De anul acesta turiştii care merg în Italia ar putea să bea Capuccino cu certificat autenticitate. Barmanii şi bucătarii din restaurante şi cafenele vor da examen la prepararea unui capuccino, espresso sau a unei pizza. Parlamentarii italieni că se pregătesc să discute în primele şedinţe din 2008 un proiect de lege care stabileşte un stadard minim de calitate pentru orice preparat tradiţional italian. Membrii comisiei pentru agricultură din paralmentul de la Roma vor în acest fel să diferenţieze produsele italiene de imitaţiile provenite din alte ţări.
ÎN 2008, ITALIENII SERVESC CAPUCCINO CU CERTIFICAT DE AUTENTICITATE
Ce terenuri mai sunt de vanzare anul acesta in Bucuresti
Programul de eliminare a fabricilor din interiorul Bucurestiului se apropie de sfarsit, Republica, Titan Mar sau Timpuri Noi fiind printre ultimele “redute” in fata dezvoltatorilor imobiliari, care insa vor trebui sa umble serios la conturi pentru a le trece in portofoliu.
“In interiorul Bucurestiului nu prea mai sunt terenuri mari pretabile dezvoltarilor imobiliare. O buna parte din fabricile care erau s-au vandut deja, in timp ce altele, precum Vulcan, nu sunt scoase deocamdata la vanzare”, afirma Laurentiu Badea, senior broker in cadrul departamentului de terenuri al companiei de consultanta imobiliara Eurisko.
Cititi in ZIARUL FINANCIAR de maine care sunt optiunile pentru achizitionarea unor terenuri de mari dimensiuni si care sunt preturile solicitate..
Microsoft in era post-Gates
Bill Gates isi va face in seara aceasta (duminica) una dintre ultimele sale aparitii in public in calitatea sa de chairman al Microsoft, functie pe care se pare ca nu o va parasi totusi.
El se pregateste sa renunte la functiile executive in cadrul gigantului software pe care l-a fondat in secolul trecut, intentionand sa se dedice mai mult actiunilor filantropice.
Analistii sunt cu ochii pe Microsoft in conditiile in care compania a facut cateva achizitii importante anul trecut, cum ar fi aQuantive, compania de advertising online (6 miliarde $), si Facebook, care trebuie sa aduca return-ul necesar.
Este o traditie a ultimilor zece ani ca Gates sa vina in luna ianuarie la Las Vegas si sa tina un discurs-show in deschiderea unuia dintre cele mai importante targuri de electronice de consum din lume, Consumer Electronics Show.
Conform aceleiasi traditii, Gates va urca pe o scena a imensului Venetian Hotel in fata a mii de jurnalisti, bloggeri si analisti din lumea intreaga, si isi va expune viziunea asupra viitorului tehnologiei.
Analistii prevad ca subiectele cheie ale discursului vor fi: mobilitatea, Smart Personal Objects Technology, software-ul pentru industria auto, noile aplicatii pentru internet Silverlight, tehnologiile pentru ecranele sensibile la atingere, Surface.
Lui Bill Gates ii vor urma cu discursuri la CES alti executivi de top ai gigantilor tehnologici, cum ar fi Jerry Yang CEO Yahoo. Google, misterios ca intotdeauna, nu participa.www.zf.ro
Raurile in actiune
RAURILE IN ACTIUNE
Exista mai multe cai si modalitati prin care apa poate ajunge in rauri. Sursa principala o reprezinta izvorul: acel loc in care apa iese la suprafata de sub roci. Apele de pe teritoriile inconjuratoare, provenite din ploi, se alatura paraurilor provenite din izvoare.
Natura raurilor se poate schimba in functie de zona traversata. De obicei au mai multe faze distincte intre izvor si mare. Multe rauri izvorasc in zona monta-na si au un curs rapid. In Norvegia sau pe langa Anzii de langa America de Sud, spre coasta oceanului, raurile sunt scurte si rapide.Raurile montane tinere si proaspete au un curent atat de puternic incat putine plante acvatice pot prinde radacini in matca lor, si numarul pestilor este redus. Apa lor este in general rece si curata, iar matca pietroasa. Cascadele sunt frecvente, iar oamenii le privesc cu admiratie.
Portiunile centrale sunt de obicei linistit, fiind numite mature.Au un curs mai lent, traversand meleaguri mai blande, iar in ele traiesc o varietate de plante si pesti. Matca este namoloasa sau acoperita cu pietris fin.Au un debit mai mare datorita apei provenite din ploi si din afluenti.
Energia fluviilor
Cantitatea apei si panta albiei determina in principal energia fluviului. Daca nivelul unui rau montan rapid, datorita unor precipitatii intense sau a topirii zapezii se ridica intr-un interval scurt, furia apelor poate deplasa chiar stanci uriase.
Fluviile lenese si batrane intineresc cateodata cu ocazia unor cutremure, care ridica nivelul pamantului facand albia raului mai abrupta. Aceste fluvii reinnoitesapa albii noi si adanci in pamant.Cel mai spectaculos exemplu pentru acest fenomen sunt Marile Canioane din Statele Unite. Aceasta vale sapata in stanc are o lungime de 450 km. Pe portiunea cea mai adanca, nivelul apei din raul Colorado este cu 1,6 km mai scazut decat bordura canionului.
Ridicarea nivelului regiunii, care este traversata de raul Colorado, dureza milioane de ani. In timp ce fluviul si-a sapat drumul printre stanci, regiunea inconjuratoare s-a ridicat treptat ,iar fluviul a ajuns din ce in ce mai jos. Se apreciaza ca raul Colorado si-a facut matca sapand circa 3000 de metrii adancime,din care 1400 de nu se vad datorita erodarii platoului inconjurator.
Transportul de aluviuni
Marimea corpurilor solide transportabile de un rau depinde de viteza curentului. Daca viteza atinge 30 km/h, atunci poate chiar rostogoli stanci mai mare pe fundul albiei.
Raul care are viteza de 10 km/h poate transporta doar pietrele mai mici, iar la5 km/h numai nisip si alte materiale fine, ca namolul. Fluviile transporta si substante dizolvate in apa, cum este calcarul. Cand fluviul ajunge in regiuni mai plate, nu mai are puterea sa transporte materialul si le depune treptat in matca.La inceput depune pietrele mai mari si apoi particulele mai mici.
Ramificarea
Cand raul ajunge in campie, depune materialele transportate, formand bancuri si realizand o retea de canale continuu schimbatoare. Acest proces se numeste ramificare. Un exemplu caracteristic ste reteaua de canale Matanuska din Alaska. Exista multe asemenea fluvii in zona preeriilor nord-americane(Great Plains).
Depunerile se formeaza intr-un mod diferit daca raul ajunge in campie direct din zona montana.Acesta selateste si depune aluviuni in forma de evantai. O asemenea formatiune se numeste depunere aluviala. Daca suprafata evantaiului este vertiginoasa atunci vorbim despre con alivial. Cand raul iese din matca, depune aluviunea pe mal ridicand nivelul malului, pana ce acesta ajunge cu mult peste nivelul campiei. Malurile formate in aceasta maniera se numesc diguri naturale.
Delta si namolul
Inainte de construirea barajului de la Asuan din Egipt, Nilul inunda terenurile agricole joase anual,acoperindu-le cu un strat fertil de namol. O parte din namolul transportat a ajuns pana la mare. La revarsare, a format pe aria plata o delta, adica s-a despartit in mai multe brate. Forma literei seamana cu litera greceasca mare delta, de unde a si primit numele.
Azi, majoritatea namolului transportat de Nil este adunat in bazinul lacului Nasser, din spatele barajului de la Asuan. Din aceasta cauza tarmul deltei Nilului se retrage treptat.
Tipuri de delta
Fluvile pot avea trei tipuri de delta, in functie de raportul densitatilor dintre apa marii si apa fluviala:
*daca apa fluviala are o densitate mai mare decat apa marii, atunci delta se intinde lung;
*daca cele doua densitati sunt apropiate, se formeaza o delta in forma de evantai, cum este si delta Nilului;
*daca densitatea apei fluviale este mai mica decat apa marii,atunci se formeaza o delta multi-brat.Aceasta se numeste delta picior-de-pasare, cum este spre exemplu, delta fluviului Mississippi, din statul Louisiana S.U.A.
In fotografiile facute la inaltime, despre o zona de afluenta a marilor fluvii , se poate observa bine forma colorata de evantai, ce patrunde adanc in Oceanul Atlantic. Culoarea diferita se datoreaza particulelor de aluviuni transportate de fluvii. Fluviul Mississippi depune anual cca. 700 t de aluviuni in Golful Mexic, prelungind bratele deltei cu cca. 20-30 m. Aceasta depunere provenita din erodarea rocilor stravechi, de-a lungul milioanelor de ani, formeaza pe fun-dul marii roci noi. Raurile lumii transporta anual 8 miliarde tone de material, ceea ce inseamna o pierdere de 1 km patrat de uscat. Raurile Statelor Unite transporta anual o cantitate de aluviuni cu care s-ar putea acoperi toata suprafata tarii cu un strat gros de 6 cm.
RETEZATUL
Retezatul este muntele tuturor vârstelor si tuturor anotimpurilor care, prin grandoarea si culoarea lui, lasă o puternica impresie asupra vizitatorilor.
Vara, când circulaţia turistica atinge apogeul si cabanele devin neincapatoare, muntele îmbracă haina multicolora a florilor, in care lacurile cu irizaţii verzi albăstrui accentuează si mai mult căldările glaciare.
Iarna, când stratul gros de zăpada acoperă toate asperitatiile reliefului, Retezatul devine lumea de basm a schiorilor, iar soarele ii amplifica strălucirea prin cristalele de gheata.
Numai primăvara este mai scurta si târzie, schiorii având inca prilejul partidelor de schi.
Cumulând valori peisagistice unice si originale, o flora si fauna deosebite, Retezatul suscita deopotrivă cercetarea stiintifica si practicarea turismului, astfel ca aici s-a instituit Parcul naţional Retezat, in cadru căruia exista o rezervaţie stiintifica ce se bucura de protecţie integrala. Existenta Parcului naţional Retezat, întărita de eforturile care se fac astăzi ni tara noastră pentru protecţia mediului înconjurător, obliga pe iubitorii de drumeţii la un comportament adecvat, in sprijinul ocrotirii naturii.
Caracterizare geografica
Munţii Retezat se afla in Carpatii Meridionali, fiind consideraţi cei mai inalti si mai stancosi din şirul munţilor dintre Jiu si Dunăre. Sunt constituiţi din doua creste alpine, aproape paralele, una situata la nord, cealaltă la sud. Cele doua creste principale sunt legate , intre vârful Papusa si vârful Custura, printr-o creasta ascuţita, lunga de aproximativ 2,5 km, pe care se ridica piscuri semeţe ce oferă tururi pe orizont de neuitat. Dintre aceste piscuri, vârful Papusa (2508 m),vârful Peleaga (2509 m ) si vârful Retezat (2482 m ) reprezintă principalele obiective pe care drumeţii si le propun in excursiile lor.
Dar Munţii Retezat nu sunt atrăgători numai prin maretia piscurilor .Ei ne oferă creste si custuri dantelate, căldări glaciare, vai admirabil învesmântate cu vegetaţie, dar mai ales lacuri glaciare-elemente de maxima atracţie. Aşezate in causurile căldărilor, singuratice sau in familii,raspandite pe trepte la diferite inaltimi, lacurile glaciare înviorează cu strălucirea lor cenuşiul grohotişurilor sau verdele covorului de iarba si jnepeniş.
