căldărilor si abrupturilor, ci si pajişti smăltuite cu flori viu colorate, pâlcuri de jneapăn sau oglinzile lacurilor. La un loc, acest mănunchi de frumuseţi contrastante a adus munţilor Retezat faima cunoscuta.

         

 

 

 

 

 

 

Reteaua hidrografica

         Muntii Retezat sunt caracterizati printr-o retea deasa de ape curgatoare, cu un debit bogat si permanent.

         Cel mai important curs de apa este Raul Mare, cu un bazin de 894 km. patrati si o lungime de 65,8 km.

         Culmile nordice ale Retezatului sunt fragmentate de o retea bogata de ape curgatoare, care isi aduna izvoarele din caldarile glaciare sub creste semete.

         Lacurile din Muntii Retezat majoritatea de origine glaciara, sunt podoabe pretuite si dau un farmec aparte peisajului. Prin numarul lor foarte mare (cca.100), din care 40 de lacuri mari si mijlocii, 18 lacuri marunte dar permanente si cca. 40 ochiuri mici de apa care in verile secetoase seaca, acesti munti se compara in Carpati doar cu muntii Fagaras.Lacurile isi au originea in cuveta provenita prin daltuirea reliefului de catre gjhetarii care acopereau odinioara inaltimile muntilor. Caldarile glaciare acumulau in causul lor enorme mase de gheata si zapada. Dupa retragerea ghetarilor, pe fundul lor s-au format lacuri glaciare, cu ape reci si limpezi, oglinzind cerul, norii, custurile si piscurile.

         Din aceste lacuri vom mentiona doar pe cele care prezinta un deosebit interes turistic:

                   -Lacul Stevia

                   -Lacul Stanisoara

                   -Lacul Pietrele

                   -Lacul Groapele

                   -Lacul Ghimpele sau Peleaga etc.

         Alcatuirea geologica

         Caracteristica generala a Muntilor Retezat o constituie prezenta adoua mari blocuri granitice si granodioritice, unul mai puternic, dezvoltat pe directia crestei principale de nord si altul mai restrans, intins in parte in lungul crestei principale de sud.

         Granodioritul sau “granitul de Retezat” prezinta in spartura aspect cristalin de culoare alba, dur, avand incrustatii cu mica sclipitoare. Stancariile marilor piscuri de la Retezat la Peleaga, Varful Mare si, mai departe, pana spre Balea sunt alcatuite din aceasta roca.

         Sisturila cristaline se dezvolta in fasie continua in partea de nord a Muntilor Retezat, intercalate intre fasiile de granodiorit din zona de nord si cele din Tarcu-Petreanu.

         Deosebit de interesante sunt pesterile situate deobicei la inaltime pe versanti stancosi. Acestea prezinta denivelari si uneori galeriile etajate comunica prin puturi verticale. Pesterile sunt foarte frumoase, bogat invesmantate in concretiuni de tip coralit si excentrite.

                   Clima

         In Muntii Retezat nu exista statii meteorologice, clima fiind determinata prin interpolarea datelor obtinute la statiile meteo Parâng, Petrosani si Hunedoara.

         Muntii retezat se caracterizeaza printr-o clima de munte aspra si umeda. Temperatura medie anuala in zonele ce depasesc 2000m este de –2grade Celssius. Temperatura medie in iulie in zonele  la peste 2000m este de cca. +6 grade Celssius. Temperatura medie in ioanuarie in zonele de peste 2000m este de cca. –10 grade Celssius.Temperatura minima coboara in ianuarie uneori pana la –35 grade Celssius, mai ales in vaile unde aerul rece stagneaza vreme mai indelungata. Teperatura maxima urca in iulie pana la 30 grade Celssius, mai ales in Retezatul calcaros.

         Precipitatiile sunt bogate si se manifesta atat sub forma de ploaie cat si de ninsoare.

