EGIPTUL PUNE COPYRIGHT PE PIRAMIDE

Egiptul intenţionează să pună copyright pe monumentele sale antice şi să ceară bani tuturor celor care produc şi folosesc replici ale moştenirii sale culturale, de la piramide până la Sfinx, susţine ziarul german Spiegel. Proprietarii celebrului hotel şi cazinou Luxor din Las Vegas, care este construit sub forma unei piramide şi are la intrare un Sfinx vor avea de suferit pentru că au folosit simbolurile Egiptului.

“Noua lege va interzice complet duplicarea monumentelor istorice egiptene”, a declarat Zahi Hawass, şeful Consiliului Suprem al Antichităţilor din Egipt. Oficialul egiptean a adăugat că legea nu va interzice artiştilor locali sau internaţionali să profite de pe urma reproducerilor monumentelor ţării, atâta timp cât copiile nu vor fi “100% exacte”.

Comentariile lui Zahi Hawass survin la puţin timp după ce un ziar local a cerut ca hotelul Luxor din Las Vegas să predea o parte din profit oraşului căruia i-a împrumutat numele. Luxor este un oraş din sudul Egiptului, Valea Regilor, unde sunt îngropaţi mulţi dintre faraonii egipteni.

“Cel puţin 35 de milioane de turişti vizitează Las Vegas pentru a vedea reproducerea oraşului Luxor, în timp ce doar şase milioane vin să vadă oraşul original din Egipt”, a remarcat cotidianul Al-Wafd.

www.antena3.ro 

Eddie Murphy s-a casatorit din nou

Faimosul actor de comedie american s-a casatorit cu Tracey Edmonds, presedintele casei de productie ce ii poarta numele.
Ceremonia a avut loc la rasaritul Soarelui in mirificul peisaj din insula Bora Bora. Nunta s-a celebrat intr-un cerc restrans, in prezenta a doar 25 de invitati. Murphy, in varsta de 46 de ani, a divortat in 2006, dupã 13 ani de casatorie, de prima sotie, Nicole, cu care are cinci copii.
El a tinut apoi prima pagina a presei tabloide din cauza disputei pe tema paternitatii copilului nãscut de Melanie Brown, una din Spice Girls. Actorul a recunoscut ca este tatal fetitei abia dupa 4 luni de la nasterea acesteia. La randul sau, Tracey s-a despartit anul trecut de cantaretul R&B Kenneth “Babyface’ Edmonds.

STATUL GETO-DAC ÎN TIMPUL LUI DECEBAL. RĂZBOAIELE DACO-ROMANE ŞI CUCERIREA DACIEI DE CĂTRE ROMANI

STATUL GETO-DAC ÎN TIMPUL LUI DECEBAL. RĂZBOAIELE DACO-ROMANE ŞI CUCERIREA DACIEI DE CĂTRE ROMANI

 

Condiţiile reunificării politice a geto-dacilor, în secolul I d.Chr., după un interval de 131 de ani de la moartea lui Burebista, unitatea politică a geto-dacilor se reface în jurul nucleului statal din zona Munţilor Orăştiei. în acest spaţiu intercarpatic s-a păstrat o continuitate statală şi după destrămarea “marii stăpâniri” a lui Burebista.

Restauratorul Daciei era regele Decebal (87-106 d.Chr.), căruia predecesorul său Duras, fiind bătrân, i-a cedat tronul. Dio Cassius (sec. II-III d.Chr.), istoric şi om politic grec, scria despre Decebal: “Era foarte priceput în ale războiului şi iscusit în luptă, ştiind să aleagă prilejul pentru a^l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucruri el a fost mult timp, pentru romani un potrivnic de temut”.

Personalitatea marcantă a regelui şi un şir de premise din viaţa societăţii geto-dace au determinat ascensiunea regatului geto-dac pe o nouă treaptă, devenit o forţă considerabilă în zona Carpaţilor şi la Dunăre. Dacia avea o populaţie numeroasă de agricultori sedentari şi meşteşugari iscusiţi în prelucrarea fierului, ceea ce o dovedesc numeroasele unelte agricole şi meşteşugăreşti descoperite în săpăturile arheologice. Ei prelucrau metalele preţioase, mai ales argintul, confecţionau vase de uz casnic de o calitate superioară, utilizând roata olarului, aveau cunoştinţe în botanică, medicină, astronomie.

O mare importanţă în ascensiunea statului geto-dac au avut o relaţiile lui economice şi culturale cu lumea romană şi elinistă: schimbul comercial intens, folosirea monedei romane, însuşirea scrisului latin etc. Activitatea economică şi spirituală din Dacia este tot mai mult influenţată de cultura popoarelor de limbă latină. Se poate afirma că încă până la cucerirea romană în Dacia începe un proces de romanizare în domeniul culturii.

Nivelul înalt de dezvoltare a geto-dacilor prezenta pentru romani un obstacol în calea unor noi cuceriri în zona Carpato-Dunăreană. Geto-dacii au sesizat pericolul roman şi au întreprins acţiuni în vederea perfecţionării organizării militare a statului. Se construiesc noi cetăţi pe locul celor vechi (Blidaru, Piatra Roşie), se întăresc celelalte (cetatea de scaun Sarmisegetusa, unde se afla şi cancelaria regală, Costeşti, Baniţa etc.). Statul daco-get era mai restrâns ca teritoriu decât regatul lui Burebista. El cuprindea spaţiul de la cursul superior al Nistrului până la Dunăre, incluzând teritoriul Transilvaniei şi pământurile din vestul Moldovei .unde alături de geţi se aşezaseră triburi sarmatice, care au alcătuit o “confederaţie de neamuri” opuse Romei. Stepa Dunării, pământurile dintre Dunăre, Balcani (Haemus) şi Marea Neagră, precum şi sudul interfluviului Dunăre-Nistru au fost treptat supuse de către romani. Pe Dunăre circula o flotă romană care ţinea în supunere malurile fluviului.

Astfel, creşterea pericolului unei expansiuni romane servea drept premisă externă a consolidării statului lui Decebal, care atinsese un nivel de dezvoltare superior faţă de regatul lui Burebista.

Începutul confruntării lui Decebal cu Imperiul Roman, confruntarea geto-dacilor cu romanii a început până la domnia lui Decebal. Căpeteniile militare ale geto-dacilor întreprindeau numeroase incursiuni peste Dunăre, atacând castrele (lagăre militare) ale romanilor. Atacurile lor erau o formă de apărare activă. Expansiunea romană la Dunărea de Jos începe cu Dobrogea. Acest teritoriu este cucerit în anul 28 Î.Chr, de romani în urma campaniei lui Marcus Lucius Crassus, în alianţă cu regele geţilor Rholes, când au fost înfrânte. Căpiteniile geto-dace locale -papux şi Zyraxes. După aceasta un anumit timp Dobrogea era inclusă în Regatul odrizilor, tutelat de Roma. în timpul împăratului Tiberius (14-37 d.Chr.) romanii îşi extind stăpânirea asupra cojoniilor greceşti, înglobându-le în “prefectura ţărmului Mării”, dependentă de provincia romană Macedonia, în anul 46 d.Chr. Întreaga Dobroge a fost inclusă în provincia Moesia. O garnizoană romană a fost introdusă în anur-57 d.Chr. în colonia grecească Tira, situată la limanul Nistrului.

Populaţia băştinaşă din această zonă intră în contact direct cu romanii, inclusiv cu populaţia strămutată aici pentru a lucra la minele de fier, de sare, la extragerea pietrei de construcţie etc.

Regii daci înţeleg marele pericol al întăririi romanilor la Dunăre pentru întreg neamul geto-dac. De aceea în iarna anilor 85/86 d.Chr. armatele regelui dac Duras pătrund în Moesia. Guvernatorul provinciei Opiius Sabinus este ucis în luptă.