In prezent munţilor Retezat, cărora natura le-a hărăzit o asemenea bogatie de frumuseţi, li se pregeteste, prin munca oamenilor, o noua nestemeta care va străluci intre faldurile bătrânelor poduri; lacul de acumulare de le Gura Apei si numeroasele lucrări hidrotehnice, opere de arta modelate pe măsura sanctuarului natural al acestui cult al Carpatilor.
Datorita frumuseţilor naturale existente, pe teritoriul Munţilor Retezat a luat fiinţa primul Parc naţional din România, iar in cadrul acestuia o rezervaţie stiintifica.
Asezare, limite
In partea de nord a Munţilor Retezat se afla joasa depresiune a Haţegului.
Limita răsăriteana a Munţilor Retezat este formata de valea Râului Bărbat pana mai sus de gura vaii Murgusa la gura paraului Curmăturii, la capătul de vest al depresiunii Petroşani, in apropiere de oraşul miner Uricani..De aici, o denivelare mare intre confluenta văilor Pilugu si Buta cu Jiul de Vest ii separa de Depresiunea Petroşani.
Relieful
Munţii Retezat se ridica stancosi si impunători deasupra Depresiunii Hategului.Una din priveliştile cele mai interesante in care ne oferă fara rezerve frumuseţea acestor munţi este aceea care se desfasoara de pe inaltimile dealului Orlea, lângă Subcetate sau din poenile dealului Piatra Ohabei. De pe aceste inaltimi având la picioarele noastre “Tara “ Haţegului, se ridica contraforturi puternice, împădurite, rânduite armonios. Ele sprijină parca zidurile albite uneori de nea ale custurilor si piscurilor înmănuncheate si zimţuit profilate pe azurul cerului. De aici se disting lesne cele mai înalte si mai vestite piscuri, mai deosebit fiind trunchiul de piramida al vârfului Retezat (2482 m) ;spre est se afla piscurile Bucura (2433 m), Peleaga (2509 m), Papusa (2508 m) si vârful Mare (2463 m). Privelişte unica in felul ei, are darul de a atrage irezistibil pe drumeţii dornici sa cunoască in mai mare măsura relieful fărâmata al ţinutului de legenda al Retezatului.
Suprafaţa Munţilor Retezat este de cca. 700km patrati mai mica decât a Munţilor Fagarasi, dar mai mare decât a Bucegilor.Aceasta suprafaţa poate fi impartita in doua zone importante : peima mai înalta este ocupata de Retezatul propriuzis;a doua , mai scunda si mai restrânsa, este ocupata de masivul Piule-Iorgovan(Retezatul mic).
In peisajul munţilor Retezat, circurile (căldările) si văile glaciare ocupa un loc deosebit de însemnat. Mulţimea căldărilor glaciare, unele din acestea adăpostind lacuri, au imprimat acestor munţi un pitoresc rar întâlnit in Carpati. Căldările sau circurile glaciare, numite de localnici zănoage, reprezintă depresiuni circulare formate din eroziunea gheţarilor montani, la obarsia văilor glaciare sau pe versantii acestora, adesea suspendate deasupra văilor glciare principale. Ele sunt un rezultat al activitatii gheţarilor cuaternar care s-a întipărit adânc in relieful Masivului Retezat.
Pe fundul căldărilor chiar si mai jos, pe văile glaciare întâlnim adesea blocuri mari de stanca transportate de gheţari si depuse pe pante la dispariţia acestora. Văile glaciare sunt create prin acţiunea sculpturala a gheţarilor.
Ca un ţinut al contrastelor, Retezatul nu oferă numai stâncăria arida a căldărilor si abrupturilor, ci si pajişti smăltuite cu flori viu colorate, pâlcuri de jneapăn sau oglinzile lacurilor. La un loc, acest mănunchi de frumuseţi contrastante a adus munţilor Retezat faima cunoscuta.
Reteaua hidrografica
Muntii Retezat sunt caracterizati printr-o retea deasa de ape curgatoare, cu un debit bogat si permanent.
Cel mai important curs de apa este Raul Mare, cu un bazin de 894 km. patrati si o lungime de 65,8 km.
Culmile nordice ale Retezatului sunt fragmentate de o retea bogata de ape curgatoare, care isi aduna izvoarele din caldarile glaciare sub creste semete.
Lacurile din Muntii Retezat majoritatea de origine glaciara, sunt podoabe pretuite si dau un farmec aparte peisajului. Prin numarul lor foarte mare (cca.100), din care 40 de lacuri mari si mijlocii, 18 lacuri marunte dar permanente si cca. 40 ochiuri mici de apa care in verile secetoase seaca, acesti munti se compara in Carpati doar cu muntii Fagaras.Lacurile isi au originea in cuveta provenita prin daltuirea reliefului de catre gjhetarii care acopereau odinioara inaltimile muntilor. Caldarile glaciare acumulau in causul lor enorme mase de gheata si zapada. Dupa retragerea ghetarilor, pe fundul lor s-au format lacuri glaciare, cu ape reci si limpezi, oglinzind cerul, norii, custurile si piscurile.
Din aceste lacuri vom mentiona doar pe cele care prezinta un deosebit interes turistic:
-Lacul Stevia
-Lacul Stanisoara
-Lacul Pietrele
-Lacul Groapele
-Lacul Ghimpele sau Peleaga etc.
Alcatuirea geologica
Caracteristica generala a Muntilor Retezat o constituie prezenta adoua mari blocuri granitice si granodioritice, unul mai puternic, dezvoltat pe directia crestei principale de nord si altul mai restrans, intins in parte in lungul crestei principale de sud.
Granodioritul sau “granitul de Retezat” prezinta in spartura aspect cristalin de culoare alba, dur, avand incrustatii cu mica sclipitoare. Stancariile marilor piscuri de la Retezat la Peleaga, Varful Mare si, mai departe, pana spre Balea sunt alcatuite din aceasta roca.
Sisturila cristaline se dezvolta in fasie continua in partea de nord a Muntilor Retezat, intercalate intre fasiile de granodiorit din zona de nord si cele din Tarcu-Petreanu.
Deosebit de interesante sunt pesterile situate deobicei la inaltime pe versanti stancosi. Acestea prezinta denivelari si uneori galeriile etajate comunica prin puturi verticale. Pesterile sunt foarte frumoase, bogat invesmantate in concretiuni de tip coralit si excentrite.
Clima
In Muntii Retezat nu exista statii meteorologice, clima fiind determinata prin interpolarea datelor obtinute la statiile meteo Parâng, Petrosani si Hunedoara.
Muntii retezat se caracterizeaza printr-o clima de munte aspra si umeda. Temperatura medie anuala in zonele ce depasesc 2000m este de –2grade Celssius. Temperatura medie in iulie in zonele la peste 2000m este de cca. +6 grade Celssius. Temperatura medie in ioanuarie in zonele de peste 2000m este de cca. –10 grade Celssius.Temperatura minima coboara in ianuarie uneori pana la –35 grade Celssius, mai ales in vaile unde aerul rece stagneaza vreme mai indelungata. Teperatura maxima urca in iulie pana la 30 grade Celssius, mai ales in Retezatul calcaros.
Precipitatiile sunt bogate si se manifesta atat sub forma de ploaie cat si de ninsoare.
Numarul zilelor cu inghet este de cca. 250.In sezonul estival apare inghetul nocturn, sesizat lesne de turistii care innopteaza in cort la altitudine de peste 2000 m. Numarul de zile cu ninsoare poate depasi 80 annual in zonele de peste 1400m altitudine. Durata stratului de zapada insumeaza annual peste 160 zile. Topirea zapezii in zona alpina incepe in luna mai, desi in iunie muntii au incs intinse suprafete de zapada, mai ales pe versantii nordici si pe vaile umbrite.
Vegetatia
Muntii Retezat sunt caracterizati printr-o vegetatie bogata, variata, cu intinse zone in care prin masuri speciale de protectie s-au pastrat specii rare si endemice. Muntii Retezat sunt dominati de paduri si pajisti alpine se impletesc armonios cu porituni de teren stancos si zone cu lacuei numeroase. Pe cuprinsul suprafetei montane au fost identificate peste 1050 specii de plante.
Fauna
Spre deosebire de vegetatie, fauna pune problema mai complexe de localizare datorita, pe deoparte, mobilitatii vietuitoarelor, pe de alta parte, caracterului sezonier al unor specii. Fauna Muntilor Retezat este diversa si ofera multe elemente de interes cinegenetic pentru studiul specialistilor. Incepand de la poalele mnutilor si pana pe culmile inalte vom putea gasi o seama de specii, unele pe suprafete restranse, altele extinse in functie de etajele de vegetatie.
Dintre mamifere, ursul (Ursus arctos) stapaneste muntele si isi face simtita prezenta fie sus la goluri de munte, mai ales vara in preajma stanelor, fie la poalele muntilor, mai ales toamna cand poate fi surprins chiar in livezile mai marginase de la poalele muntelui. Este un animal mare care preferapadurile linistite, putin umblate sau incalcisiul doboraturilor de vant in care isi face barlogul.
In Retezat se intalnesc, de asemenea, o seama de fluturi viu colorati, gandaci cu colorit metalic, calugarite, lacuste, furnici, paienjeni, precum si licuriciul ce straluceste noaptea.
Ocrotirea naturii
Muntii Retezat, cu un relief deosebit de salbatic-datorat ata constitutiei geologice, cat si ca rezultat al actiunii glaciare din cuaternal-sunt acoperiti cu o vegetatie deosebit de bogata si variata, prea putin influentata de taierile de paduri si de pasunat intensiv, precum si de alte actiuni ale activitatii oamenilor.
Pentru protejarea acestor frumuseti, pentru ca actiunea de ocrotire a naturii sa devina eficienta si durabila, s-a instituit un cadru legal, prima hotarare fiind infintarea Parcului national Retezat (1935).In anul 1980 Parcul national Retezat a fost inclus in reteaua mondiala a rezervatilor biosferei, organizata in cadrul Programului “Omul si biosfera” initiat de UNESCO.
In acest cadru legal, Parcul national retezat constituie obiectul unei actiuni tot mai intense de protejare a naturii.
Parcul national Retezat are o suprafata de cca. 20000 ha.
Din cadrul Parcului national,o suprafata de 1800 ha. este declarata rezervatie stiintifica.In perimetrul acestei rezervatii accesul turistilor si al oricaror persoane este permis numai cu autorizatie eliberata de Comisia monumentelor naturii.
Din aceste cateva obsevatii se poate trage o concluzie : si zona Parcului national deschisa turismuluii are nevoie de ocrotire, liber consimtita din partea turistilor.
In cadrul Parcului national intalnim plante declarate monumente ale naturii, a caror culegere sau distrugere este oprita.Intre acestea se numara floarea de colt, sangele voinicului, strugurii ursului sau diverse gentiane.
Pentru ocrotirea acestor plante este important ca toti turistii sa fie educati si convinsi de necesitatea de a cruta aceste frumuseti naturale care au menirea sa incante nu numai pe vizitatorii de zi, dar si pe cei ce vor urca in viitor pe potecile din ce in ce mai batatorite ale Retezatului.
Relieful si apele Romaniei
Relieful si apele Romaniei
Condiţiile climatice de ansamblu. La latitudinea ţării noastre, mişcarea generală a maselor de aer atmosferic se produce, în mod obişnuit; de la vest spre est. Dezvoltarea unor centri barici – adică areale de mică şi de mare presiune atmosferică (numite «arii ciclonale» şi respectiv «arii anticiclonale») – introduce modificări în această deplasare şi are ca, urmare apariţia unor fronturi de ploi sau schimbări termice, precum şi modificări ale direcţiilor de propagare a curenţilor de aer, în raport însă şi cu unii factori locali.