         Numarul zilelor cu inghet este de cca. 250.In sezonul estival apare inghetul nocturn, sesizat lesne de turistii care innopteaza in cort la altitudine de peste 2000 m. Numarul de zile cu ninsoare poate depasi 80 annual in zonele de peste 1400m altitudine. Durata stratului de zapada insumeaza annual peste 160 zile. Topirea zapezii in zona alpina incepe in luna mai, desi in iunie muntii au incs intinse suprafete de zapada, mai ales pe versantii  nordici si pe vaile umbrite.

                  

 

Vegetatia

         Muntii Retezat sunt caracterizati printr-o vegetatie bogata, variata, cu intinse zone in care prin masuri speciale de protectie  s-au pastrat specii rare si endemice. Muntii Retezat sunt dominati de paduri si pajisti alpine se impletesc armonios cu porituni de teren stancos si zone cu lacuei numeroase. Pe cuprinsul suprafetei montane au fost identificate peste 1050 specii de plante.

                   Fauna

         Spre deosebire de vegetatie, fauna pune problema mai complexe de localizare datorita, pe deoparte, mobilitatii vietuitoarelor, pe de alta parte, caracterului sezonier al unor specii. Fauna Muntilor Retezat este diversa si ofera multe elemente de interes cinegenetic pentru studiul specialistilor. Incepand de la poalele mnutilor si pana pe culmile inalte vom putea gasi o seama de specii, unele pe suprafete restranse, altele extinse in functie de etajele de vegetatie.

         Dintre mamifere, ursul (Ursus arctos) stapaneste muntele si isi face simtita prezenta fie sus la goluri de munte, mai ales vara in preajma stanelor, fie la poalele muntilor, mai ales toamna cand poate fi surprins chiar in livezile mai marginase de la poalele muntelui. Este un animal mare care preferapadurile linistite, putin umblate sau incalcisiul doboraturilor de vant in care isi face barlogul.

         In Retezat se intalnesc, de asemenea, o seama de fluturi viu colorati, gandaci cu colorit metalic, calugarite, lacuste, furnici, paienjeni, precum si licuriciul ce straluceste noaptea.

                   Ocrotirea naturii

         Muntii Retezat, cu un relief deosebit de salbatic-datorat ata constitutiei geologice, cat si ca rezultat al actiunii glaciare din cuaternal-sunt acoperiti cu o vegetatie deosebit de bogata si variata, prea putin influentata de taierile de paduri si de pasunat intensiv, precum si de alte actiuni ale activitatii oamenilor.

         Pentru protejarea acestor frumuseti, pentru ca actiunea de ocrotire a naturii sa devina eficienta si durabila, s-a instituit un cadru legal, prima hotarare fiind infintarea Parcului national Retezat (1935).In anul 1980 Parcul national Retezat a fost inclus in reteaua mondiala a rezervatilor biosferei, organizata in cadrul Programului “Omul si biosfera” initiat de UNESCO.

         In acest cadru legal, Parcul national retezat constituie obiectul unei actiuni tot mai intense de protejare a naturii.

         Parcul national Retezat are o suprafata de cca. 20000  ha.

         Din cadrul Parcului national,o suprafata de 1800 ha. este declarata rezervatie stiintifica.In perimetrul acestei rezervatii accesul turistilor si al oricaror persoane este permis numai cu autorizatie eliberata de Comisia monumentelor naturii.

         Din aceste cateva obsevatii se poate trage o concluzie : si zona Parcului national deschisa turismuluii are nevoie de ocrotire, liber consimtita din partea turistilor.

         In cadrul Parcului national intalnim plante declarate monumente ale naturii, a caror culegere sau distrugere este oprita.Intre acestea se numara floarea de colt, sangele voinicului, strugurii ursului sau diverse gentiane.

         Pentru ocrotirea acestor plante este important ca toti turistii sa fie educati si convinsi de necesitatea de a cruta aceste frumuseti naturale care au menirea sa incante nu numai pe vizitatorii de zi, dar si pe cei ce vor urca in viitor pe potecile din ce in ce mai batatorite ale Retezatului.