Împăratul roman Domiţian (Domitianus) (81-96) soseşte în grabă în Moesia în fruntea unei numeroase armate. El respinge pe daci în anul 86, şi apoi organizează în zonă două provincii – Moesia Superior (pe teritoriul actualei Serbii până la râul Tibriţa în Bulgaria) şi Moesia Inferior (de la Tibriţa până la gurile Dunării cu o fâşie îngustă pe litoral până la limanul Nistrului).

Retras în provincia Illiricum, Domiţian începe în anul 87 o campanie militară contra Daciei. Lupta se dă la Tapae (lângă Porţile de Fier ale Transilvaniei). Armata romană este înfrântă, iar conducătorul expediţiei, Fuscus, este ucis în luptă, în relatările istoricilor Orosius (sec. V) şi lordanes (sec. VI) învingătorul în acest război este numit comandantul dac Diurpaneus. După ce bătrânul rege Duras îi lasă tronul, Diurpaneus este supranumit Decebal (“Cel Viteaz”, “Cel Puternic”).

în anul 88 romanii au reluat ofensiva, avându-l în frunte pe Tettius lulianus, guvernatorul Moesiei Superior. Lupta se dă tot la Tapae. De data aceasta romanii iese învingători. Totodată, ei înţeleg că nu vor putea cuceri puternicile cetăţi dacice. Situaţia se agravează şi din cauza înfrângerii lui Domiţian în Panonia în lupta cu triburile germanice – evazii şi marcomanii.

Cele menţionate îl determină pe Domiţian să accepte propunerile de pace din partea lui Decebal. Pentru negocierea păcii Decebal îl trimite pe Diegis, fratele regelui dac. Formal Decebal acceptă de a fi considerat rege clientar al Romei, în această calitate Decebal primeşte de la Domiţian, după cum relata Dio Cassius, “nu numai în­semnate sume de bani, dar şi meşteri la felurite lucruri folositoare în timp de pace şi de război”. Din acest motiv pacea a fost considerată ruşinoasă de către Senatul Romei.

În anii ce au urmat după încheierea păcii Decebal organizează o coaliţie antiromană, în care de rând cu geto-dacii se includ şi alte popoare vecine: sarmaţii, burii germanici. Concomitent el ridică noi cetăţi şi le repară pe cele vechi. Regatul lui Decebal rămânea o primejdie permanentă pentru stăpânirile romane de la Dunăre.

Războaiele daco-romane şi cucerirea Daciei de către romani. Consolida­rea şi lărgirea stăpânirii romane la Dunărea de Jos şi Mijlocie au făcut ca războiul cu Dacia să fie inevitabil. Noul împărat roman Traian (98-117), unul dintre cei mai mari pe care i-a avut imperiul, declanşază în primăvara anului 101 războiul cu Decebal. El pătrunde în Dacia pe aceeaşi cale, ca şi armata lui Domiţian. La Tapae romanii câştigă cu mari sacrificii o nouă bătălie. Puternicile cetăţi dacice reţineaujnaintarea armatei romane. Venirea iernii i-a silit pe romani să rămână în tabere, în schimb Decebal profită de răgaz şi-i atacă pe romani în Moesia, sperând să mute acolo teatrul de război din Dacia. Dar în bătălia de lângă localitatea actuală Adamclisi din Dobrogea romanii, cu pierderi enorme, au ieşit învingătoari. în memoria acestei lupte în 109 Traian a ridicat aici un monument grandios, numit Tropaeum Traiani.

În anul 102 romanii au reluat luptele în Dacia, depunând mari eforturi pentru a recâştiga poziţiiile pierdute în decursul iernii. Decebal cere pace, care este acceptată de Traian. Condiţiile erau extrem de grele: Decebal trebuia să predea toate armele şi maşinile de război romane capturate, să dărâme zidurile cetăţilor, să cedeze teritoriile ocupate de romani, să nu încheie alianţe îndreptate împotriva lor şi să nu primească fugari din imperiu.

Ca urmare a păcii Banatul, Oltenia, Muntenia, Ţara Haţegului, colţul sud-estic al Transilvaniei şi sudul Moldovei intrau sub administraţie romană. Legiunile romane din Moesia erau permanent gata să intre în luptă în cazul unui nou conflict militar cu dacii.

Pacea s-a dovedit a fi doar un armistiţiu: Traian dorea să-şi atingă scopul -cucerirea Daciei, iar Decebal nu putea accepta condiţiile extrem de grele ale păcii, între anii 102-105 ambele părţi se pregătesc de război, în acest răstimp Traian construieşte, conform proiectului lui. Apollodor din Damasc, un pod de piatră peste Dunăre, la Drobeta (Turnu Severin), creează noi castre la nord de acest fluviu. Decebal, la rândul său, confecţionează arme, reface cetăţile sale şi trimite solii la popoarele vecine pentru a constitui o coaliţie antiromană.

Toate aceste acţiuni întreprinse de Decebal au fost considerate de romani ca o încălcare a păcii, în iunie 105 Traian soseşte la Drobeta şi reia luptele în condiţii mult mai favorabile, deoarece deja ocupaseră o bună parte a teritoriului locuit de geto-daci. Zona Munţilor Orăştiei a fost asaltată din câteva direcţii. După lupte grele au căzut la rând cetăţile dace. Rezistenţa lor eroică n-a putut opri cucerirea de către romani a cetăţii de scaun – Sarmizegetusa, Decebal a încercat să fugă spre răsărit pentru a organiza o nouă rezistenţă, dar a fost ajuns de urmăritori. Nedorind să împodobească triumful învingătorilor, el s-a sinucis, în anul 106 războiul se încheie, Dacia este cucerită şi Traian constituie aici provincia romană cu acelaşi nume.

Cucerirea Daciei a marcat apogeul puterii Imperiului Roman. Bogăţiile captu­rate în Dacia erau fabuloase. Tezaurul lui Decebal ar fi conţinut 165 tone de aur şi 331 tone de argint. Din bogăţiile obţinute Traian a reconstruit centrul Romei (Forum Traiani) în mijlocul căreia a fost înălţată Columna. Ea a fost construită în anul 113 de acelaşi Apollodor din Damasc, înaltă de 38 m şi decorată în întregime cu scene sculptate care reprezintă desfăşurarea războaielor lui Traian cu dacii.

În soclul construcţiei a fost apoi depusă urna de aur cu cenuşa împăratului Traian, decedat la 117.

Despre războaiele daco-romane au scris mai mulţi autori antici, inclusiv şi împăratul Traian, care a descris campaniile sale în Dacia în lucrarea numită “Comentariile”. Dar aceste lucrări n-au ajuns până la noi (din lucarea lui Traian s-a păstrat numai o frază).

Despre războaiele daco-romane au mai scris medicul grec Criton, care I-a însoţit pe împărat, Dio Chrysos tomos, care a călătorit prin Dacia aproximativ în anul 96 d.Chr., Dio Cassius (145-235 d.Hr), autorul unei vaste lucrări numite “Istoria romană” ş.a. Dar toate aceste izvoare nu s-au păstrat în original, fiind expuse mai târziu în rezumat de către unii autori bizantini. Ca urmare, Columna lui Traian şi monumentul de la Adamclisi Tropaeum Traiani rămân a fi cele mai importante izvoare autentice despre războaiele daco-romane.

Cucerirea Daciei a însemnat pentru Imperiul Roman acapararea unor bogate teritorii la nord de Dunăre şi lichidarea unui inamic dârz şi viteaz, care îi ameninţa hotarele în această zonă.

Pentru daci cucerirea romană a însemnat pierderea independenţei, instaurarea unei stăpâniri străine şi mari pierderi umane (în lupte, prin transformarea prizonierilor în sclavi etc.).