Relieful, în primul rând prin altitudine, în al doilea rând prin orientarea catenelor muntoase, introduce modificări locale destul de însemnate: scăderi de temperatură în raport cu înălţimea şi creşterea cantitativă a precipitaţiilor la altitudini mai mari. Coridoarele de vale şi depresiunile aduc devieri ale curenţilor atmosferici, inversiuni de temperatură (cu geruri persistente iarna) sau, dimpotrivă, încălziri ca urmare a «efectului de foehn» de la începutul primăverii.
În latitudine, deoarece teritoriul ţării noastre se desfăşoară doar pe cinci grade, diferenţele termice nu sunt prea mari. Se înregistrează. totuşi o medie anuală cu peste 2°C mai scăzută în nord faţă de Câmpia Română, din sud.
Marea Neagră, întrucât este înconjurată de mari întinderi continentale, exercită o influenţă climatică redusă, ce se manifestă doar prin brize diurne şi prin modificări termice pe o fâşie îngustă la ţărm (ierni relativ blânde şi veri lipsite de canicule).
Luat în ansamblu, climatul României este temperat-continental moderat, făcând tranziţia între cel al Europei de Vest, dominat de influenţe oceanice, al Europei de Est, continental accentuat (adesea excesiv), şi al Europei Sudice, mediteranean, influenţe ajunse la noi peste culmi muntoase înalte. Acestea constituie condiţii cu totul favorabile pentru vegetaţia naturală şi pentru o agricultură diversificată.
Caracteristicile elementelor climatice. Temperatura şi precipitaţiile sunt elemente determinante în aspectul stărilor vremii, adică a situaţiilor concrete ce se succedă zi de zi tot timpul anului. Pentru a defini anumiţi indicatori sintetici, cu valabilitate mai îndelungată; se folosesc mediile de temperatură, de precipitaţii etc. Acestea ilustrează caracteristicile climei.
Temperatura medie anuală scade uşor în ţara noastră de la sud (11°C) spre nord (8,5°C); după cum scade şi în altitudine (6°C la 1 000 m altitudine, 0°C la peste 2 200 m). În iulie – luna cea mai caldă din an temperatura medie este de 22-23° în Câmpia Română. Aici «zilele tropicale» (adică cu temperaturi maxime de peste 30°C) sunt în număr de 50-56 anual, fiind favorabile pentru coacerea cerealelor şi a culturilor meridionale (orez, piersic). În ianuarie – luna cea mai rece – media termică variază între -2°C în Câmpia de Vest, uşor sub 0°C pe litoral, -3°C în Câmpia Română şi -4°C în Câmpia Jijiei. Continentalismul termic relativ moderat al climatului tării noastre rezultă din diferenţa (amplitudinea) de 25-26° obţinută între media lunii celei mai clade şi a celei mai reci în Câmpia Română. Amplitudinea este mai redusă la munte, căci muntele are un rol moderator. Maximele şi minimele absolute de temperatură în ţara noastră au fost: -38,5°C la Bod (Braşov), înregistrată la 25 ianuarie 1942, şi 44,5°C la staţia meteorologică lon Sion (Brăila), (la 10 august 1951 . Asemenea valori, sau apropiate lor, sunt numai întâmplătoare, datorându-se convergenţei mai multor factori ocazionali.
Precipitaţiile atmosferice scad în medie de la vest la est (630 mm în Câmpia de Vest, 500-600 mm în Câmpia Română, sub 400 mm în Dobrogea), şi cresc cu altitudinea. În ţinuturile deluroase cad 600-800 mm precipitaţii pe an, iar în munţii înalţi peste 1 200 mm, ceea ce contribuie la buna alimentare a râurilor cu izvoarele în Carpaţi. Precipitaţiile au la noi un regim neregulat. Valorile menţionate sunt medii multianuale. Sunt însă ani ploioşi în care, în acelaşi loc, pot cădea precipitaţii aproape duble şi ani secetoşi în care precipitaţiile se înjumătăţesc. Studiul secetelor din ţara noastră, mai frecvente în SE ţării, ca şi neregularitatea ploilor au indicat ca necesare irigaţiile, care s-au extins îndeosebi în Câmpia Română şi Dobrogea (v. pag. 64).
Vânturile, determinate de circulaţia generală a aerului deasupra Europei şi de schimbările centrilor barici, poartă denumiri intrate în limbajul comun: vântul de vest, aducător de precipitaţii, crivăţul, care bate iarna de la est sau nord-est, uneori de la nord, geros şi uscat, austrul, o componentă mediteraneană, cald şi uscat vara, ploios iarna. Mai sunt şi vânturi locale ca: Vântul mare (în Depresiunea Făgăraşului), brizele marine etc.
Regionarea climatică. Pe teritoriul României se diferenţiază trei etaje de climă: unul montan, răcoros (2-6°C), cu precipitaţii abundente (700-1 200 mm) şi vânturi puternice: unul de dealuri, mai cald (6-10°C media anuală) .şi precipitaţii mai reduse, dar suficiente pentru vegetaţia forestieră (500-700 mm); unul de câmpie, care cuprinde şi zona dealurilor mici, cu medii termice ridicate (10-11°C în Câmpia Română şi Dobrogea), dar cu precipitaţii reduse şi secete frecvente.
Pe fondul climatului temperat-continental, pe teritoriul ţării se propagă o serie de influenţe climatice exterioare, generate de masele de aer în mişcare, barate de o parte sau de alta a Carpaţilor. Astfel, s-au putut diferenţia mai multe nuanţe ale climatului cu influente: I. oceanice, atenuate, în partea de NV şi în partea centrală a ţării, cu un climat umed şi moderat termic; II submediteraneene, în SV ţării, cu ploi de toamnă şi ierni blânde; III. de tranziţie de la influenţe oceanice şi submediteraneene la cele de ariditate, in partea central-sudică, cu precipitaţii ce scad cantitativ spre est şi temperaturi mai ridicate iarna; IV. cu influenţe de ariditate (influenţe est-europene), în Bărăgan şi Podişul Moldovei, de continentalism accentuat, cu ierni foarte reci, veri fierbinţi, cu secete frecvente; V. cu influenţe baltice în NE ţării, cu precipitaţii bogate, iama cu temperaturi foarte scăzute; VI. cu influenţe pontice, în lungul litoralului, cu ierni blânde şi veri calde; circulaţia locală a maselor de aer sub forma , brizelor provoacă în perioada caldă a anului moderarea temperaturii şi creşterea umezelii aerului pe o fâşie de 25-30 km depărtare de ţărm.
APELE
Dunărea. Pentru ţara noastră, Dunărea constituie una dintre componentele esenţiale ale naturii locurilor. Ea colectează aproape întreaga reţea de ape curgătoare (în afara câtorva mici râuri dobrogene). Afluenţii ei principali formează un fel de aureolă în jurul cununei Carpatilor, iar afluenţii de ordinul al doilea au direcţii radiale, ferăstruind prin văi transversale munţii, fapt deosebit de favorabil căilor de comunicaţie interioare.
Dunărea este cel mai important fluviu internaţional din Europa, pe care o străbate de la vest la est, din apropierea Rinului până la Marea Neagră. la intrarea in tara noastră are un debit mediu de 5960 [] datorită in bună parte aportului afluenţilor mari pe care îi adună in zona de convergenţă hidrografică din apropiere de Belgrad (Drava, Tisa, Sava, Morava) care-i dublează debitul. Pe teritoriul ţării noastre, Dunărea parcurge 1 075 km şi adună o mare cantitate de ape, astfel că la Pătlăgeanca , înainte ca fluviul să se despartă în braţele ce alcătuiesc, delta şi să-şi răsfire apele pe numeroase gârle, debitul mediu ajunge la 6 470 m3/s, egal cu cel al Volgăi.
Pe teritoriul românesc, Dunărea cuprinde patru sectoare cu caractere diferite. Defileul dintre Baziaş şi Orşova, odinioară cu mari dificultăţi în calea navigaţiei (stânci în albie, curenţi în vârtej) a fost pus în valoare prin crearea marelui baraj de la Porţile de Fier, unul dintre cele mai mari sisteme hidroenergetice şi de navigaţie (cu duble ecluze) din Europa. Sectorul Porţile de Fier Călăraşi, unde fluviul curge într-o singură albie (doar câteva mari ostroave), Dispune de adâncimi ce asigură un pescaj minim de 2 m (la ape mici). ,Sectorul Călăraşi-Brăila se caracterizează prin despărţirea fluviului în două braţe ce închid în interior două incinte, pe vremuri cu mlaştini, lacuri şi păduri, în prezent îndiguite, drenate şi cultivate agricol. În aval de Brăila este Dunărea maritimă, cu adâncimi mai mari, ceea ce asigură circulaţia navelor maritime (peste 7 m pescaj). Navigaţia în sectorul Deltei se face cu deosebire la vărsarea în mare formând «bara» de la Sulina.
Râurile interioare. După bazinele colectoare şi locul de vărsare, râurile interioare se împart în următoarele grupe:
1. Grupa de vest, având colector Tisa, cuprinde Vişeul şi lza, principalele râuri ale Maramureşului, Someşul, cea mai mare apă a Transilvaniei de nord, care se alimentează atât din Carpaţii Orientali prin Someşul Mare, cât şi din Munţii Apuseni prin Someşul Mic unite la Dej; când ajunge în câmpie, pe la Satu Mare, are un debit bogat care-i fixează locul al IV-lea între râurile mării. Din Munţii Apuseni spre graniţa de vest curg Barcăul şi cele trei Crişuri: Crişul repede ce trece, prin Oradea, Crişul Negru care drenează Depresiunea Beiuşului şi Crişul Alb ce străbate zona minieră de la Brad şi apoi Depresiunea Zarandului. Ca volum de ape purtate sunt cam egale. Cel mai mare râu al Transilvaniei este insă Mureşul, care izvorăşte din Carpaţii Orientali, de unde primeşte şi doi afluenţi principali (Tărnavele), dar se alimentează şi din Munţii Apuseni prin Arieş şi Ampoi, iar din Carpaţii Meridionali prin Sebeş şi Strei. Ultimul afluent al Tisei este Bega care trece prin Timişoara. Este canalizat şi navigabil.
2. Grupa de sud cuprinde afluenţii direcţi ai Dunării. Râurile mai mari sunt: Timişul, principalul râu al Banatului, Bârzava, Caraşul, Nera, Cerna, care se varsă în Dunăre în dreptul localităţii Orşova, Jiul, care străbate cele două principale bazine carbonifere ale ţării (cel de huilă de la Petroşani şi cel de lignit de la Rovinari-Motru) şi zona industrială a Craiovei. EI are doi afluenţi mari Motrul şi Gilortul. Oltul, cu un traseu complex, ferăstruieşte mai multe defilee în munţi (Tuşnad, Racoş, Turnu Roşu, Cozia). În lungul său se află o salbă de lacuri de acumulare şi hidrocentrale de circa 1 000 MW forţă instalată, iar cursul său inferior urmează să devină navigabil. Din Munţii Făgăraşului, Argeşul îşi adună principalii săi afluenţi, reuniţi în mănunchi aproape de Piteşti, în amonte de care se înşiră un mare sistem de lacuri şi hidrocentrale. A doua mare. confluenţă este la sud de Bucureşti, unde primeşte Neajlovul şi Dâmboviţa. Lucrările ce se execută în aval de Bucureşti vor face navigabil cursul inferior al Dâmboviţei: Ialomiţa, cu izvoarele în munţii Bucegi, traversează Câmpia Română de la vest la est, inclusiv partea mai secetoasă. Bărăganul, unde apele ei sunt folosite la irigaţii, scăzând astfel ca debit spre vărsare. Principalul său afluent este Prahova.