Relieful si apele Romaniei

Relieful si apele Romaniei

 

 

Condiţiile climatice de ansamblu. La latitudinea ţării noastre, mişcarea generală a maselor de aer atmosferic se produce, în mod obişnuit; de la vest spre est. Dezvoltarea unor centri barici – adică areale de mică şi de mare presiune atmosferică (numite «arii ciclonale» şi respectiv «arii anticiclonale») – introduce modificări în această deplasare şi are ca, urmare apariţia unor fronturi  de ploi sau schimbări termice, precum şi modificări ale direcţiilor de propagare a curenţilor de aer, în raport însă şi cu unii factori locali.

Relieful, în primul rând prin altitudine, în al doilea rând prin orientarea catenelor muntoase, introduce modificări locale destul de însemnate: scăderi de temperatură în raport cu înălţimea şi creşterea cantitativă a precipitaţiilor la altitudini mai mari. Coridoarele de vale şi depresiunile aduc devieri ale curenţilor atmosferici, inversiuni de temperatură (cu geruri persistente iarna) sau, dimpotrivă, încălziri ca urmare a «efectului de foehn» de la începutul primăverii.

În latitudine, deoarece teritoriul ţării noastre se desfăşoară doar pe cinci grade, diferenţele termice nu sunt prea mari. Se înregistrează. totuşi o medie anuală cu peste 2°C mai scăzută în nord faţă de Câmpia Română, din sud.

Marea Neagră, întrucât este înconjurată de mari întinderi continentale, exercită o influenţă climatică redusă, ce se manifestă doar prin brize diurne şi prin modificări termice pe o fâşie îngustă la ţărm (ierni relativ blânde şi veri lipsite de canicule).

Luat în ansamblu, climatul României este temperat-continental moderat, făcând tranziţia între cel al Europei de Vest, dominat de influenţe oceanice, al Europei de Est, continental accentuat (adesea excesiv), şi al Europei Sudice, mediteranean, influenţe ajunse la noi peste culmi muntoase înalte. Acestea constituie condiţii cu totul favorabile pentru vegetaţia naturală şi pentru o agricultură diversificată.

Caracteristicile elementelor climatice. Temperatura şi precipitaţiile sunt elemente determinante în aspectul stărilor vremii, adică a situaţiilor concrete ce se succedă zi de zi tot timpul anului. Pentru a defini anumiţi indicatori sintetici, cu valabilitate mai îndelungată; se folosesc mediile de temperatură, de precipitaţii etc. Acestea ilustrează caracteristicile climei.

Temperatura medie anuală scade uşor în ţara noastră de la sud (11°C) spre nord (8,5°C); după cum scade şi în altitudine (6°C la 1 000 m altitudine, 0°C la peste 2 200 m). În iulie – luna cea mai caldă din an temperatura medie este de 22-23° în Câmpia Română. Aici «zilele tropicale» (adică cu temperaturi maxime de peste 30°C) sunt în număr de 50-56 anual, fiind favorabile pentru coacerea cerealelor şi a culturilor meridionale (orez, piersic). În ianuarie – luna cea mai rece – media termică variază între -2°C în Câmpia de Vest, uşor sub 0°C pe litoral, -3°C în Câmpia Română şi -4°C în Câmpia Jijiei. Continentalismul termic relativ moderat al climatului tării noastre rezultă din diferenţa (amplitudinea) de 25-26° obţinută între media lunii celei mai clade şi a celei mai reci în Câmpia Română. Amplitudinea este mai redusă la munte, căci muntele are un rol moderator. Maximele şi minimele absolute de temperatură în ţara noastră au fost: -38,5°C la Bod (Braşov), înregistrată la 25 ianuarie 1942, şi 44,5°C la staţia meteorologică lon Sion (Brăila), (la 10 august 1951 . Asemenea valori, sau apropiate lor, sunt numai întâmplătoare, datorându-se convergenţei mai multor factori ocazionali.