În acelaşi timp, în urma acestor războaie geto-dacii au fost integraţi în lumea romană, asupra lor s-a extins un lung proces de romanizare ce a condus la o nouă sinteză etno-culturală pe baza căreia s-a format poporul român şi limba română.

Hazarde naturale si antropice

I. Aspecte generale si trăsături ale hazardelor naturale

Începutul acestui mileniu se caracterizează printr-un impact tot mai accentuat al activităţilor umane asupra Terrei, care determina modificări globale ale mediului.

Modificările accentuate ale mediului pe Terra , presiunea crescânda a societăţii asupra elementelor de mediu generează o serie de crize dintre care unele au devenit globale, cum ar fi tendinţele de încălzire a climei, datorate efectului de sera, apoi reducerea stratului de ozon, ridicarea nivelului Oceanului Planetar, despăduririle si procesele de degradare a solurilor, poluarea crescândă si deşertificarea.

Omul are insă si un impact pozitiv asupra mediului prin extinderea teritoriilor protejate(in parcuri si rezervaţii naturale), prin ocrotirea unor specii de plante si animale pe cale de dispariţie, a unor obiective geomorfologice, geologice si paleontologice, precum si prin numeroase lucrări de inginerie a mediului.

Hazardele naturale sunt manifestări extreme ale unor fenomene naturale, precum cutremurele, furtunile, inundaţiile, secetele, care au o influenta directa asupra vieţii fiecărei persoane, asupra societăţii si a mediului înconjurător. Atunci când hazardele produc distrugeri de mare amploare si pierderi de vieţi omeneşti, ele sunt denumite dezastre sau catastrofe naturale.

Vulnerabilitatea pune in evidenta gradul de expunere a omului si a bunurilor sale fata de diferite hazarde, indicând nivelul pagubelor pe care le produce un anumit fenomen.

Riscul reprezintă nivelul probabil al pierderilor de vieţi omeneşti, al numărului de răniţi, al pagubelor aduse proprietăţilor si activităţilor economice de către un anumit fenomen natural sau grup de fenomene intr-un anumit loc şi intr-o anumită perioadă.

 

II. Hazarde endogene si exogene

 

Hazarde naturale pot fi clasificate in funcţie de diferite criterii, în funcţie de geneză, hazardele naturale se diferenţiază in:

Hazarde endogene, a căror acţiune este generată de energia provenită din interiorul planetei, in această categorie fiind incluse cutremurele si erupţiile vulcanice.

Hazarde exogene, generate de factorii climatici, hidrologici, biologici etc., de unde categoriile de: hazarde climtice, hazarde hidrologice, hazarde geomorfologice, hazarde oceanografice, hazarde biologice, hazarde biofizice si hazarde astrofizice.

 

Hazarde endogene

 

Cutremurele de pământ sunt mişcări bruşte ale scoarţei care produc unde elastice reflectate in trepidaţii cu un impact puternic asupra aşezărilor umane.

Cele mai numeroase si mai puternice cutremure sunt generate de dinamica internă a Terrei, fiind numite cutremure tectonice.

Şocurile seismice se produc ca urmare a unor procese de fracturare si frecare intre compartimentele scoarţei terestre, in această situaţie fiind eliberată o cantitate mare de energie, care se măsoară in ergi si este utilizată pentru calcularea magnitudinii cutremurului. Magnitudinea se măsoară cu ajutorul unei scări logaritmice, numită scara Richter, cuprinsă între 0,3 şi 9 grade.

Cutremurul din 27/28 iulie 1976 din provincia chineză Tangshan, având magnitudinea între 7,4 şi 7,8 pe scara Richter, a provocat, printre altele, între 250000 şi 750000 de morţi plus peste 160000 de răniţi grav.

În ţara noastră cele mai puternice cutremure, care produc mari pagube materiale se înregistreză în regiunea seismică Vrancea situată în regiunea de curbură a Carpaţilor. Astfel de cutremure, care au determinat şi numeroase pierderi de vieţi omeneşti s-au înregistrat la 26 noiembrie 1802,10 noiembrie 1940 (a avut adâncimea focarului de 122 km şi magnitudinea de 7,4 pe scara Richter) şi 4 martie 1977 (adâncimea focarului fiind de 93 km şi magnitudinea de 7,2 pe scara Richter).

Hazardele legate de cutremure se diferenţiază in hazarde primare şi hazarde secundare.

Hazardele primare sunt legate de transmiterea undelor seismice din locul de producere al cutremurului din adâncul scoarţei, numit focar. Amplitudinea mişcării terenului este mai mare in apropierea epicentrului(proiecţia la suprafaţa scoarţei terestre a focarului) si tinde să scadă pe măsura îndepărtării de acesta. 

Hazardele secundare sunt legate de procesele generate de undele seismice la suprafaţa Pământului si cuprind alunecări, prăbuşiri, apariţia sau reactivarea unor falii, formarea vulcanilor noroioşi, formarea unor valuri uriaşe numite tsunami.

 Erupţiile vulcanice sunt hazardele endogene care au impresionat puternic omul încă din Antichitate. Acestea sunt datorate energiilor acumulate în rezervoarele subterane care conţin lave şi presiunilor exercitate de forţele tectonice, care determină ascensiunea materiei incandescente spre suprafaţă.

 Erupţiile islandeze şi hawaiene sunt caracterizate ca erupţii liniştite, cu lave fluide, bazice, care sunt evacuate prin cratere. Erupţiile de tip strombolian prezintă lave mai vâscoase, cu erupţii moderate; cele de tip vulcanian sunt caracterizate prin lave foarte vâscoase, cu explozii puternice, extrem de periculoase. În această ultimă categorie se încadrează vulcanii Vezuviu, Volcano (Italia) şi Paricutin (Mexic). Erupţiile pliniene (spre exemplu, erupţia din 1991 a vulcanului Pinatubu, din insulele Filipine) sunt violente şi deversează cantităţi mari de cenuşi vulcanice; cele peleene (vulcanul Montagne Pelee din insula Martinica) sunt însoţite de nori arzători extrem de periculoşi, iar erupţiile ultravulcanice sunt probabil cele mai violente, datorită formării unor presiuni uriaşe la contactul rezervorului subteran de lavă cu apa mării.

Vulcan activ, situat într-un podiş, din partea central-sudică a Mexicului, are înălţimea de 2 746 m. Este vulcanul cu cea mai spectaculoasă apariţie şi cu cea mai rapidă dezvoltare. A apărut la 20 februarie 1943 … într-un lan de porumb. Într-o zi s-a ridicat cu 6 m deasupra pământului, iar într-o săptămână a format  un con de 150 m şi după zece săptămâni a atins 300 m, ca după un an să aibă o înălţime de 450 m. În primele luni de activitate au fost expulzate circa două miliarde de m³ de cenuşă şi lavă. Timp de 10 ani, cu câteva întreruperi, vulcanul a erupt mereu, îngropând sub cenuşă câmpii şi păduri pe o întindere de mii de hectare. În anul 1953 şi-a încetat activitatea.

  Cei mai numeroşi şi mai periculoşi şi activi vulcani de pe Terra sunt situaţi în zonele de subducţie din jurul Oceanului Pacific, cunoscute sub numele de „Centura de Foc a Pacificului”.

  Cel mai eficient mod de apărare împotriva efectelor erupţiilor vulcanice constă în luarea unor măsuri pentru evitarea concentrării aşezărilor omeneşti pe conurile vulcanilor activi sau în apropierea lor.

 

 

    Hazardele exogene

 

Hazardele geomorfologice cuprind o gamă variată de procese, cum sunt alunecările de teren, curgerile de noroi, prăbuşirile, procesele de eroziune în suprafaţă şi ravenarea, care produc mari pagube materiale şi uneori victime. Aceste procese determină o degradare accentuată a versanţilor, distrugerea stratului fertil de dol şi transformarea unor suprafeţe întinse în terenuri neproductive sau slab productive.