3. Grupa estică cuprinde două râuri principale: Siretul, cel mai mare ca debit mediu dintre râurile ţării (222 m3/s), şi Prutul, care, deşi mai lung, are ape mai puţine. Siretul adună toate apele de pe versantul estic a) Carpatilor Orientali (Suceava, Moldova, Bistriţa, cel mai mare dintre afluenţi, Trotuşul, Buzăul). Prutul are afluenţi mici şi regim de scurgere foarte variabil, de unde necesitatea construirii lacului de acumulare de Ia Stânca, lângă Ştefăneşti, pentru alimentări cu apă şi regularizarea cursului.
4. Grupa râurilor dobrogene cuprinde râuri puţine şi scurte, cu debite scăzute în cea mai mare parte a anului. Mai importante sunt Teliţa, Taiţa şi Casimcea, care se varsă în lacurile din lungul ţărmului Mării Negre. În vestul Dobrogei sunt unele râuri mici care se varsă în Dunăre.
Întrucât apele râurilor au în majoritatea cazurilor provenienţă pluvială (în foarte mică măsură nivală sau subterană), acestea se caracterizează prin mari variaţii de debit, consecinţă a continentalismului climatic. La mari ploi torenţiale, unele râuri au produs inundaţii ca cele ale Someşului înregistrate în 1970 şi 1975 sau cele ale Siretului din 1991. Îndiguirile făcute înlătură în mare parte acest pericol, protejând terenurile din vecinătate.
Lacurile. Acestea ocupă doar o suprafaţă de 1,1% din teritoriul ţării, dar au o importanţă multiplă, nu numai turistică (balneară), ci şi piscicolă. Cele mai mari lacuri sunt la ţărmul mării, fie lagune ca Razim (415 km2), Goloviţa, Zmeica, Sinoie, iar mai la sud Siutghiol, cu apă dulce, fie limanuri maritime ca Techirghiol,. cu apă sărată şi nămoluri curative, ori Mangalia. Sunt şi limanuri fluviatile de felul lacurilor Mostiştea, Oltina ş.a., la Dunăre, sau Snagov şi Căldăruşani, la nord de Bucureşti, amenajate pentru agrement şi sporturi nautice.
Din categoria lacurilor construite de om, tradiţionale sunt iazurile (ex. lacul Herăstrău din nordul Bucureştiului), mai numeroase în Câmpia Moldovei (mai mare este iazul Dracşani din judeţul Botoşani) şi în Câmpia Transilvaniei (lacul Geaca). S-au construit numeroase lacuri de acumulare de interes energetic, dar şi pentru alimentări cu apă, regularizarea debitelor etc. Mai mari sunt izvorul Muntelui pe Bistriţa (33 km2), Vidra pe Lotru, Vidraru, pe Argeş, apoi altele pe Olt, pe Sebeş, pe Siret etc. (v. harta de la p. 43).
Pe munţii înalţi (Făgăraş, Parâng, Retezat, Rodna) sunt numeroase Jacuri glaciare, formate în excavaţiile săpate de foştii gheţari cuaternari. În genere, acestea au dimensiuni mici, dar constituie elemente de atracţie turistică. Unele au însă adâncimi până la 15-20 m (Podragul Mare şi Bâlea în Făgăraş, Gâlcescu în Parâng, Bucura şi Zănoaga în Retezat). Ca unicate, menţionăm Lacul Sf. Ana, situat într-un crater vulcanic lângă Băile Tuşnad, sau Lacul Roşu, format prin surparea în 1837, a unui pinten de munte, care a barat Valea ‘Bicazului, mai sus de chei. În Bărăgan, datorită verilor calde şi secetoase, se formează lacuri sărate, unele folosite balnear (Lacul Amara, Lacul Sărat).
Apele subterane. Acestea se împart în ape freatice, de mică adâncime, influenţate în mare măsură de precipitaţii, şi ape de adâncime, considerate captive, provenind prin infiltrări de foarte lungă durată din apele de suprafaţă, reîmprospătarea lor făcându-se în cicluri seculare sau chiar geologice.
Apele freatice sunt, la munte, lipsite de continuitate şi uneori mineralizate, fie prin gaze (de exemplu, borvizurile din estul Transilvaniei), fie prin săruri (folosite terapeutic). În calcare există arii de discontinuitate sau dimpotrivă de . mari acumulări, ca în partea centrală a Munţilor Apuseni sau în Banat. La limita Subcarpaţilor cu munţii, sunt adesea intens sărăturate. Sub depozitele loessoide sau aluvionare din câmpie apele se localizează, de asemenea, la adâncimi relativ mari. În zonele bântuite de secete, cum este Bărăganul, datorită evaporaţiei intense de vară, ele antrenează, în mişcarea lor ascensională, sărurile din stratele sedimentare, creând sărături (cu acumulări de valoare balneară în unele locuri).
Apele de adâncime se întâlnesc numai în zonele extracarpatice şi au adesea caracter ascensional sau artezian. În vestul ţării, cele din lungul faliilor din fundamentul marginal carpatic sunt termale, având şi unele săruri în conţinut (de pildă ape bicarbonatate-sulfurate la Băile Felix, 1 Mai, Tinca, Moneasa). La Oradea şi împrejurimile ei sunt ape termale de adâncime, bogate ca debite, folosite nu numai pentru băi, ci la termoficarea unor cartiere, la încălzirea serelor
. sau ca apă industrială: Apele termale continuă şi mai la sud, pe toată bordura Câmpiei de Vest, până la Arad şi Timişoara, iar la nord, până la Satu Mare. Se pune problema folosirii lor în scopuri, energetice.
Marea Neagră. Avându-şi originea în vechea rnare sarmatică, mult mai întinsă, Marea Neagră are o suprafaţă de 462 535 km2 (împreună cu Marea Azov). Este o mare de tip continental, legându-se prin strâmtori (Bosfor şi Dardanele) cu Mediterana, iar de acolo cu întreg Oceanul Planetar. Are puţine insule, iar ca peninsule cea mare mare este Crimeea. Originalitatea Mării Negre constă în lipsa curenţilor verticâli, care ar asigura pătrunderea aerului în adânc. Aceasta explică existenţa a două straturi de apă: unul din adânc, ceva mai sărat (22%0), neaerat, ceea ce pricinuieşte acumularea de gaze toxice (H2S), fiind lipsit de vieţuitoare; altul la suprafaţă (circa 180 m grosime), alimentat cu ape fluviale, deci mai dulce (doar 17-18%° salinitate), influenţat de factorii climatici. Numai în cel superior se dezvoltă fauna. În nord-vestul mării, deci în dreptul ţării noastre, platforma continentală, cu adâncimi reduse, face ca bogăţia faunei să fie mai mare. .
În Marea Neagră s-au identificat două feluri de curenţi: unul de descărcare a apelor sărate din Mediterana prin Bosfor în Marea Neagră şi, invers, de compensare prin transferul pe la suprafaţă al apelor mai puţin sărate din Marea Neagră spre Mediterana; altul este un curent de suprafaţă, cu traseu circular, provocat de vânturi. Acesta din urmă nu este continuă şi nici permanent, cum se credea mai demult, ci numai ocazional. În dreptul ţărmului românesc are un traseu NE-SV. Lui i se datoreşte împingerea aluviunilor fluviale şi a nisipurilor marine paralel cu ţărmul şi construirea de cordoane litorale care au închis laguna Razim (în antichitate golf marin) şi limanurile de la gurile văilor dobrogene. În sistemul de cordoane litorale conjugate s-au format în vremuri – mai depărtate grindurile maritime din Deltă.
Pe ţărmul românesc al Mării Negre, lung de 244 km, principalul port este – Constanţa, cu incintă portuară construită prin diguri în larg. Însemnătate portuară mai au Mangalia în sud şi Sulina în nord.
Mecanismul de tranzacţionare în pieţele futures
Toate tranzacţiile futures şi cu opţiuni pe futures au loc în spaţii special amenajate pentru această activitate, locuri numite ringuri (pit-uri).
La BMFMS contractele sunt tranzacţionate în ringuri, în funcţie de tipul de activ tranzacţionat. În fiecare ring se tranzacţionează un singur activ şi acesta este singurul loc unde pot avea loc tranzacţiile cu activul respectiv. În imediata apropiere a ringurilor sunt birourile agenţiilor de brokeraj. Aici sunt primite prin fax, ordine de la investitorii individuali sau de la mari investitori comerciali, clienţi ai agenţilor de brokeraj din toată ţara, pentru a fi duse în ringurile de tranzacţionare unde vor fi executate de brokerul agenţiei de brokeraj. Fiecare ring este subdivizat în etaje, fiecare pentru o altă dată de scadenţă a contractului. Pentru prima lună (data cea mai apropiată de scadenţă şi cea mai activ tranzacţionată), este nevoie de un spaţiu mai mare. În ringul ROL/DEM de exemplu, prima lună ocupă aproximativ 3/4 din suprafaţa totală. Tranzacţionarea contractelor cu o scadenţă mai îndepărtată ocupă o suprafaţă mai mică din ring.
Brokerii stau pe treptele ringului de tranzacţionare strigând sau anunţând prin semne cantităţile şi preţurile lor de cumpărare sau de vânzare.
În apropierea ringurilor de tranzacţionare se află tabele pe care se afişează preţurile la care sunt efectuate tranzacţiile şi ora exactă. Motivul adoptării acestui sistem este de a stabili cu precizie timpul în care tranzacţiile au avut loc, aceasta în eventualitatea apariţiei unor divergenţe. De asemenea, există numeroase monitoare sau tabele electronice pe care se transmit informaţii suplimentare cum ar fi cele referitoare la preţurile de la alte burse sau pieţe, sau diverse anunţuri.
Tranzacţionarea la bursă nu este altceva decât cumpărarea şi vânzarea de contracte futures şi opţiuni. Acestea sunt tranzacţionate folosind norme de ofertare prin strigări codificate sau semne, printr-un sistem denumit licitaţie prin strigare.
Regula de bază în pieţele futures este să cumperi la preţ scăzut şi să vinzi la preţ ridicat, indiferent în ce ordine.
Tranzacţiile cu contracte futures şi opţiuni nu presupun contactul direct între participanţi deoarece acestea au loc între reprezentanţii lor – brokerii agenţiilor de brokeraj – direct pe pieţele organizate în acest scop.
Participanţii pe pieţele futures sunt speculatori şi hedgeri (producători şi furnizori de materii prime, importatori şi exportatori de mărfuri şi servicii, societăţile de valori mobiliare şi cele bursiere, băncile, fondurile de investiţii şi instituţiile financiare) care tranzacţionează în mod liber aceste contracte în scopul obţinerii de profituri şi avantaje economice, sau de a se proteja împotriva riscului de variaţie a preţului într-un viitor determinat. Interesele lor sunt diferite: speculatorii urmăresc obţinerea unui profit din diferenţa de preţ între momentul iniţierii contractului şi momentul lichidării lui, iar hedgerii urmăresc conservarea valorii activelor lor.
Elementele mecanismului de tranzacţionare futures
Schema mecanismului de tranzacţionare futures conţine elemente de bază ale unei asemenea pieţe şi este împărţită în patru nivele, pe baza principiului interacţiunii dintre ele.
