Dacia a tras în sus profitul Renault, în 2007

Producătorul francez de automobile Renault a reuşit să-şi atingă ţintele financiare pe 2007 datorită modelului Logan, însă în următorii doi ani conducerea grupului mizează pe creşterea volumelor prin lansarea mai multor modele noi, nedorind o “loganizare” a Renault, scrie Les Echos.

Dacia a vândut, pe plan mondial, peste 230.000 de automobile anul trecut, în creştere cu 17,4% faţă de 2006, în timp ce vânzările grupului Renault au avansat cu 2,2%, până la peste 2,48 milioane unităţi.

În plus, “rentabilitatea în cadrul Renault este foarte inegal împărţită între familia Logan, cu o marjă operaţională de 6% în Europa şi chiar de peste 8% în cazul uzinei de la Piteşti, şi restul gamei Renault, pentru care media este de sub 3%”, mai scrie cotidianul economic Les Echos.

“Când am anunţat că Logan va face o marjă operaţională de 6%, nimeni nu ne-a crezut. Însă în prezent tocmai acest model trage Renault în sus. Maşinile ieftine nu sunt neapărat maşini care aduc profit redus”, a explicat preşedintele grupului Renault, Carlos Ghosn.

Renault depinde prea tare de un singur produs şi de o singură piaţă,în prezent fiind vorba despre Logan – lansat de predecesorul lui Ghosn, Louis Schweitzer – aşa cum în urmă cu aproape trei ani era modelul Megane Scenic pe piaţa franţuzească, comentează Les Echos.

Carlos Ghosn vrea însă să echilibreze situaţia în cadrul Renault. “Reperele de creştere au fost stabilite, suntem gata de ofensivă. Logan a avansat cel mai mult anul trecut, însă lucrurile vor fi diferite în 2008. Pentru 2009, planul nostru nu include loganizarea Renault”, a explicat şeful companiei.

În Europa, unul din reperele importante ale strategiei constă în înlocuirea vechiului Megane, la sfârşitul lui 2008. În total, inginerii şi specialiştii în design auto de la Renault vor avea de conceput 25 de maşini în 2009, de la 22 anul trecut şi peste zece în 2004 şi 2005.

Pentru 2008, grupul – care deţine mărcile Renault, Dacia şi Samsung – mizează pe o creştere fără precedent a vînzărilor, ca urmare de lansarea a nouă modele noi de autovehicule.

“Recunoaştem însă riscurile. Nu va fi un an uşor, într-un context economic defavorabil şi ţinând cont de volatilitatea cursului valutar, care ne poate afecta rezultatele”, a avertizat Ghosn.

El estimează că piaţa europeană se va menţine stabilă, cu un avans în estul Europei şi o scădere în Vest.

În 2007, profitul net al Renault a scăzut cu 7,6%, la 2,734 miliarde euro, faţă de performanţa de 2,960 miliarde euro înregistrată în 2006. Grupul şi-a confirmat ţintele stabilite pentru 2008, privind obţinerea unei marje operaţionale de 4,5% şi o creştere de peste 10% a vânzărilor faţă de 2007.

Sursa: NewsIn

Publicat în: on februarie 17, 2008 at 4:50 pm Scrieti un comentariu

Leave a Comment