 Alunecările reprezintă procese de mişcare a unor mase de pământ sub acţiunea gravitaţiei, în lungul unor suprafeţe de alunecare care le separă la partea stabilă a versantului. Cele mai numeroase alunecări se înregistreză pe versanţii cu înclinări moderate, constituiţi din argile şi din alternanţe de argile, marne, gresii şi nisipuri. Materialele deplasate prin alunecări pot avea grosimi diferite, de la zeci de centimetri la zeci de metri.

 Alunecarea de teren din provincia chineză Gansun, din decembrie 1920,datorată unui puternic cutremur, a distrus o suprefaţă de circa 70000 km² modificând total peisajul (localnicii numind fenomenul „munţii mergeau”) şi a provocat moartea a peste 200000 de persoane.

 Prăbuşirile sunt deplasări rapide ale maselor de roci pe versanţii abrupţi, prin cădere liberă, prin salturi sau prin rostogolire. Acestea se produc mai ales la începutul primăverii, datorită alternanţelor frecvente ale îngheţului şi dezgheţului.

 Prăbuşirile reprezintă un factor de risc important pentru localităţile şi căile de comunicaţie din spaţiul montan.

 Curgerile de noroi şi grohotişuri se produc în urma îmbinării cu apă a depozitelor de alterare de pe versanţii despăduriţi din regiunile montane afectate de precipitaţii abundente. Datorită faptului că materialul noroios depăşeşte de 1,5-2 ori densitatea apei, curgerile de noroi au o mare putere de transport şi de distrugere. Spre exemplu, în 1970, în Anzii Peruvieni,unde o curgere de noroi cu o lungime de 15 km s-a deplasat cu o viteză de peste 300 km/h,acoperind în câteva minute localităţile  Yungay şi Ramrahirca; au fost înregistrate 18000 de victime.

Avalanşele sunt hazarde naturale care reprezintă un pericol pentru populaţia montană şi pentru turiştii din numeroase ţări ale lumii. Deplasarea rapidă a zăpezii pe versanţii abrupţi acoperiţi cu zăpadă este favorizată de ninsorile abundente, de schimbările rapide de temperatură, care favorizează topirea bruscă a stratului de zăpadă, şi de perturbarea echilibrului zăpezii prin trepidaţii.

Eroziunea în suprafaţă şi ravenare sunt hazarde care se manifestă pe 1,1 miliarde hectare pe Glob, atât în regiunile umede, cât şi în cele aride şi semiaride. Aceste hazarde sunt intensificate şi extinse de activităţile umane.

Numai în Podişul Moldovei au fost identificate peste 9000 de ravene, care au determinat îndepărtarea într-un interval de 100-300 de ani a 274 milioane m³de sol şi rocă şi scoaterea din circuitul agricol a unor suprafeţe însemnate de terenuri.

 Scurgerea apei pe versant sub forma unor şiroaie instabile determină formarea unor mici canale numite rigole, a căror adâncime ajunge la 30-40 cm. Prin adâncirea rigolelor se formează ogaşele(0,5-2 metri adâncime) şi ravenele, când adâncimile depăşesc 2 metri. Aceste forme de eroziune în adâncime aduc mari pagube, contribuind la scoaterea din circuitul economic a unor suprafeţe întinse.

În ţara noastră arealele cele mai afectate de procese de eroziune în suprafaţă şi de ravenare sunt localizate în Podişul Moldovei, în Subcarpaţi şi în Podişul Getic.

Hazardele climatice cuprind o gamă variată de fenomene şi procese atmosferice care generează pierderi de vieţi omeneşti, mari pagube şi distrugeri ale mediului înconjurător.

Ciclonii tropicali sunt furtuni violente, formate între     5-15⁰ lat. N şi S, având viteze ale vântului de peste 118 km/h. Acestea poartă denumiri diferite de la o regiune la alta: „uragan”(hurricane) în Oceanul Atlantic, taifun în Oceanul Pacific şi „ciclon tropical” în Oceanul Indian şi în lungul coastelor Australiei.

În cadrul ciclonilor, care pot să aibă în diametru cuprins între 500 şi 1000 km, mişcarea maselor de aer are un caracter circular şi prezintă, uneori, traiectorii neaşteptate şi intensificări locale greu de anticipat. În partea centrală, numită „ochiul ciclonului”, vântul este slab şi predomină timpul senin; coroana principală cu un diametru de până la 200 de km, este caracterizată prin violente şi ploi abundente. Spre exterior viteza vântului şi cantităţile de precipitaţii tind să se diminueze treptat.

Cel mai distrugător ciclon tropical cunoscut sub aspectul pierderilor de vieţi omeneşti a fost cel din noiembrie 1970, când, în Bangladesh, în aşezările din delta fluviilor Gange şi Brahmaputra şi-au pierdut viaţa circa 1 milion de persoane(după alte surse numărul a fost fie mai mic, fie mai mare), alte câteva milioane rămânând fără adăpost şi hrană.

  Tornadele sunt hazarde climatice foarte periculoase datorită forţei deosebite a vânturilor, care au un caracter turbionar. Acestea se produc pe continente între 20^o şi 60^o lat. N şi S. În cadrul unei tornade, care are aspectul unei coloane înguste sau al unei pâlnii întoarse, viteza vântului este cuprinsă între 60 şi 400 km/h, iar diametrul poate să ajungă la câţiva km. Aerul în mişcare antrenează cantităţi mari de praf care dau tornadelor o culoare cenuşie, distinctă.

  Furtunile extratropicale sunt caracteristice regiunilor din zona temperată şi se formează la contactul dintre masele de aer polar şi cele tropicale, uneori fiind extinse pe suprafeţe uriaşe. În timpul iernii aceste furtuni sunt asociate cu căderi abundente de zăpadă care generează viscole puternice.

Seceta  este un hazard climatic cu o perioadă lungă de instalare şi este caracterizată prin scăderea precipitaţiilor sub nivelul mediu, prin micşorarea debitului râurilor şi a rezervelor subterane de apă care determină un deficit mare de umezeală în aer şi în sol, cu efecte directe asupra mediului şi în primul rând asupra culturilor agricole.

În condiţiile lipsei precipitaţiilor, pentru un anumit interval de timp, se instalează seceta atmosferică. Lipsa îndelungată a precipitaţiilor determină uscarea profundă a solului şi instalarea secetei pedologice. Asocierea celor două tipuri de secetă şi diminuarea resurselor subterane de apă determină apariţia secetei agricole care duce la reducerea sau pierderea totală a culturilor agricole.

Seceta din vara anului 2000, considerată cea mai puternică din ultimii 100 de ani în ţara noastră, a afectat 2,6 milioane hectare şi a produs pagube evaluate la 6500 miliarde de lei. În ţara noastră, secetele se pot înregistra pe parcursul întregului an, cele mai numeroase fiind la sfârşitul verii şi începutul toamnei. Cele mai puternice efecte se înregistrează în parte de sud-est( Dobrogea, Bărăgan, sudul Podişului Moldovei).  

 Inundaţiile sunt hazarde hidrografice cu o largă răspândire pe Terra care produc mari pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Aceste hazarde se pot produce în lungul râurilor( care drenează circa 70% din suprafaţa continentelor).

 Inundaţiile sunt cele mai răspândite hazarde pe Terra. Acestea produc anual peste 20000 de victime, afectează peste 100 de milioane de persoane şi acoperă cu apă suprafeţe de mii de hectare. În Bangladesh, ţara cea mai afectată de inundaţii, 30% din suprafaţă este periodic acoperită de ape.

În China, Fluviul Galben( Huang He ) a produs în ultimele două milenii 1500 inundaţii puternice, schimbându-şi albia cu zeci de kilometri de 26 de ori.