Primul nivel notifică necesitatea existenţei unei legături constante între clienţi (producători, engros-işti, investitori) şi agenţiile de brokeraj.
Ea se materializează prin transferul constant de informaţii în ambele sensuri. Urmează stabilirea strategiei de piaţă şi, după achitarea garanţiilor şi a comisioanelor, deschierea canalului necesar fluxului de ordine şi răspunsuri ce leagă clientul de brokerul de ring, facilitându-i primului accesul la piaţă. Canalul este monitorizat în permanenţă de către funcţionarii din cadrul agenţiei din care face parte brokerul ales de client să-l reprezinte. Clientul primeşte din partea acestora, în mod constant, informaţii brute, analize şi prognoze.
Decizia aparţine numai clientului, profitul sau pierderea fiind în raport direct cu riscurile pe care şi le asumă.
Al doilea nivel notifică legătura constantă dintre agenţiile bursiere şi bursă.
Brokerii de ring preiau şi execută în bursă ordinele clienţilor lor. În felul acesta ei realizează tranzacţii la cele mai bune preţuri găsite în momentul executării ordinelor şi oferă informaţii absolut necesare desfăşurării unei vieţi economice sănătoase. Materialul rezultat în urma prelucrării de către funcţionarii bursei a informaţiilor adunate pe parcursul şedinţei de tranzacţionare este oferit agenţiilor în scopul realizării unui flux informaţional către clienţi.
Agenţiile bursiere operează pe piaţă conform ordinelor venite de la clienţi şi pe contul propriu şi garantează operaţiunile pe care le desfăşoară. Identitatea clienţilor nu depăşeşte primul nivel.
Al treilea nivel notifică întrepătrunderea dintre bursă şi casa de compensaţie, relaţie ce defineşte activitatea pieţelor futures.
Activitatea desfăşurată în bursă de agenţiile de brokeraj este garantată cu fonduri depuse în conturi speciale, la care au acces agenţiile bursiere şi organismul de clearing.
Variaţia sumelor din contul de marjă reflectă înregistrarea de câştiguri sau pierderi ca urmare a operaţiunilor desfăşurate în piaţa futures şi a modificărilor suferite de preţul de cotare al activelor ce formează subiectul contractelor tranzacţionate.
Al patrulea nivel notifică faptul că organismul de clearing (la BMFMS este Casa Română de Compensaţie) supervizează toate tranzacţiile, facilitând administrarea riscurilor asumate în activitatea bursieră prin acceptarea de garanţii şi menţinerea constantă a echilibrului dintre activitatea desfăşurată în bursă şi capacitatea de asumare a riscului.
Conturile de marjă aparţin agenţiilor bursiere, fondurile depuse provin de la clienţi, modificările suferite de nivelurile lor sunt notificate agenţiilor bursiere.
Casa de compensaţie poate verifica, din punct de vedere financiar, atât situaţia agenţiei bursiere cât şi relaţia financiară dintre aceasta şi clienţii săi. Verificările includ toate fazele activităţii desfăşurate pe piaţa bursieră. Ele încep cu ordinele transmise de clienţi (referindu-se la natura ordinului, conţinutul, data, ora, minutul acestuia), continuă cu modul lor de executare în ringul bursei prin intermediul anunţului făcut de brokerul de ring (natura anunţului, conţinutul, data, ora, minutul acestuia).
Se verifică de asemenea contextul momentului faţă de natura şi conţinutul ordinului, nivelul şi modul de garantare, relaţiile angajaţilor agenţiei cu firmele ale căror active se tranzacţionează în bursă, dar şi cu alte firme ce acţionează pe piaţa bursieră şi care sunt implicate în acţiunea supusă verificării.
Schema mecanismului de tranzacţionare futures
Ca urmare a extinderii ariei de acţiune, activitatea bursieră s-a transformat într-o industrie internaţională în cadrul căreia interesele clienţilor converg către un punct comun: facilitarea transferului de mărfuri servicii, active monetare şi financiare, pentru obţinerea de profit.
Identificarea operatorilor din ringuri
Brokerii şi traderii din ring pot fi identificaţi după culoarea sacoului şi după ecuson. Aceştia ajung să se cunoască unii pe alţii dar în agitaţia tranzacţiilor este necesar un mijloc de identificare mai simplu decât numele.
Singurul mod de identificare adoptat este prin ecusoane care indică numărul cărţii de membru în numele căreia tranzacţionează brokerul.
În prezent există un singur tip de carte de membru al BMFMS. Cartea de membru al BMFMS (locul de broker) dă deţinătorului dreptul de a realiza tranzacţii pe produsele ce se cotează în ringurile bursei, atât pe pieţele futures cât şi pe pieţele cu opţiuni.
În ring, numerele înscrise pe ecuson reprezintă simbolul sau “numele” lor. Simbolul fiecărui broker este unic. Atunci când doi brokeri încheie o tranzacţie, fiecare îşi notează numărul celuilalt pe carnetul de tranzacţionare pentru a şti exact cu cine a negociat.
Dacă fiecare membru are propriul lui cod alcătuit din cifre, posibilitatea producerii unor confuzii este redusă considerabil. Confuziile pot duce la nevalidarea unor tranzacţii. Acestea se constată la sfârşitul sesiunii de tranzacţionare atunci când numărul vânzătorilor şi al cumpărătorilor nu este acelaşi sau când preţurile de executare ale tranzacţiilor diferă.
În ring există brokeri ai agenţiilor de brokeraj, funcţionari fără drept de tranzacţionare (angajaţi ai bursei şi ai casei de compensaţie), angajaţi ai firmelor membre (runneri, deckeri) şi traderi.
Sacourile, mai exact culoarea lor, reprezintă cea mai importantă parte a sistemului de identificare în ring. Ele sunt împărţite în următoarele grupuri principale: cele pentru brokeri, cele pentru angajaţii agenţiilor de brokeraj şi cele pentru personalul bursei.
Sacourile roşii purtate de către brokeri sunt impuse de către bursă. Sacourile portocalii sunt destinate traderilor.
Mai există şi angajaţi ai agenţiilor de brokeraj care au propriile sacouri prin care de disting (de regulă verzi).
Sacourile albastre sunt purtate de către reporteri la piaţă sau de alţi angajaţi ai bursei care stau în ringuri sau la echipamentul de calcul urmărind evoluţia situaţiei din ring.
Sacourile de culoare verde deschis îi indică pe funcţionarii care nu tranzacţionează şi care reprezintă firmele participante în rezolvarea problemelor ce apar în activitatea de tranzacţionare. Aceştia sunt angajaţi ai agenţiilor de brokeraj.
Ei îndeplinesc următoarele roluri:
- răspund la telefoanele de la birourile de lângă ringuri;
- comunică informaţiile din ringuri celor de la telefoane, prin intermediul semnelor manuale;
- transmit ordine şi alte informaţii la brokeri şi de la brokeri;
- păstrează ordinele de la clienţi pentru brokeri.
Ringurile pot găzdui fiecare peste 40 de persoane deodată. Însă numărul exact al oamenilor care lucrează în ringuri variază de la o zi la alta, chiar de la o oră la alta.
Cineva poate fi într-un ring timp de câteva ore, apoi să părăsească ringul şi să se întoarcă la închiderea tranzacţiilor. Dacă o piaţă este deosebit de activă, brokerii şi traderii nu vor dori să părăsească ringul şi acesta va fi mai animat.
Într-o zi obişnuită există numeroase persoane în ringuri: brokeri, traderi, supraveghetori, iar în imediata lor apropiere deckeri, runneri, angajaţi ai firmelor membre şi reporteri la piaţă.
Brokerii sunt persoane fizice ce au în atribuţia lor exclusiv licitarea ofertelor de vânzare şi de cumpărare în numele unei agenţii de brokeraj. Ei sunt angajaţi ai membrilor bursei.
Traderii sunt persoane fizice care tranzacţionează numai în nume propriu şi pe contul lor.
Aceştia pot fi clasificaţi în funcţie de metodele lor de tranzacţionare:
- traderul de poziţie (position trader) poate fi un trader public sau profesional care iniţiază poziţii în pieţele futures sau cu opţiuni, poziţii pe care le menţine deschise o anumită perioadă de timp (zile, săptămâni sau luni);
- traderul de o zi (day trader) deschide poziţii doar în cursul sesiunii de tranzacţionare şi le lichidează la sfârşitul ei (în aceeaşi zi);
micul speculator (scalperul) tranzacţionează în ring la fluctuaţii minime, obţinând profituri şi pierderi mici.
Determinarea preţurilor în tranzacţiile futures
Fiecare broker în ring este un licitator, care îşi anunţă propriile preţuri de cumpărare şi de vânzare. Semnele manuale sunt folosite şi ele pentru a indica dacă se cumpără sau se vinde. Palmele ţinute înspre ceilalţi brokeri indică vânzarea, iar palmele îndreptate spre corp înseamnă că se cumpără.
Dacă toţi brokerii licitează la cumpărare la acelaşi preţ, vânzătorul va vinde aceluia pe care îl aude primul.
Există un sistem prin care numai celor mai bune preţuri de cumpărare şi de vânzare le este permis să iasă la suprafaţă în piaţă. Dacă brokerul doreşte să plătească preţul cel mai mare, va anunţa acest lucru şi cei care oferă preţuri mai mici nu vor mai licita sau îşi vor reînnoi ofertele.
Nu este permis să se ceară la cumpărare un preţ mai mic decât preţul cerut de altcineva şi nu se poate oferi la vânzare un preţ mai mare decât preţul oferit de altcineva.
Preţurile contractelor futures şi primele opţiunilor sunt determinate de cumpărători şi vânzători, cu alte cuvinte de cerere şi ofertă. Dacă cumpărătorii sunt mai numeroşi decât vânzătorii preţurile tind să crească. Când situaţia este inversă, preţurile tind să scadă.
Într-o piaţă liberă preţurile sunt determinate prin ceea ce vânzătorul poate obţine de la cumpărător. Preţurile sunt determinate prin cât doreşte cineva să plătească pentru un anumit produs.
Exprimarea preţurilor futures diferă de la un contract la altul. Rezultatul şedinţelor de tranzacţionare se finalizează zilnic cu un sumar al tranzacţiilor care arată cum a evoluat piaţa în ziua respectivă.
Sumarul tranzacţiilor cuprinde:
- preţ deschidere (open): preţul corespunzător primei tranzacţii a zilei;
- preţ maxim (high): preţul cel mai ridicat înregistrat pentru o tranzacţie în timpul şedinţei;
- preţ minim (low): preţul cel mai scăzut înregistrat pentru o tranzacţie în timpul şedinţei;
- preţ închidere (last): preţul corespunzător ultimei tranzacţii a zilei respective;
- preţ de cotare (settle): preţul la care se realizează marcarea la piaţă în acea zi de tranzacţionare;
- variaţia (change): diferenţa netă dintre preţul de cotare al zilei respective şi cel al zilei anterioare de tranzacţionare;
- poziţii deschise (open interest): numărul total de poziţii futures care nu au fost lichidate;
- volumul (volume): numărul total al contractelor futures tranzacţionate în ziua respectivă;
- valoarea tranzacţiilor (trading value): valoarea contractelor futures tranzacţionate în acea zi, exprimată în lei.
Un alt aspect esenţial este modul de comunicare a informaţiilor despre preţ.
În fiecare dintre ringurile de tranzacţionare ale BMFMS se află angajaţi ai bursei numiţi reporteri la piaţă.