Precipitaţiile atmosferice scad în medie de la vest la est (630 mm în Câmpia de Vest, 500-600 mm în Câmpia Română, sub 400 mm în Dobrogea), şi cresc cu altitudinea. În ţinuturile deluroase cad 600-800 mm precipitaţii pe an, iar în munţii înalţi peste 1 200 mm, ceea ce contribuie la buna alimentare a râurilor cu izvoarele în Carpaţi. Precipitaţiile au la noi un regim neregulat. Valorile menţionate sunt medii multianuale. Sunt însă ani ploioşi în care, în acelaşi loc, pot cădea precipitaţii aproape duble şi ani secetoşi în care precipitaţiile se înjumătăţesc. Studiul secetelor din ţara noastră, mai frecvente în SE ţării, ca şi neregularitatea ploilor au indicat ca necesare irigaţiile, care s-au extins îndeosebi în Câmpia Română şi Dobrogea (v. pag. 64).

Vânturile, determinate de circulaţia generală a aerului deasupra Europei şi de schimbările centrilor barici, poartă denumiri intrate în limbajul comun: vântul de vest, aducător de precipitaţii, crivăţul, care bate iarna de la est sau nord-est, uneori de la nord, geros şi uscat, austrul, o componentă mediteraneană, cald şi uscat vara, ploios iarna. Mai sunt şi vânturi locale ca: Vântul mare (în Depresiunea Făgăraşului), brizele marine etc.

 Regionarea climatică. Pe teritoriul României se diferenţiază trei etaje de climă: unul montan, răcoros (2-6°C), cu precipitaţii abundente (700-1 200 mm) şi vânturi puternice: unul de dealuri, mai cald (6-10°C media anuală) .şi precipitaţii mai reduse, dar suficiente pentru vegetaţia forestieră (500-700 mm); unul de câmpie, care cuprinde şi zona dealurilor mici, cu medii termice ridicate (10-11°C în Câmpia Română şi Dobrogea), dar cu precipitaţii reduse şi secete frecvente.

Pe fondul climatului temperat-continental, pe teritoriul ţării se propagă o serie de influenţe climatice exterioare, generate de masele de aer în mişcare, barate de o parte sau de alta a Carpaţilor. Astfel, s-au putut diferenţia mai multe nuanţe ale climatului cu influente: I. oceanice, atenuate, în partea de NV şi în partea centrală a ţării, cu un climat umed şi moderat termic; II submediteraneene, în SV ţării, cu ploi de toamnă şi ierni blânde; III. de tranziţie de la influenţe oceanice şi submediteraneene la cele de ariditate, in partea central-sudică, cu precipitaţii ce scad cantitativ spre est şi temperaturi mai ridicate iarna; IV. cu influenţe de ariditate (influenţe est-europene), în Bărăgan şi Podişul Moldovei, de continentalism accentuat, cu ierni foarte reci, veri fierbinţi, cu secete frecvente; V. cu influenţe baltice în NE ţării, cu precipitaţii bogate, iama cu temperaturi foarte scăzute; VI. cu influenţe pontice, în lungul litoralului, cu ierni blânde şi veri calde; circulaţia locală a maselor de aer sub forma , brizelor provoacă în perioada caldă a anului moderarea temperaturii şi creşterea umezelii aerului pe o fâşie de 25-30 km depărtare de ţărm.

 

 

 

APELE

 

Dunărea. Pentru ţara noastră, Dunărea constituie una dintre componentele esenţiale ale naturii locurilor. Ea colectează aproape întreaga reţea de ape curgătoare (în afara câtorva mici râuri dobrogene). Afluenţii ei principali formează un fel de aureolă în jurul cununei Carpatilor, iar afluenţii de ordinul al doilea au direcţii radiale, ferăstruind prin văi transversale munţii, fapt deosebit de favorabil căilor de comunicaţie interioare.

Dunărea este cel mai important fluviu internaţional din Europa, pe care o străbate de la vest la est, din apropierea Rinului până la Marea Neagră. la intrarea in tara noastră are un debit mediu de 5960 [] datorită in bună parte aportului afluenţilor mari pe care îi adună in zona de convergenţă hidrografică din apropiere de Belgrad (Drava, Tisa, Sava, Morava) care-i dublează debitul. Pe teritoriul ţării noastre, Dunărea parcurge 1 075 km şi adună o mare cantitate de ape, astfel că la Pătlăgeanca , înainte ca fluviul să se despartă în braţele ce alcătuiesc, delta şi să-şi răsfire apele pe numeroase gârle, debitul mediu ajunge la 6 470 m3/s, egal cu cel al Volgăi.