Fluviul Huang He a provocat cele mai catastrofale inundaţii cunoscute în istorie, datorită regimului hidrologic neregulat, cu creşteri bruşte de nivel, şi al malurilor puţin înalteîn zona de câmpie. Ca urmare a inundaţiilor din anul 1887, a fost acoperită cu apă o suprafaţă de 130000 km², au murit circa un milion de persoane şi a pierit, ulterior, prin foamete, un număr şi mai mare. În prezent, fluviul este îndiguit şi nu mai provoacă inundaţii decât într-o mai mică măsură.

Hazardele oceanografice cuprind hazardele generate de valurile de vânt sau de cutremure(tsunami), de banchiza de gheaţă şi de deplasarea aibergurilor, de producerea fenomenului El Niňo, de ridicarea nivelului Oceanului Planetar.

 Valurile eoliene puternice produse de furtuni sunt periculoase pentru navigaţie şi au un impact însemnat asupra coastelor. În unele situaţii este realizat un spectru de interacţiune în care se combină energia mai multor valuri, cu înălţimi de 8-10 m, a căror rezultantă este deosebit de periculoasă pentru ambarcaţiuni si pentru platformele petroliere marine( de ex. cele din Marea Nordului).

Tsunami sunt valuri uriaşe produse de cutremurele puternice, erupţii vulcanice şi alunecări submarine. Denumirea acestor fenomene este de origine japoneză şi are înţelesul de „valuri de port”. Cele mai numeroase asemenea valuri se produc în Oceanul Pacific, dar se întâlnesc şi în Oceanul Indian, Oceanul Atlantic şi în Marea Mediterană.

 Valul tsunami generat de cutremurul din Chile din 23 mai 1960, cu magnitudinea de 8,6 grade pe scara Richter, a înaintat 500 metri în interiorul uscatului şi a produs peste 1000 de victime. Pe ocean s-a propagat pe o distanţă de 10000 km, până în insulele Hawaii, unde au fost înregistrate 62 de victime şi pagube de peste 60 milioane de dolari.

 În largul oceanului, viteza valurilor tsunami ajunge la 900 km/h, lungimea lor fiind de 100-200 km, iar înălţimea de 0,5-1 m. În apropierea coastelor, înălţimea lor creşte la 20-30 metri, iar viteza se reduce datorită frecării cu fundul mării.

Cel mai puternic tsunami, provocat de un cutremur cu epicentrul în golful Prince William, din Alaska, a fost înregistrat, la 28 martie 1964; a atins 67 m amplitudine în zona portului Valdes, iar valul care a luat naştere a traversat, în 22 de ore, întregul Ocean Pacific.

Banchiza de gheaţă, a cărei grosime poate să ajungă la 3-4 m, devine un hazard pentru navigaţie atunci când se extinde rapid şi pune în dificultate, datorită pericolului de blocare, navele de cercetări sau de pescuit oceanic.

 Aisbergurile sunt fragmente uriaşe de gheaţă desprinse din calotele glaciare sau de gheţari polari, care plutesc împinse de vânturi ori de curenţi oceanici. Aisbergurile pot fi întâlnite de nave pe circa 20% din suprafaţa oceanelor, fiind un pericol pentru circulaţia maritimă şi pentru platformele marime de foraj şi de exploatare a petrolului.

 Cea mai cunoscută catastrofă navală produsă de ciocnirea cu un aisberg s-a produs la 14 aprilie 1912, când transatlanticul „Titanic” s-a scufundat în largul coastelor insulei Newfoundland, fiind înregistrate 1503 victime.

  Oscilaţia Sudică – El Niňo este un fenomen complex de interacţiune între apele Oceanului Planetar şi atmosferă, care se produce în zona tropicală a Oceanului Pacific. Acest fenomen se manifestă prin încălzirea anormală, la suprafaţă, a apelor Oceanului Pacific, care se deplasează dinspre partea vestică spre partea estică sub impulsul unor mase de aer cu aceeaşi direcţie de mişcare. În acest fel sunt perturbate vânturile alizee, fenomen care generează modificări climatice majore, în special în zonele tropicale. Aceste perturbări se manifestă prin secete, furtuni violente, însoţite de inundaţii şi cicloane puternice.

Încălzirea apei oceanului se produce în preajma Crăciunului, fenomenul fiind denumit de pescari din Peru şi Ecuador „El Niňo”( Copilul Domnului ). Acest fenomen se repetă în intervale neregulate, cuprinse între 3 şi 7 ani, iar încălzirea poate să persiste 1-2 ani. Oamenii de ştiinţă au numit fenomenul El Niňo „Oscilaţia Sudică” sau, prescurtat ENSO    ( El Niňo Southern Oscilation), pentru a pune în evidenţă caracterul fluctuant al acestuia al acestor încălziri al apelor oceanului din emisferă sudică.

Răcirea anormală a apelor din estul Oceanului Pacific a fost denumită „La Niňa”( „fetiţa” în limba spaniolă), aceasta fiind opusul fenomenului El Niňo. La Niňa se manifestă prin intensificarea vânturilor de est care împing cantităţile mari de apă caldă de la suprafaţa oceanului spre vest, locul apei calde fiind luat de o apă mai rece provenind din adâncuri. Acest fenomen, la rândul lui, o serie de hazarde, cum sunt ploile musonice puternice în India, ploi abundente şi taifunuri în Australia, uragane în sudul Oceanului Atlantic, etc.

Ridicarea nivelului Oceanului Planetar este legată de tendinţa generală de încălzire a climei şi reprezintă un hazard global, de lungă durată cu numeroase consecinţe grave pentru zonele de coastă. Această ridicare este datorată aportului tot mai mare de apă dulce de pe continente, provenită din topirea gheţarilor şi din apele subterane utilizate de om pentru irigaţii.

Măsurătorile precise efectuate de oamenii de ştiinţă au pus în evidenţă că în ultimul secol ridicarea nivelului Oceanului Planetar a fost în medie de 1-1,5 mm/an. Până în anul 2030 această ridicare va înregistra valori de 10-30 cm, determinând intensificarea proceselor de abraziune, retragerea coastelor şi acoperirea cu apă a unor suprafeţe joase.

Hazarde biologice sunt reprezentate de epidemii şi de invazii de insecte.

Epidemiile sunt caracterizate prin îmbolnăvirea în masă ale populaţiei, datorită unor agenţi patogeni cum sunt viruşii, rickettsiile, bacteriile, fungii şi protozoarele. Cele mai grave maladii sunt transmise de agenţi purtători precum ţânţarii( malaria, febra galbenă), musca ţeţe( boala somnului), puricii, păduchii(tifosul exantematic).

Epidemiile de mari proporţii poartă denumirea de pandemii au generat milioane de victime, mai ales în Evul Mediu( ciuma bubonică, spre ex. , în Europa). În prezent se manifestă maladia SIDA( Sindromul Imunodeficienţei Dobândite), determinată de virusul HIV, cu transmitere sexuală sau prin transfuzii de sânge.

Epidemiile sunt favorizate de sărăcie, lipsa de igienă, infestarea apei, aglomerarea gunoaielor menajere, înmulţirea şobolanilor şi a câinilor comunitari. Hazardele naturale, cum sunt inundaţiile sau cutremurele puternice, sunt însoţite de pericolul declanşării unor epidemii.

Măsurile preventive cuprind vaccinarea şi educarea populaţiei, păstrarea igienei în şcoală şi în familie, izolarea focarelor de declanşare a epidemiilor, combaterea agenţilor purtători.

Invaziile de insecte, în special lăcuste, produc pagube mari agriculturii, îndeosebi în Africa, Asia, estul Europei şi în America de Nord. Combaterea lăcustelor se realizează prin diferite metode, cum ar fi distrugerea ouălor, utilizarea insecticidelor şi a unor capcane pentru distrugerea nimfelor de lăcustelor.