Când în cursul unei sesiuni de tranzacţionare se produce o schimbare a preţului, aceşti observatori anunţă personalul departamentului de calculatoare care se află într-un loc special din apropierea ringului.
Schimbarea de preţ va fi imediat înregistrată şi prin vor fi transmise noile date pe monitoarele de afişare a cotaţiilor.
La ora actuală preţurile la care se încheie tranzacţiile sunt scrise pe o tabelă aflată în imediata apropiere a ringului. Pe aceeaşi tabelă sunt actualizate în timp real informaţiile necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii din ring, informaţiile preluate de pe piaţa interbancară, de la Bursa de Valori Bucureşti şi de la bursele de mărfuri americane.
Dar informaţia nu se opreşte la afişarea pe tabelă. Prin aceeaşi reţea se pot transmite informaţii pretutindeni în lume prin sistemele de cotaţie, dând brokerilor şi clienţilor posibilitatea de a urmări piaţa. Monitoarele din ringuri au rolul de a arăta brokerilor situaţia din ringurile futures, actualizată permanent.
Conceptul de eficienta economica a investitiilor
Conceptul de eficienta economica a investitiilor
Analiza gradului de dezvoltare a unui sistem economic,a
capacitatii lui de supravietuire,a directiei de dezvoltare finala,presupune definirea si masurarea exacta a eficientei economice.
De aceea un rol important revine conceptului de eficienta economica,aceasta realizand legatura dintre resursele alocate pentru desfasurarea unei actiuni si rezultatele obtinute de pe urma acesteia,concept care orienteaza dozarea resurselor spre acele domenii de activitate unde se asigura folosirea cu eficienta maxima a acestora in conditiile unei dezvoltari rationale,armonioase a economiei nationale.
Eficienta economica este o conceptie moderna de evaluare a activitaii si serveste la fundamentarea deciziilor,astfel incat resursele disponibile sa fie consumate in modul cel mai favorabil pentru societate.
Eficienta este sinonima cu eficacitatea;in anii din urma insa termenul de eficienta a capatat o larga utilizare.
Termenii de eficienta si eficacitate nu sunt noi,ei fiind folositi inca din antichitate.Ambele cuvinte provin din latina:eficienta deriva din efficere =a efectua,iar eficacitatea din efficas-efficacis=care are efecte dorite.
In domeniul economic,referiri la eficienta pot fi intalnite la mari ganditori ai secolului trecut,cum sunt Adam Smith sau Karl Marx.Conceptul de eficienta a cunoscut o larga raspandire in secolul nostru.In prezent,el are o aplicabilitate generala la aplicarea deciziilor,in orice tara,indiferent de oranduirea sa sociala.
Eficienta economica se contureaza deci in urma compararii efectelor unei actiuni,cu eforturile necesare producerii ei.
O alta definitie ,formulta de V.V.Novojilov este urmatoarea:eficienta economica,in general,este diferenta dintre efectele utile si celelalte cheltuieli facute pentru obtinerea lor.
In DEX eficienta economica este definita drept calitatea de o obtine efecte economice utile,iar in dictionarul de economie politica eficienta este definita ca o expresie a raportului dintre efectele sau rezultatele obtinute si efortul sau cheltuiala facuta pentru obtinerea lui.
O definitie care se abate in mod constient de la principiul similaritatii este cea data de Stefan Matei:eficienta economica a unei activitati este o insusire a acesteia exprimata de relatia de cauzalitate dintre efectele totale,echivalate ca natura si timp si resursele totale echivalate ca natura si timp implicate de aceasta activitate,relatie pozitiva in sine,in comparatie cu alte variante ale activitatii si cu marimile normate ce exprima cerintele economiei nationale de economisire a resurselor.
Se formuleaza si o alta definitie,astfel:categoria economica de eficienta exprima relatia de cauzalitate intre efectele rezultate din desfasurarea unei activitati si efortul ocazionat de acesta.
Se apreciaza ca cea mai cuprinzatoare definitie a eficientei este data de economistul Petre Jica.Acesta atribuie notiunii de eficienta patru sensuri,si anume:
1. un sens foarte larg in care eficienta este definita ca si calitatea unei activitati,actiuni sau a unei resurse de a produce efecte economice pozitive care se exprima prin compararea efectelor cu eforturile;
2. un sens larg in cadrul caruia se include efectele directe si cele conexe ,respectiv efortul direct si conex.Avem de a face deci cu eficienta absoluta,care nu presupune comparatia cu alte alternative ale actiunii respective;
3. un sens restrans care presupune ca raportul efect/efort sau efort/efect sa fie acceptabil in comparatie cu alte raporturi ale activitatii sau cu alte variante sau cu un regim normat de eficienta
4. un sens forte restrans care reprezinta abordarea cea mai sintetica si mai completa a notiunii de eficienta,abordare ce presupune o corelare a eforturilor echivalate ca natura si timp cu efectele obisnuite,de asemenea echivalate ca natura si timp.
Profesorul Ivan Romanu apreciaza ca termenul de eficienta poate fi intalnit cu doua sensuri:
· intr-un prim sens el defineste eficienta ca fiind atributul unei actiuni,al unei persane sau al unui lucru de a produce efecte cat mai favorabile pentru societate;
· al doilea sens este mai restrictiv si compara rezultatele unei actiuni cu resurselepentru realizarea acesteia;
Prin prisma definitiilor de mai sus se poate concluziona ca eficienta economica exprima un ansamblu complex de relatii de cauzalitate intre efectele economice (pozitive si negative)cu care o actiune se soldeaza,obtinute atat de intreprinzatorul actiunii cat si la alte niveluri,efecte aflate intr-o anumita corespondenta cu nevoia sociala si cheltuielile totale presupuse de desfasurarea acestora,efectele si cheltuielile fiind comparabile,relatie ce duce la devansarea cheltuielilor de catre diferenta dintre efectele economice pozitive si cele negative.
Se spoate spune ca eficienta economica este strans legata de procesul de folosire a resurselor in economie,iar trasatura sa esentiala este raportul de cauzalitate efort/efecte.
In sistemul concurential al pietei libere activitatea agentilor economici asigura performanta in masura in care are o eficienta inalta.Orice activitate umana este,in acelasi timp,consumatoare de resurse si producatoare de efecte.Dezvoltarea economico-sociala s-a bazat mult timp pe conceptia ca omenirea dispune de un adevarat “corn al abundentei”din punct de vedere al resurselor naturale.Socurile produse de crizele de energie si de materii prime,precum si degradarea tot mai evidenta a mediului natural datorita exploatarii sale nerationale au condus la conturarea unei conceptii tot mai realiste cu privire la disponibilitatile de resurse la nivel mondial,cat si la nivelul fiecarei tari in parte.Protejarea rezervelor de resurse naturale,utilizarea lor cat mai rationala,au devenit coordonate fundamentale ale activitatii in perioada actuala,criterii de eficienta in adoptarea deciziilor economice.
Eficienta se poate delimita in doua forme:eficienta activitatii si eficienta economica a activitatii.Ceea ce deosebeste cele doua forme este sfera de cuprindere a efortului,respectiv a efectelor.In cazul eficientei activitatii se realizeaza comparatia intre efectele economice si extraeconomice,respectiv efortul economic si extraeconomic,iar in cel de al doilea caz sfera se restrange la efectul,respectiv efortul economic.
Eficienta economica e activitatii se imparte in eficienta economica a formelor activitatii si eficienta economica a tipurilor de resurse dintr-o activitate.In cadrul primei categorii se pot delimita eficienta economica a productiei,a repartitiei,a circulatiei sau a schimbului,a consumului.In cea de a doua categorie avem de a face cu eficienta economica a utilizarii resurselor naturale (minerale,vegetale,silvice),eficienta economica a resurselor avansate(investitii,cercetare-dezvoltare,invatamant),eficienta economica a resurselor ocupate(utilizarea fortei de munca,utilizarea mijloacelor fixe) si eficenta economica a resurselor consumate(costurile de productie).
In general,cand abordam eficienta economica a resurselor avansate sau alocate,criteriul de eficienta este de economisire a lor.Pentru resursele consumate insa se pune problema gradului lor de valorificare,adica obtinerea unor efecte economice cat mai mari pe unitatea de resursa consumata.
Compararea efectelor cu eforturile,pentru determinarea eficientei economice,reprezinta insa numai o formula de principiu.Conceptul de eficienta economica asociaza si alte elemente de judecata,fara de care eficienta ar fi definita incomplet,iar uneori chiar eronat:
- structura resurselor consumate si structura rezultatelor obtinute pot da indicii de o importanta esentiala in adoptarea deciziilor cu caracter economic.O actiune considerata ca fiind excelenta prin prisma raportului dintre efecte si eforturi devine inoportuna daca reclama consumul unor resurse neindicate,cum sunt materialele din import,sau daca conduce la rezultate nedorite de societate,cum sunt produsele de care piata este suprasaturata.
- timpul actioneaza asupra eficientei ca un factor care pune in valoare o varianta cercetata.Este normal ca un procedeu tehnologic sa fie preferat altuia daca procesul de productie se petrece intr-un interval mai scurt,ceea ce inseamna ca societatea va beneficia mai devreme de efectele sale utile.
- cea mai semnificativa fateta a eficientei economice o constituie calitatea efectelor.O activitate eficienta se caracterizeaza prin rezultate dintre cele mai bune,produsele obtinute trebuind sa fie de performante ridicate,de o deosebita utilitate pentru societate la momentul considerat.
Acceptiunea notiunii de eficienta se intalneste in practica,
precum si in studiile de specialitate,in doua sensuri:
· performante,rezultate dintre cele mai mari
· efecte cat mai mari in raport cu resursele alocate sau consumate.
Performantele ridivate in productie echivaleaza cu eficienta atunci cand sunt obtinute in conditiile unei utilizari rationale,intr-un regim economic,a utilajelor si echipamentelor.Astfel,sporirea productiei este insotita de costuri reduse si profituri mari,in crestere.Daca, dimpotriva,performantele ridicate sunt obtinute prin suprasolicitarea utilajelor si echipamentelor,avand consecinte negative (uzura accelerata si ivirea unor dereglari in functionare)nu avem de-a face cu eficienta.Castigul obtinut sub forma sporului de produse este anihilat prin pierderile uzurii accentuate premature.Mai exact costurile urca vertiginos si profiturile scad.
Ultimul sens este cel mai concludent deoarece arata efectul util pe care unitatea de resursa alocata E/R sau invers,efortul depus pentru obtinerea unei unitati de efect R/E.Privita prin prisma laturii sale concret aplicative,eficienta se poate defini ca un raport obiectiv,cantitativ,intre efectele si eforturile depuse in vederea obtinerii lor.
e=E/R max; maximizarea efectelor obtinute pe unitatea de resursa alocata,consumata;
e=R/E min; minimizarea consumului de resurse pe unitatea de efect obtinut;
Natura si caracterul eforturilor si efectelor se reflecta asupra caracterului eficientei.
Din punct de vedere al resurselor,analiza eficientei unei activitai umane trebuie sa raspunda la intrebarile:cum se folosesc resursele si cat se consuma din ele?se are in vedere vedere economisirea lor si gradul de valorificare?In acest context este necesar caresursele sa fie cat mai riguros structurate ca sa raspunda cerintelor de analiza.