Pe teritoriul românesc, Dunărea cuprinde patru sectoare cu caractere diferite. Defileul dintre Baziaş şi Orşova, odinioară cu mari dificultăţi în calea navigaţiei (stânci în albie, curenţi în vârtej) a fost pus în valoare prin crearea marelui baraj de la Porţile de Fier, unul dintre cele mai mari sisteme hidroenergetice şi de navigaţie (cu duble ecluze) din Europa. Sectorul Porţile de Fier Călăraşi, unde fluviul curge într-o singură albie (doar câteva mari ostroave), Dispune de adâncimi ce asigură un pescaj minim de 2 m (la ape mici). ,Sectorul Călăraşi-Brăila se caracterizează prin despărţirea fluviului în două braţe ce închid în interior două incinte, pe vremuri cu mlaştini, lacuri şi păduri, în prezent îndiguite, drenate şi cultivate agricol. În aval de Brăila este Dunărea maritimă, cu adâncimi mai mari, ceea ce asigură circulaţia navelor maritime (peste 7 m pescaj). Navigaţia în sectorul Deltei se face cu deosebire la vărsarea în mare formând «bara» de la Sulina.

 

Râurile interioare. După bazinele colectoare şi locul de vărsare, râurile interioare se împart în următoarele grupe:

 

1. Grupa de vest, având colector Tisa, cuprinde Vişeul şi lza, principalele râuri ale Maramureşului, Someşul, cea mai mare apă a Transilvaniei de nord, care se alimentează atât din Carpaţii Orientali prin Someşul Mare, cât şi din Munţii Apuseni prin Someşul Mic unite la Dej; când ajunge în câmpie, pe la Satu Mare, are un debit bogat care-i fixează locul al IV-lea între râurile mării. Din Munţii Apuseni spre graniţa de vest curg Barcăul şi cele trei Crişuri: Crişul repede ce trece, prin Oradea, Crişul Negru care drenează Depresiunea Beiuşului şi Crişul Alb ce străbate zona minieră de la Brad şi apoi Depresiunea Zarandului. Ca volum de ape purtate sunt cam egale. Cel mai mare râu al Transilvaniei este insă Mureşul, care izvorăşte din Carpaţii Orientali, de unde primeşte şi doi afluenţi principali (Tărnavele), dar se alimentează şi din Munţii Apuseni prin Arieş şi Ampoi, iar din Carpaţii Meridionali prin Sebeş şi Strei. Ultimul afluent al Tisei este Bega care trece prin Timişoara. Este canalizat şi navigabil.

2. Grupa de sud cuprinde afluenţii direcţi ai Dunării. Râurile mai mari sunt: Timişul, principalul râu al Banatului, Bârzava, Caraşul, Nera, Cerna, care se varsă în Dunăre în dreptul localităţii Orşova, Jiul, care străbate cele două principale bazine carbonifere ale ţării (cel de huilă de la Petroşani şi cel de lignit de la Rovinari-Motru) şi zona industrială a Craiovei. EI are doi afluenţi mari Motrul şi Gilortul. Oltul, cu un traseu complex, ferăstruieşte mai multe defilee în munţi (Tuşnad, Racoş, Turnu Roşu, Cozia). În lungul său se află o salbă de lacuri de acumulare şi hidrocentrale de circa 1 000 MW forţă instalată, iar cursul său inferior urmează să devină navigabil. Din Munţii Făgăraşului, Argeşul îşi adună principalii săi afluenţi, reuniţi în mănunchi aproape de Piteşti, în amonte de care se înşiră un mare sistem de lacuri şi hidrocentrale. A doua mare. confluenţă este la sud de Bucureşti, unde primeşte Neajlovul şi Dâmboviţa. Lucrările ce se execută în aval de Bucureşti vor face navigabil cursul inferior al Dâmboviţei: Ialomiţa, cu izvoarele în munţii Bucegi, traversează Câmpia Română de la vest la est, inclusiv partea mai secetoasă. Bărăganul, unde apele ei sunt folosite la irigaţii, scăzând astfel ca debit spre vărsare. Principalul său afluent este Prahova.