Incendiile sunt hazarde periculoase pentru mediu şi pentru activităţile uname şi determină distrugeri ale recoltelor, ale unor suprafeţe împădurite şi ale unor construcţii.

Incendiile pot fi declanşate de cauze naturale cum sunt fulgerele, erupţiile vulcanice, fenomenele de autoaprindere a vegetaţiei şi de activităţile omului( neglijenţa utilizării focului, incendieri intenţionate, accidente tehnologice). În perioadele secetoase, incendiile sunt favorizate adeseori de vânturi puternice asociate cu temperaturi ridicate, care contribuie la extinderea rapidă a focului. Şi în ţara noastră în astfel de perioade de produc incendiile în localităţi, în păduri si pe terenuri agricole.

Geografia României

1. Aşezarea geografică a României

 

Aşezarea matematică a româniei pe glob

a.)      Pe  latitudine este situată în emisfera Nordică pe paralela de 45^o C (este mijlocul exact de la Ecuator la Polul Nord).

Paralela de 46^o trece prin mijlocul ţării, paralela de 45^o fiind mijlocul jumătăţii Sudice. Între 43,37^o cea mai Sudică care trece prin Zimnicea şi Horodiştea la 48,15^o fiind extremitatea Nordică.

b.)     Pe longitudine se află în emisfera Estică pe meridianul de 25^o care trece prin centrul ţarii.

Între Beba Veche la 20,15^o cae mai Vestică şi Sulina la 29,41^o fiin extremitatea Estică.

Aşezare în Europa

România se află situată în Europa Centrală, spre Sud-Estul Europei la mijlocul distanţei dintre Atlantic şi Munţii Urali, până la Atlantic 2700 km Capul Finistrre, până la Urali 2600 km, pănă la marea Mediterană 1000 km Capul Matapan iar până la oceanul Indian 2800 km Nordkapp. Deci mai aproape de Mediterană decât de Oceanul Indian.

Suprafaţa ţării este de 238.391 km² care este o mărime mijlocie.

Graniţe

În Est graniţă cu Republica Moldovă de la Păltiniş Prut până la Vărsarea Prutului în Dunăre.

În Nord graniţă cu Ucraina de la Tur până la Păltiniş Prut şi tot cu Ucraina graniţă în Est de Vărsarea Prutului până la vărsarea  Chiliei în Marea Neagră.

În N-V graniţă cu Ungaria de la Tur până la Beba Veche.

În S-V graniţă cu Yugoslavia de la Beba Veche până la Pristol.

În Sud graniţă cu Bulgaria de la Pristol până la Vama Veche.

Geaniţă maritimă între Vama Veche  şi vărarea Chiliei, 244 km.

Marea Teritorială este distanţa în larg cu 12 mile marine.

 

GEOGRAFIA FIZICII

 

1. Caracteristicile reliefului Românesc

 

Refief = neregularităţi ale scoarţei terestre

 

Relieful este variat – sunt prezente toate formele de relief

Relief proporţional – fiecare formă de relief reprezintă 1/3 din suprafaţa ţării; 28 % munţii, 28 % câmpii şi 44 % dealuri şi podişuri.

Relief concentric – formele de relief se închid unele pe altele ca nişte cercuri având acesaşi centru.

Relieful cade în trepte – de la munţi care sunt cei mai înalţi cade la Subcarpaţi, dealuri şi podişuri şi apoi câmpiile.

Relieful este portivit de înalt – altitudinea medie este de 420 m, media de înălţime a Carpaţilor este 840 m. De la 0 m în Platforma Continentală până la 2544 m  Vf. Moldoveanu.

Relieful este simetric – Depresiunea Colinară a Transilvaniei în centru, apoi Munţii Carpaţi, dealurile şi podişurile excarpatice, câmpiile.

 

Formarea şi evoluţia  reliefului: relieful s-a format de-a lungul erelor geologice. Mişcările tectonice mai vechi au format podişul Dobrogei, fundamentul Podişului Moldovei şi al Câmpiei Române. Mai târziu se formează munşii şi unităţile din exteriorul său. Cea mai nouă unitate de relief este Delta Dunării.

Formarea reliefului României este strâs legat de formarea reliefului European. Uscatul European descreşte în vechime de la Nord la Sud. În N-NVestul Europei cel mai vechi uscat soclul baltic. Acest uscat cuprinde o mare parte din peninsula Scandinavă şi din Marea Britanie şi s-a format în precambian.

Foma de cerc a Carpaţilor se dotorează tectonicii plăcilor locale respectiv placa Transilvaniei este înconjurată de placa est-europeană, Mării Negre, Moesică, Panonică. Plăcile sunt sudate şi îndoite cu excepţia Mării Negre care a rămas activă avansând această placă spre Carpaţii Curburii provocând cutremurele Vrâncene.

Unităţile majore ale reliefului României:

- Munţii Carpaţi formaţi din trei ramuri: Orientali, Meridionali şi Occidentali, ce înconjoară Depresiunea Colinară a Transilvaniei.

- Podişurile: Moldovei, Dobrogei, Getic, Mehedinţi.

- Dealurile: Subcarpaţii şi Dealurile de Vest.

- Câmpiile: Română, de Vest, Delta Dunării.

- Platforma continentală a Mării Megre.

   
2. Caracteristicile Carpaţilor Româneşti

 
Carpaţii României fac parte din lanţul Carpaţilor Europei şi la rândul lor aceştia fac parte dinsistemul Alpino-Carpato-Himalaian. Carpaţii României ţin de la graniţa de Nord la Valea Barcăului ( uni până la Someş). Carpaţii Europei ţin de la bazinul Vienei până la valea Timocului. Aceştia leagă munţii Alpi de munţii Balcani.

Sistemul Alpino-Carpato-Himalaian fac legătură între Atlantic şi Pacific. Carpaţii României din tot acest lanţ reprezintă aproximativ 2/3 – 900 km din cei 1600 km ai Carpaţilor Europei care reprezintă cei mai lungi munţi din Europa. Carpaţi Europei – Beskizi: Occidentali, de Mijloc şi Carpaţii Româneşti. Cel mai înalt masiv din Carpaţi este masivul Tatra 2655 m ( numele de Carpaţi vine de la tribul dacic al carpilor).

- Carpaţii sun munţi tineri ( alpini) de încreţire. În Vestul Orientalilor au avut loc reacţii vulcanice care au dus la crearea celui mai lung lanţ vulcanic din Europa.

- Sunt foarte fragmentaţi ( au multe văi, depresiuni, trecători, pasuri, masive, culmi deci sunt foarte populaţi.

- Sunt formaţi din multa feluri de roci ( sedimentare, metamorfice, vulcanice).

- Îşi păstrează bine suprafeţele de eroziune ( suprafaţă mai netedă care s-a format undeva sus în trecut).

- Pe înălţimile mai au fost acoperiţi cu gheţari, azi dovad lacurile glaciare care s-au format în gropile formate de gheţari.

- Au înălţimi medii ( 840 m ) Vf. Moldoveanu 2544 m.

- Lăţimea cea mai mare 140 km în zona Obcinelor şi cea mai mică în Făgăraşi 50 km.

- Resurse ale subsolului

- Sunt bine împăduriţi

- Peisaje frumoase şi deci potenţial turistic mare

- Munţi uşor de străbătut

- În fucţie de Depresiunea Transilvaniei în      Est – Carpaţii Orientali

                                                                          Sud – Carpaţii Meridonali

        Vest – Carpaţii Occidentali

Carpaţii Orientali de la graniţa cu Ucraina până la Valea Prahovei.

Carpaţii Meridionali de la Valea Prahovei până la Culoaru Timis-Bistra, Cerna.

Carpaţii Occidentali de la Valea Dunării până la Valea Barcăului.