Dupa criteriul regenerarilor in timp,ele se pot imparti in:
- resurse regenerabile: resursele umane,resurse materiale de natura vegetala,anumite resurse enrgetice;
- resurse neregenerabile: resurse materiale de natura anorganica;
Dupa natura lor,resursele pot fi:
- umane;
- materiale;
- tehnice;
- financiare;
Dupa modul cum participa la circuitul economic,resursele se
pot grupa astfel:
- resurse potentiale: neintrate in circuitul economic
- resurse intrate in circuitul economic
Din punctul de vedere al efectelor,studiul de eficienta
trebuie sa gaseasca raspuns la intrebarile:care sunt efectele in diferite sfere ale vietii sociale?unde si cand se produc ele?cat de mari sunt aceste efecte?
Efectele pot fi:
- directe: identificabile la locul unde se desfasoara activitatea
- indirecte:identificabile in alte domenii sau sectoare de activitate
Dupa momentul la care se produc putem vorbi de efecte:
- imediate
- posibile,viitoare;de aceea,cand se studiaza eficienta investitiei la
diferite momente ale duratei de viata a unui proiet,trebuie sa se tina cont de caracterul sau estimativ,potential sau efectiv.
Dupa natura lor,efectele care sunt generate de activitatea umana pot fi :
- economice
- sociale
- ecologice
- tehnice
Din punctul de vedere al naturii efectelor putem vorbi de
productivitatea unei activitati atunci cand efectele sunt de natura productiei.Putem vorbi de rentabilitatea unei activitati atunci cand efectele sunt de natura venitului net,a profitului.Putem vorbi de economicitate cand efectele sunt de natura economiilor.
Trebuie delimitat conceptul de eficienta economica privit ca si concept teoretic,care presupune calitatea unui sistem de a produce efecte economice utile si masura eficientei care se realizeaza comparand efectele cu efortul.
Exprimarea eficientei ca si calitate a unui sistem de a produce efecte economice utile duce la o imagine statica a notiunii de eficienta.In dinamica eficienta trebuie sa apara sub forma unei tendinte de crestere spre eficienta optima.
Din acest punct de vedere deosebim doua tipuri de sisteme:
· sisteme eonomice in dezvoltare,la care exista un ecart intre efectele obtinute si cererea de bunuri si servicii de pe piata si la care cresterea eficientei economice presupune obtinerea unui volum maxim de efecte cu un consum dat de resurse;
· sisteme economice care au ajuns la o dezvoltare cantitativa maxima la care exista o identitate intre efectele obtinute si cererea de bunuri si servicii si la care cresterea eficientei economice presupune obtinerea unui volum dat de efecte cu un consum minim de resurse;
In urma efortului de investitii se obtin diverse efecte eonomice reflectate si pe plan financiar.Nivelul acestor efecte,in raport cu efortul investitional,da masura eficientei investitiei.
Efectele economice obtinute,in functie de caracterul investitiei pot fi :
¨ reducerea costului de functionare a utilajelor (cheltuieli de intretinere si reparatii) pe seama investitiei de inlocuire a masinilor si utilajelor;
¨ diminuarea cheltuielilor cu forta de munca,obtinute mai ales pe seama investitiilor de modernizare si de aplicare a inovatiilor;
¨ sporirea rentabilitatii activitatii firmei,prin investitii de expansiune,care conduc la cresterea capacitatii de productie sau/si la adaugarea unui nou produs gamei existente;pe baza unor astfel de investitii se asteapta castiguri suplimentare mult mai mari decat cele din micsorarea costurilor;
¨ obtinerea unor efecte indirecte la investitii de interes general.Ex: cheltuieli facute pentru sistemul antipoluant dintr-o uzina,care au efecte economice si sociale pe un plan mai larg.
Eficienta economica prin continutul sau exprima o relatie de dubla relativitate: pe de o parte presupune obtinerea unor efecte economice maxime cu un consum dat de resurse,iar pe de alta parte presupune obtinerea unui anumit volum de efecte cu un consum minim de resurse.Caracterul de relativitate apare si din comparatia intre mai multe variante in timp si cu un anumit prag de eficienta.
Eficienta investitiilor tebuie apreciata si in corelatie cu interesele de ansamblu ale economiei nationale,adica sa se tina seama de multiplele efecte create in avalul si amontele domeniului respectiv al productiei materiale.
Sensul eficientei activitatii productive,a utilizarii resurselor,difera dupa nivelurile organizatorice ale economiei,interesele care se urmaresc,locul unde se desfasoara actiunea.Astfel,pe ansamblul economiei eficienta se exprima prin sporul de produs national net pe unitatea de efort,iar la scara unei societati comerciale eficienta se exprima prin nivelul productivitatii muncii,al costurilor unitare de productie,al rentabilitatii.
Procese chimice principale
Procese chimice principale
1) Neutralizarea
La tratarea unui acid cu o baza se obtine, în urma unei reactii de neutralizare, o sare si apa, ca de exemplu în cazul neutralizarii acidului clorhidric cu hidroxilul de sodiu:
Hcl + NaOH ® NaCl + H2O
acid baza sare apa
Sarurile rezultate pot avea un caracter acid, neutru sau bazic; astfel, clorura de sodiu este o sare cu caracter neutru. O sare cu caracter acid, cum este clorura de amoniu, se obtine din reactia unui acid puternic cu o baza slaba:
Hcl + NH4OH ® NH4Cl + H2O
O sare cu caracter bazic se obtine prin reactia unui acid slab cu o baza puternica, astfel reactia acidului acetic cu hidroxidul de sodiu, reactia de formare a acetatului de sodiu:
H3C-COOH + NaOH ® H3C-COONa + H2O.
De multe ori, la neutralizarea acizilor se folosesc în locul hidroxizilor,carbonatii, care au o alcalinitate mai slaba. În acest caz, terminarea neutralizarii este
indicata prin terminarea efervescentei, efervescenta datorata degajarii de dioxid de carbon. Spre exemplificare se afla mai jos reactia dintre acidul sulfuric si carbonatul de sodiu:
H2SO4 + Na2CO3 ® Na2SO4 + H2O + CO2.
Practic, terminarea neutralizarii se controleaza cu hârtii indicatoare, hârtii îmbibate cu o substanta numita indicator. Aceasta substanta are proprietatea
de a-si schimba culoarea la modificarea aciditatii mediului. Astfel, turnesolul în mediul acid este de culoare rosie, iar în mediul bazic este albastru, iar
fenolftaleina, în mediu acid este incolora, iar in mediu bazic este rosie.
2) Oxidarea
Într-un prim sens înseamna cresterea cantitatii de oxigen dintr-o molecula. Unele procese de oxidare, cum sunt ruginirea fierului, râncezirea grasimilor etc,
sunt procese nedorite, caz în care se adauga antioxidanti, anticorosivi sau se folosesc ambalaje ermetice. În alte cazuri este necesara oxidarea;astfel: albirea tesaturilor, decolorarea parului, oxidarea parafinelor în acizi grasi etc. Oxidarea se poate efectua chimic, în mediu acid, în care caz se folosesc: permanganatul de potasiu, cloratul de potasiu, acidul azotic, anhidrida acidului azotic, anhidrida acidului cromic, nitrobenzenul etc. În cazul în care se lucreaza în mediul bazic, se foloseste hipocloritul de sodiu (la albirea lânii), clorul (oxiclorura de calciu), permanganatul de potasiu, apa oxigenata etc. Nu sunt rare nici cazurile
când procesul se efectueaza cu ajutorul oxigenului atmosferic sau al celui pur.
3) Reducerea
Este procesul invers oxidarii. Când o substanta este oxidata de o alta (numita oxidant), aceasta din urma, la rândul ei se reduce. De aici se vede ca nu exista
procese de izolare sau de reducere izolate, ele decurgând totdeauna împreuna. Se vorbeste de procese de un tip sau altul, doar din punctul de vedere al produsului final al reactiei, produsul care intereseaza. Revenind la tema, prin reducere se prepara anilina din nitro-benzen; tot prin reducere apare imaginea fotografica, proces în care clorura si bromura de argint sunt reduse la argint metalic, cu ajutorul revelatorilor (metolul, hidrochinona etc). Ca agenti reducatori se folosesc, în mediu acid, bisulfitul de sodiu, clorura stanoasa, iar în mediu
bazic sulfura de sodiu sau ditionitul de sodiu. Deseori se efectueaza procese de reducere cu hydrogen gazos, în prezenta catalizatorilor metalici, ca platina, nichelul etc.
4) Precipitarea
Este procesul în care dintr-o solutie, în urma unei reactii se separa un compus, complet sau partial insolubil, sub forma de cristale, pulbere, fulgi etc. Astfel, la tratarea unei solutii de azotat de argint cu o solutie de clorura de sodiu se recipita imediat clorura de argint:
AgNO3 + NaCl ® AgClŻ + NaNO3
Prin precipitare se prepara de exemplu, albastrul de Berlin în urma reactiei ferocianurii de potasiu cu clorura ferica.
5) Coagularea
Reactia de precipitare poate avea loc nu numai din solutii propriu-zise, ci si din solutii coloidale.Unii coloizi precipita (coaguleaza) sub influenta încalzirii proces ce apare, de exemplu, la încalzirea albuminelor (albusului de ou), pe când altii pot coagula sub influenta sarurilor. În acest fel se separa sapunul de resul alcoolilor, alcaliilor si de glicerina, prin adaugarea de clorura de sodiu (sarea
de bucatarie). Clorura de sodiu fiind perfect solubila în apa, mareste diferenta de densitate dintre cele doua faze, separarea facându-se mai usor.
6) Condensarea
Este o notiune cu doua sensuri. Din punct de vedere fizic, se întelege trecerea unei substante din stare gazoasa în stare lichida. Din punct de vedere chimic,
condensarea este procesul în care doua molecule se leaga între ele, eliminând, ca produsi secundari, molecule mai mici, mai simple (apa, acid clorhidric, amoniac etc). Repetarea acestui proces de foarte mute ori se numeste policondensare. Prin policondensare se prepara, de exemplu, bachelita, în urma eliminarii de
apa dintre fenol si aldehida formica. Procsele de condensare sunt accelerate de agentii chimici capabili sa fixeze produsul secundar eliminat. Astfel: substante capabile sa absoarba apa (cum sunt acidul sulfuric concentrat sau pentaoxidul de fosfor), substante alcaline sau acizi, în functie de produsul eliminat.
7) Esterificarea
Este un caz particular al reactiei de condensare. Ea se realizeaza în urma reactiei dintre un acid organic sau anorganic si un alcool:
acid alcool
ester
H3C-COOH + H5C2-OH Ű H3C-COO- H5C2 + H2O
acid alcool acetat
de apa
acetic etilic
etil
Procesul este reversibil, de aceea pentru a împiedica descompunerea esterului format, trebuie ca din vasul de reactie sa fie îndepartat unul din produsii de
reactie. Cel mai des se înlatura apa (mai rar esterul), folosind substante igroscopice cum ar fi acidul sulfuric concentrat. Prin esterificare se prepara o serie de solventi cum ar fi acetatul de butil, acetatul de amil; o serie de arome artificiale, ca benzoatul de metil, formiatul de etil, acetatul de bornil etc.
Hidroliza
Este reactia dintre un compus si apa. În urma hidrolizei, compusul respectiv se scindeaza în produsi de reactie cu molecule mai mici. Hidroliza se accelereaza prin actiunea catalitica a unor acizi sau baze. Astfel hidroliza amidonului în dextrina se efectueaza în cataliza acida, iar hidroliza esterilor se poate face în cataliza bazica sau acida.
9) Saponificarea
Este reactia ce are loc în tratarea grasimilor cu alcalii puternice, sau neutralizarea acizilor grasi cu baze, fiind un caz particular al reactiei de
hidroliza.