3. Grupa estică cuprinde două râuri principale: Siretul, cel mai mare ca debit mediu dintre râurile ţării (222 m3/s), şi Prutul, care, deşi mai lung, are ape mai puţine. Siretul adună toate apele de pe versantul estic a) Carpatilor Orientali (Suceava, Moldova, Bistriţa, cel mai mare dintre afluenţi, Trotuşul, Buzăul). Prutul are afluenţi mici şi regim de scurgere foarte variabil, de unde necesitatea construirii lacului de acumulare de Ia Stânca, lângă Ştefăneşti, pentru alimentări cu apă şi regularizarea cursului.

4. Grupa râurilor dobrogene cuprinde râuri puţine şi scurte, cu debite scăzute în cea mai mare parte a anului. Mai importante sunt Teliţa, Taiţa şi Casimcea, care se varsă în lacurile din lungul ţărmului Mării Negre. În vestul Dobrogei sunt unele râuri mici care se varsă în Dunăre.

Întrucât apele râurilor au în majoritatea cazurilor provenienţă pluvială (în foarte mică măsură nivală sau subterană), acestea se caracterizează prin mari variaţii de debit, consecinţă a continentalismului climatic. La mari ploi torenţiale, unele râuri au produs inundaţii ca cele ale Someşului înregistrate în 1970 şi 1975 sau cele ale Siretului din 1991. Îndiguirile făcute înlătură în mare parte acest pericol, protejând terenurile din vecinătate.

Lacurile. Acestea ocupă doar o suprafaţă de 1,1% din teritoriul ţării, dar au o importanţă multiplă, nu numai turistică (balneară), ci şi piscicolă. Cele mai mari lacuri sunt la ţărmul mării, fie lagune ca Razim (415 km2), Goloviţa, Zmeica, Sinoie, iar mai la sud Siutghiol, cu apă dulce, fie limanuri maritime ca Techirghiol,. cu apă sărată şi nămoluri curative, ori Mangalia. Sunt şi limanuri fluviatile de felul lacurilor Mostiştea, Oltina ş.a., la Dunăre, sau Snagov şi Căldăruşani, la nord de Bucureşti, amenajate pentru agrement şi sporturi nautice.

Din categoria lacurilor construite de om, tradiţionale sunt iazurile (ex. lacul Herăstrău din nordul Bucureştiului), mai numeroase în Câmpia Moldovei (mai mare este iazul Dracşani din judeţul Botoşani) şi în Câmpia Transilvaniei (lacul Geaca). S-au construit numeroase lacuri de acumulare de interes energetic, dar şi pentru alimentări cu apă, regularizarea debitelor etc. Mai mari sunt izvorul Muntelui pe Bistriţa (33 km2), Vidra pe Lotru, Vidraru, pe Argeş, apoi altele pe Olt, pe Sebeş, pe Siret etc. (v. harta de la p. 43).

Pe munţii înalţi (Făgăraş, Parâng, Retezat, Rodna) sunt numeroase Jacuri glaciare, formate în excavaţiile săpate de foştii gheţari cuaternari. În genere, acestea au dimensiuni mici, dar constituie elemente de atracţie turistică. Unele au însă adâncimi până la 15-20 m (Podragul Mare şi Bâlea în Făgăraş, Gâlcescu în Parâng, Bucura şi Zănoaga în Retezat). Ca unicate, menţionăm Lacul Sf. Ana, situat într-un crater vulcanic lângă Băile Tuşnad, sau Lacul Roşu, format prin surparea în 1837, a unui pinten de munte, care a barat Valea ‘Bicazului, mai sus de chei. În Bărăgan, datorită verilor calde şi secetoase, se formează lacuri sărate, unele folosite balnear (Lacul Amara, Lacul Sărat).