 

Carpaţii Orientali

 

Grupa Nordică ( Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei)

 
Orientali se întind de la graniţa cu Ucraina până la Valea Prahovei, între Transilvania şi Podişul Moldovei şi Subcarpaţii de Curbură.

Munţii tineri de încreţire şi în Vest munţii vulcanici. Munţi de înălţime mijlocie: Vf Pietrosu 2303 m, Vf Piertosu Călimani 2100 m.

- În Vest munţi vulcanici deci roci vulcanice ( granite, adezite, bazalte).

- În Nord şi centru munţi de încreţire deci roci metamorfice ( sisturi cristaline).

- În Est şi Sud două fâşii cu roci sedimentare ( fliş, marne, gresii)

- Orientali sunt foarte fragmentaţi cu multe depresiuni, văi, trecători, pasuri.

- Paralelismul munţilor, excepţie în Sud unde direcţia este diferină.

- Cei mai populaţi, împăduriţi, cu cele mai multe râuri ( Olt, Mureş, Bistriţa, Totruşi, Buzău, Someşul Mare, Prahova, Tisa cu Iza şi Vişeu, Moldoviţa, Suceava, Gurghiu).

Grupa Nordică sau Carpaţi Bucovinei şi Maramureşului – ţin de la graniţa cu Ucraina până la Depresiunea Dornelor, Câmpulung, Gura Humorului.

Grupa Centrală sau Carpaţi Moldo-Transilvăneni – ţin de la depresiunea Dornelor, Câmpulung, Gura Humorului până la Valea Oituz.

         Grupa Sudică sau Carpaţii Curburii – ţin de la Oituz până la valea Prahovei.

 
                  Grupa Nordică – Carpaţii Bucovinei şi Maramureşului

 
         Diviziuni:  1. Oaş, 2. Gutâi, 3. Ţibleş, 4. Maramureş, 5. Rodna, 6. Suhad, 7. Bârgău, 8. Obcinele Mestecăniş, 9. Obcina Feredeu, 10. Obcina Mare.

         Au cornuri tocite şi deci sunt mai joşi, multe resurse naturale ( minereu neferoase, minereuri aur-argintifere).

         Munţii Rodnei sunt cei mai înalţi cu Vf. Pietrosu 2303 m, Ineu 2279 m, aceste vârfuri au avut gheţari dovadă astăzi lacurile glaciare. Din Rodnei izvorăsc: Someşul Mare, Bistra, Vişeu.

         Depresiuni:          Maramureşului – pe Tisa cu Iza şi Vişeu – Localitatea Sighetul Marmaţiei – ocupaţii lemnăritul, creşterea animalelor, minerit

                                      Dornelor – pe Bistriţa – loc. Vatra Dornei – ocupaţii creştera vacilor pt. lapte

                                      Câmpulung – pe Moldova – loc. Câmpulung – lemnăritul

 

         Trecători:            Tihuţa, Prisloc ( cea mai înaltă ), Şetref, Mestecăniş.

 

                   Grupa Centrală – Carpaţii Moldo-Transilvăneni

 
         Între depresiunile Dornelor, Câmpulung, Gura Humorului şi valea Oituzului, depresiunea Brasovului.

         În Vest munţi vulcanice cu roci vulcanice : Călimani, Gurghiu, Harghita

         În centru munţi de încreţire cu roci metamorfice ( cristaline ): Bistriţei, Hăşmaş, Giurgeu, Perşani, Rarău-Giumalău.

         În Est munţi de încreţire cu roci sedimentare ( fliş): Stânişoarei, Tarcău, Goşmanul, Ciuc, Nemira, Bodoc, Baraolt, Berzunţ.

         Munţii aceştia sunt mai înalţi, mai puţin tociţi, îşi păstrează conurile şi craterele, sunt bine împăduriţi ( conifere ), multe izvoare minerale ( borvizuri ).

         Munţi de încreţire ( Carpaţii Moldovei ) Giumalău, Rarău – Pietrele Dornei, în dreapta Bistriţei: munţii Bistriţei, munţii Ceahlău 1907 m. Munţii Ceahlău au o mare asemănare cu munţii Bucegi.                                                

         Depresiuni:  - depresiunea Giurgeului – pe Mureş – oraş Gheorghieni – creşterea animalelor.

                            - depresiunea Ciucului – pe Olt – Miercuea-Ciuc – cereale, plante de nutreţ. 

                                 - depresiunea Comăneşti – pe Trotuşi – Comăneşti – cărbune, sare ( subsol ).         Alte depresiuni : Bilbor, Borsec, Vărşag pe Târnava Mare, Baraolt, Caşin, Ghimeş.

Vulcanii

                                                          Vulcanii

                                        

            Vulcan, munte sau deal format din acumularea materialelor ce au erupt prin una sau mai multe deschizaturi (numite ventre vulcanice) facute in suprafata pamantului.Termenul vulcan poate desemna, ventrele propriu-zise.Vulcanele situate deasupra nivelului marii sun cele mai cunoscute, dar majoritatea vulcanilor lumii sunt situati sub mare, formati  de-a lungul  sistemelor de creste ce se intersecteaza in adancul  oceanului planetar . Conform The Smithsonian Institution, 1511 vulcani situati deasupra nivelului marii au fost activi in ultimii 10.000 ani,539 dintre ei au erupt cel putin odata de-a lungul istoriei scrise.In medie, intre 50-60 de vulcani  situati deasupra nielului marii  ,sunt activi in fiecare an; jumatate din acestea sunt defapt continuarile eruptiilorr din anii precedenti, iar celelalte sunt noi .

                        Eruptiile vulcanice  din regiunile populate reprezinta o adevarata amenintare la adresa oamenilor, a proprietatilor si a agriculturii. Pericolul provine , in cele mai multe cazuri , din jeturi fierbinti si ce se misca cu o viteza foarte mare, care contin materiale explozive, cenusa ,si cele mai distructive, raurile de lava. Pe langa eruptiile explozive chiar si vulcanele din regiuni nepopulate , pot arunca cenusa adanc in atmosfera, creand  nori de cenusa, care reprezinta o amenintare serioasa la adresa avioanelor.

 

            II FORMATIUNILE VULCANICE

           

            Toate formatiunile vulcanice sunt formate prin acumularea de magma(roca ce se formeaza sub suprafata pamantului).Magma poate erupe prin unul sau mai multe ventre vulcanice, care pot fi o singura deschizatura, mai multe deschizaturi, sau o crapatura lunga, numita vent de fisura. Se formeaza in adancul pamantului, in general, in mantaua superioara. Pentru a se forma magma , este nevoie de temperaturi si  presiuni foarte ridicate. Mantaua solida trebuie topita la conditii intalnite de obicei  la adancimi de 80 pana la 100 km sub suprafata pamantului.

                        Odata ce mici picaturi de magma  se formeaza, ele incep sa se ridice deoarece magma are o densitate mai mica decat rocile ce o inconjoara.Aceste picaturi se aduna, formand adevarate rauri de magma.Acestea se aduna in regiuni subterane numite rezervoare de magma.

Dupa fiecare eruptie, este  adaugat un nou strat vulcanului, acesta crescand in marime.

 

            III MATERII VULCANICE

 

Trei tipuri de materiale erup dintr-un vulcan activ: lava, fragmente  de roca si gaze.Tipul si cantitatea de material care erupe dintr-un vulcan activ depinde de compozitia magmei din interiorul vulcanului.

           

            LAVA

            Lava reprezinta  magma care se rupe, si erupe dintr-un vulcan.Daca magma este foarte lichida, atunci va curge de-a lungul vulcanului , catre bazele sale.