În principal, procesul saponificarii implica ruperea moleculelor de glicerina din grasimi, iar acizii grasi liberi sunt neutralizati cu alcaliile adaugate în
mediul de reactie, obtinându-se sarurile alcaline sau alcalino-pamântoase (în functie de baza folosita), ale acestora. În cazul în care fierberea grasimilor se
face cu hidroxid de sodiu, se obtin sapunurile solide, iar în cazul hidroxidului de potasiu, se obtin sapunurile lichide sau sapunurile de potasiu.
Deoarece în timpul proceselor de saponificare a grasimilor are loc o spumare a lichidului, volumul vasului trebuie astfel ales încât spuma sa nu poata iesi din el ( sa fie de circa patru ori mai mare decât volumul de lichid cu care se va lucra).
10) Polimerizarea
Este un proces specific moleculelor cu legaturi carbon-carbon nesaturate (duble sau triple), proces în care aceste legaturi se rup partial, formându-se altele noi care unesc între ele moleculele. Fata de policondensare, în cazul polimerizarii nu rezulta produsi secundari. În acest mod se obtine, din etena, polietena, din clorura de vinil, policlorura de vinil etc.:
monomer polimer
n H2C=CH2 ® …-CH2-CH2-CH2-CH2-…
etena polietena
Catalizarea polimerizarilor se face de regula cu substante ce contin legaturi peroxidice (perhidrol, peroxid de benzoil etc.), dar calitatea polimerului
este influentata si de alti factori cum sunt: temperatura, lumina, presiunea, aciditatea mediului, modul în care a fost efectuata reactia (în emulsie, în
solutie sau în lipsa solventului).
Drogurile – amfetaminele, canabisul, heroina, cocaina, ecstasy, LSD si ciupercile magice
Introducere
De-a lungul secolelor, oamenii au luat tot felul de droguri, fie sub formă de medicamente şi remedii pentru bolnavi, fie ca stimulente.
Drogurile au efecte diferite, de la persoană la persoană. Încă există puncte de vedere diferite privind efectele lor secundare-cum ar fi presupusa legătură dintre droguri şi bolile mintale. O serie de droguri, precum canabisul, sunt trecute în categoria drogurilor ilegale, în unele ţări, în vreme ce în altele fac parte din reţeta tradiţională.
Pe măsură ce drogurile devin tot mai uşor de procurat, au tot mai mare căutare drogurile “recreative”, care influenţează starea de spirit a celui care le consumă.
Amfetaminele
Amfetaminele, care se găsesc sub formă de pilule, capsule sau praf, stimulează bătăile inimii şi pot creşte tensiunea arterială. Efectul lor se face resimţit, în general, în aproximativ jumătate de oră după ce sunt luate, şi durează câteva ore. După ce efectul dispare, consumatorii tind să aibă o senzaţie de iritare, neastâmpăr şi nelinişte.
Insomnia apare foarte des, la fel depresia. Faptul că tensiunea arterială creşte poate duce la spargerea unor vase de sânge şi chiar, uneori, la paralizie sau comă. Unii oameni se pot intoxica din cauza amfetaminelor, chiar dacă le iau în cantităţi mici. Pe măsură ce consumul creşte, toleranţa corpului creşte şi ea, astfel că, pentru a obţine acelaşi efect, consumatorul simte nevoia să ia din ce în ce mai multe droguri. Aşa se ajunge la dependenţă.
Abstinenţa de la droguri în cazul consumatorilor poate duce la depresii, letargie, palpitaţii ale inimii, friguri sau dureri de cap. Sunt des întâlnite, de asemenea, deshidratarea şi transpiraţia excesive. Dozele mari de amfetamine sau diversele reacţii pe care le determină, de la caz la caz, pot fi fatale din cauza riscului producerii de convulsii, comă şi hemoragii cerebrale. Consumul regulat şi intens de amfetamine poate duce la halucinaţii, paranoia şi boli mintale.
Femeile însărcinate care iau amfetamine regulat pot trece prin naşteri premature iar drogul poate fi transmis copilului prin alăptare.
Canabisul
Canabisul are un efect sedativ uşor, care duce la scăderea tensiunii arteriale, la creşterea apetitului, relaxare, posibile intoxicaţii şi o mai mare uşurinţă de comunicare cu alţii. Cei care fumează canabis resimt efectul în câteva minute, vreme de până la trei ore.
Efectul apare cu întârziere dacă drogul este mestecat sau băut cu scopul de a-i prelungi prezenţa. În acelaşi timp însă, efectul e mai greu de controlat. Începătorii tind să se simtă confuzi, stresaţi şi neliniştiţi – adesea se simt panicaţi şi suspicioşi. Luat în doze mari, canabisul poate duce la comă, dar nu se ştie să fie existat cazuri de supradoze fatale. Unii oameni sunt de părere că acest drog este primul pas către consumul de droguri grele, precum heroina, dar majoritatea consumatorilor nu au ajuns până la heroină.
Canabisul administrat vreme îndelungată poate produce cancer la plămâni, bronşite şi alte boli respiratorii asociate fumatului. Nu e limpede dacă riscul e mai mare în cazul consumului de canabis decât în cazul tutunului normal. Cu toate astea, consumatorii de canabis tind să inhaleze mai adânc şi drogul conţine doze mari de gudron. De multe ori, canabisul provoacă dependenţă psihologică. Unele studii arată că şi dependenţa fizică e posibilă, dar această concluzie nu e împărtăşită de toată lumea.
Există însă dovezi că acest drog poate induce boli cronice, precum scleroza multiplă.
Cocaina
Cocaina e un stimulent care produce o stare de excitaţie extremă şi reduce apetitul pentru mâncare. Consumatorii nu mai simt, de multe ori, durerea şi oboseala. Efectul dispare după aproximativ 15-30 de minute şi ca să fie menţinut, drogul trebuie consumat la fiecare 20 de minute. Mulţi dintre cei care iau cocaină sunt de părere că le creşte performanţa dar cercetările arată că e mai degrabă doar propria lor percepţie asupra lucrurilor decât realitatea.
Cocaina poate determina bătăi neregulate ale inimii iar temperatura corpului creşte. În cantităţi mari sau regulate, cocaina poate afecta negativ libidoul, duce la nelinişte şi paranoia. Dozele mari pot provoca moartea prin afectarea inimii sau sufocare. Printre efectele secundare des întâlnite se numără depresia şi oboseala. Deprivarea strârneşte o stare severă de anxietate.
Unii oameni sunt foarte sensibili la efectele cocainei şi pot muri chiar după prima doză. Prizele regulate de cocaină pot afecta membrana nazală. Dacă e injectat cu ajutorul acelor de seringă murdare sau deja folosite există riscul mare de infecţie. Consumul de cocaină în timpul sarcinii poate afecta naşterea iar bebeluşii se pot naşte dependenţi de droguri şi cu o greutate foarte scăzută.
Ecstasy
Ecstasy este un drog halucinogen, derivat din amfetamină, care determină înteţirea activităţii cerebrale. Consumatorii spun că le trezeşte o senzaţie de euforie, urmată de calm. Ei susţin că îi face mai sociabili şi devin mai conştienţi de ceea ce îi înconjoară.
Dar, ca multe alte droguri, ecstasy amplifică starea de spirit a consumatorului.
Ecstasy afectează şi temperatura corpului. Dacă e luat într-un loc unde este foarte cald şi, eventual, e combinat cu dans intens, intervine deshidratarea, care poate fi fatală.
Dozele mari pot crea panică, nelinişte şi confuzie.
Se crede că ecstasy nu dă dependenţă şi nici nu există simptome specifice pentru consumatorii care se abţin. Totuşi, printre efectele care pot apărea imediat se numără greaţa, gura uscată, tensiunea arterială ridicată şi depresia.
Studiile arată că persoanele care consumă ecstasy pe perioade îndelungate pot ajunge să aibă probleme mintale, dar şi boli de ficat sau rinichi.
Riscul apariţiei efectelor secundare este şi mai mare pentru cei care suferă epilepsie, tensiune arterială ridicată şi depresie.
Heroina
Consumul de heroină pentru prima dată poate cauza greaţa, stări de vomă şi dureri de cap severe. În general însă, drogul crează o senzaţie de euforie imediat ce a fost inhalat sau injectat. Efectul intervine mai rapid şi e mai puternic dacă heroina e injectată dar riscul infecţiei creşte dacă acele de seringă sunt refolosite. Consumatorii au o senzaţie de bună dispoziţie, mulţumire şi detaşare faţă de probleme zilnice.
Consumul regulat determină corpul să devină tolerant, astfel că e nevoie de doze din ce în ce mai mari pentru ca efectul să fie acelaşi. În acest fel, se poate ajunge la dependenţă. În acelaşi timp, creşte şi pericolul luării unei supradoze, care poate fi fatală. Foarte adesea, consumatorii tind să ia o supradoză încercând să renunţe la a mai consuma heroină. Când reîncep consumul, adesea iau doze la fel de mari ca atunci când renunţaseră, deşi toleranţa corpului faţă de drog nu mai e la fel de ridicată.
De multe ori, heroina este combinată cu alte substanţe, ceea ce poate fi fatal. Simptomele supradozei sunt: bătăi rapide ale inimii, posibil chiar oprirea inimii, leşin şi comă. Când leşină, consumatorii riscă să se înece cu propria vomă.
Heroina poate provoca chiar moartea subită, din cauza reacţiei fiecărui consumator la drog, la faptul că îl injectează sau la diversele impurităţi din drog. Efectele pe termen lung, în cazul celor care îşi injectează heroină, includ vene distruse, lipsa apetitului şi constipaţie severă. Consumul de heroină este adesea asociat cu crima organizată, aşa că drogul este foarte scump. Femeile însărcinate care consumă heroină riscă să nască bebeluşi dependenţi sau cu simptomele determinate de abstinenţă – dureri, tremurături, transpiraţie şi spasme. Aceste simptome tind să dispară după o săptămână, dar e nevoie de multe luni pentru ca persoana care a consumat heroină să se simtă sănătoasă.
LSD şi ciupercile magice
LSD este un drog halucinogen care distorsionează felul în care percepem realitatea. Efectele se resimt, în general, după o jumătate de oră de la consum şi poate dura în jur de 12 ore. Fiecare consumator are experienţe diferite, astfel că sunt greu de categorizat.
Unii spun că obiectele înconjurătoare par mai luminoase şi par să se mişte sau sunt deformate. Auzul poate deveni mai ascuţit iar consumatorul pierde noţiunea timpului şi a locului în care se află. Odată ce “călătoria” a început, efectele nu mai pot fi oprite sau controlate. Starea de spirit a celui care consumă LSD devine mai acută. LSD-ul nu dă dependenţă fizică dar e posibilă dependenţa psohologică. Unii consumatori devin imuni şi au nevoie să ia doze din ce în ce mai mari ca să obţină efectul scontat.
Sub influenţa LSD, consumatorii retrăiesc, uneori, experienţe din trecut care îi pot deprima. Consumul de LSD poate duce la instabilitate psihică, provocând chiar schizofrenie.
Ciupercile magice au, de asemenea, efecte halucinogene dar care sunt ceva mai puţin intense decât cele induse de LSD. În schimb, efectele asupra corpului sunt, în general, ceva mai pronunţate – tensiune arterială crescută şi bătăi ale inimii foarte rapide. Între efectele secundare se numără greaţa şi durerile de stomac. Pe termen lung, şi ciupercile magice îl pot face pe consumator să retrăiască experienţe din trecut, dar nu există foarte multe studii în această privinţă. Din câte se ştie, ciupercile halucinogene nu dau dependenţă.