Apele subterane. Acestea se împart în ape freatice, de mică adâncime, influenţate în mare măsură de precipitaţii, şi ape de adâncime, considerate captive, provenind prin infiltrări de foarte lungă durată din apele de suprafaţă, reîmprospătarea lor făcându-se în cicluri seculare sau chiar geologice.

Apele freatice sunt, la munte, lipsite de continuitate şi uneori mineralizate, fie prin gaze (de exemplu, borvizurile din estul Transilvaniei), fie prin săruri (folosite terapeutic). În calcare există arii de discontinuitate sau dimpotrivă de . mari acumulări, ca în partea centrală a Munţilor Apuseni sau în Banat. La limita Subcarpaţilor cu munţii, sunt adesea intens sărăturate. Sub depozitele loessoide sau aluvionare din câmpie apele se localizează, de asemenea, la adâncimi relativ mari. În zonele bântuite de secete, cum este Bărăganul, datorită evaporaţiei intense de vară, ele antrenează, în mişcarea lor ascensională, sărurile din stratele sedimentare, creând sărături (cu acumulări de valoare balneară în unele locuri).

Apele de adâncime se întâlnesc numai în zonele extracarpatice şi au adesea caracter ascensional sau artezian. În vestul ţării, cele din lungul faliilor din fundamentul marginal carpatic sunt termale, având şi unele săruri în conţinut (de pildă ape bicarbonatate-sulfurate la Băile Felix, 1 Mai, Tinca, Moneasa). La Oradea şi împrejurimile ei sunt ape termale de adâncime, bogate ca debite, folosite nu numai pentru băi, ci la termoficarea unor cartiere, la încălzirea serelor

. sau ca apă industrială: Apele termale continuă şi mai la sud, pe toată bordura Câmpiei de Vest, până la Arad şi Timişoara, iar la nord, până la Satu Mare. Se pune problema folosirii lor în scopuri, energetice.

Marea Neagră. Avându-şi originea în vechea rnare sarmatică, mult mai întinsă, Marea Neagră are o suprafaţă de 462 535 km2 (împreună cu Marea Azov). Este o mare de tip continental, legându-se prin strâmtori (Bosfor şi Dardanele) cu Mediterana, iar de acolo cu întreg Oceanul Planetar. Are puţine insule, iar ca peninsule cea mare mare este Crimeea. Originalitatea Mării Negre constă în lipsa curenţilor verticâli, care ar asigura pătrunderea aerului în adânc. Aceasta explică existenţa a două straturi de apă: unul din adânc, ceva mai sărat (22%0), neaerat, ceea ce pricinuieşte acumularea de gaze toxice (H₂S), fiind lipsit de vieţuitoare; altul la suprafaţă (circa 180 m grosime), alimentat cu ape fluviale, deci mai dulce (doar 17-18%° salinitate), influenţat de factorii climatici. Numai în cel superior se dezvoltă fauna. În nord-vestul mării, deci în dreptul ţării noastre, platforma continentală, cu adâncimi reduse, face ca bogăţia faunei să fie mai mare. .

În Marea Neagră s-au identificat două feluri de curenţi: unul de descărcare a apelor sărate din Mediterana prin Bosfor în Marea Neagră şi, invers, de compensare prin transferul pe la suprafaţă al apelor mai puţin sărate din Marea Neagră spre Mediterana; altul este un curent de suprafaţă, cu traseu circular, provocat de vânturi. Acesta din urmă nu este continuă şi nici permanent, cum se credea mai demult, ci numai ocazional. În dreptul ţărmului românesc are un traseu NE-SV. Lui i se datoreşte împingerea aluviunilor fluviale şi a nisipurilor marine paralel cu ţărmul şi construirea de cordoane litorale care au închis laguna Razim (în antichitate golf marin) şi limanurile de la gurile văilor dobrogene. În sistemul de cordoane litorale conjugate s-au format în vremuri – mai depărtate grindurile maritime din Deltă.

Pe ţărmul românesc al Mării Negre, lung de 244 km, principalul port este – Constanţa, cu incintă portuară construită prin diguri în larg. Însemnătate portuară mai au Mangalia în sud şi Sulina în nord.