           

            FRAGMENTELE DE ROCA

            Aceste fragmente de roca sunt expulzate in aer. Ele include si cenusa care sunt fragmente cu diametrul mai mic de 2 mm.Cenusa cea mai fina este numita cenusa vulcanica, si este formata din particule de au un diametrul mai mic de 0,06 mm

           

            GAZELE

            Gazele, in prima etapa sunt eliberate de vulcani sub forma unui jet. Eliberarea instantanee de gaz vulcanic aflat sub presiune este forta ce duce la eruptii.Gazele provin din magma propriuzisa, sau din contactul dintre magma incinsa si apa.Majoritatea gazelor vulcanice cuprind vapori de apa, cu dioxid  de carbon si dioxid de sulf.

IV Eruptiile

            Vulcanii erup diferit, in functie de compozitia magmei ce se afla sub suprafata, cantitatea de gaz din magma, si tipul de ventru vulcanic din care erupe.In general, cu cat lava este mai vascoasa, cu atat ruptia va fi mai explosiva.Eruptiile explozive pot expulza o mare cantitate de material in aer.Eruptiile nonexplozive produc rauri de lava, si expulzeaza foarte putin material in aer.

           

            ERUPTIILE EXPLOZIVE

            Eruptiile explozive pot expuza atat lava lichida sau semisolida cat si fragmente solide de roca vulcanica sau nonvulcanica care au fost carate de-a lungul magmei ce se ridica inainte de eruptie.Eruptiile foarte explozive sunt numite eruptii Plinian, dupa naturalistul roman Pliny cel Intelept.Acesre erupptii pot dura de la cateva ore pana la cateva zile.

           

 

            ERUPTIILE NONEXPLOZIVE

            Eruptiile nonexplozive ,sunt tipice pentru vulcanii din Hawaii,si produc rauri de lava.Lava iese afara prin rifturile din suprafata vulcanului sau prin ventre.ele sunt caracterizate prin faptul ca lava produsa este de tip bazaltic, iar vulcanii ce sunt formati prin aceste eruptii sunt numiti vulcani scut.

 

            V PERICOLELE VULCANILOR

            Eruptiile pun direct, si indirect  pericole asupra oamenilor, si a proprietatilor, atat in aer  cat si pe  pamant.Asemenea pericole sunt : raurile de lava, cenusa. Unele rauri de lava, mai contin cenusa incinsa, fragmente de roca si gaze. Acestea sunt mortale datorita temperaturiilor inalte, peste 850° C si  vitezei ridicate, de peste           250 km/h.De asemenea , acumularile masive de cenusa vulcanica , mai ales daca sunt udate de ploaie, duc la ruinarea recoltelor de cereale.

            Pericole indirecte sunt deobicei efecte nonvulcanice, care acompaniaza eruptiile. Astfel sunt, cutremurele  , tsunami, ploile cauzate de cenusa, bolile si infometarea ce  apar dupa eruptiile vulcanice. Tsunami sunt , uriase valuri seismice, de-a lungul oceanelor, generate de miscarea instantanee a rocilor ce alcatuiesc platforma marina. Aceasta  miscare instantanee este  cauzata de cutremure uriase, sau  de prabusirea unei insule vulcanice , in timpul eruptiei unui vulcan. De asemenea , depozitele de materiale vulcanice pot duce la defertilizarea pamanturilor, la moarea animalelor, si, in ultimul , la foamete. Intre secolele 17-19, tsunami si foametea ce  preced eruptiile vulcanice au cauzat majoritatea deceselor legate de eruptii.

            Incepand cu anii 80, un alt pericol , indirect legat de eruptii a inceput sa atraga atentia : Avioanelor  ce survolau zonele, le-a intrat cenusa in motoare.

 

            VI PREZICEREA ERUPTIILOR

            Cea mai mare problema a vulcanologiei este prezicerea urmatoarei eruptii a unui vulcan activ sau adormit. Oamenii de stiinta considera un vulcan activ  daca a erupt cel putin odata. Vulcanii adormiti sunt considerati un potential pericol de a erupe pe viitor .Oamenii de stiinta prezic eruptiile masurand evenimentele ce duc la o posibila activitatee, ca , de exemplu cutremure, miscari a pamantului, si eliberarea de gaze. Rata de succes este mai mare la prezicerea eruptiilor nonexplozive la vulcanii bine monotorizati .De exemplu, aproape toate fluviile de lava rezultate din eruptii in muntii Saint Helens  incepand din Mai 1980 au fost prezise cu zile, chiar saptamani inainte.Cel  mai mare obstacol in imbunatatirea  prezicerii eruptiilor este ca doar o fractiune din peste 500 de vulcani activi in lume sunt monotorizati adecvat, cu instrumente moderne, si de catre vulcanologisti bine instruiti.

 

            VII RESURSE VULCANICE

            Desii eruptiile vulcanice constituie o adevarata amenintare la adresa omenirii, vulcanii pot deasemenea fi bogati in resurse. Probabil cea maimare resursa din vulcani este pamantul format din materialele ce sunt aruncate de eruptii.Activitatea vulcanica a creat unele dintre mai frumoase si fertile regiuni ale pamantului. Inca de la inceputul secolului 20, stapanirea caldurii naturale a sistemelor vulcanice a dat o sursa,  aproape nepoluanta , de energie termica si energetica.De exemplu jetul de la Geyzerele din nordul Californiei , cel mai mare camp geotermic , este suficient pentru a alimenta cu curent un orase de milioande de locuitori, precum San Francisco.Multe depozite ce cupru,carbune, zinc, aur si argint, sunt continute in rocile vulcanice, sau in rocile magmatice , ce sunt bazele vulcanilor.Roca sparta de lava, pumice, carbunele si alte produse rezultate in urma eruptiilor sunt surse de materie bruta pentru construirea drumurilor, in constructii, industrie.

           

            VIII VULCANI EXTRTERRESTRI

            Eplorarea spatiala di ultima decada a adus dovezi ale existentei vulcanilor si a produselor sale  si pe alte planete si luni din sistemul nostru solar.Fotografiile facute de satelitii ce orbitau luna Pamantului au aratat uriase campuri de lava mare.Mostre din aceste mare au fost luate de catre astronautii din programul Apollo ,si dupa analiza s-a constatat ca erau similare cu cele bazaltice, dar nu identice cu cele gasite pe Pamant.

            De asemenea, imagini luate de sateliti ale suprafetei lui Marte si Venus au aratat vulcani si insusiri vulcanice asemanatoare, dar mai mari decat cele de pe pamant.De exemplu, Olympus Mons, un gigant vulcan scut de pe Marte, cu diametrul de 600 km ,  este mai mare decat lungimea  insulelor Hawaii, puse una langa alta. Misiunea Mars Pathfinder din 1997 a adus date conform carora , rocile vulcanice de pe Marte seamana cu roci similare de pe Pamant,inclusiv dovezi de roca andesit. Activitatea vulcanica depe luna pamantului Marte, Mercur si Venus s-a petrecut  acum millioane de ani ; aceste corpuri planetare,sunt  acum ,reci si moarte.In orice caz, oamenii de stiinta au gasit dovezi in meteoritii de pe Marte care indica  faptul ca activitatea vulcanica s-ar fi produs acum 150 de millioane de ani .

            Dovezi bine documentate asupra vulcanilor activi au venit din imaginile de la satelitul Voyager 2. Asemenea activitati, desi putin intelese, par a fi diferite de cele din vulcanismul terestru. In 1979 acest satelit a capturat imagini de nori vulcanici, ce contineau dioxid de sulf, care tasneau pana la 280 km deasupra suprafetei lui Io, una din lunile lui Jupiter.Intre aprilie si septembrie 1997, naveta spatiale Galileo a adus deasemenea imagini ce arata o dramatica activitate vulcanica pe Io. Activitatea vulcanica  a lui Io indica prezenta de materiale locate in inima sau interiorul sau, dar cauza caldurii din mijlocul lui Io este diferita de cea de pe Pamant. Oamenii de stiinta cred ca Io este incalzit intern de frecarea rezultata din faptul ca luna este trasa in diferite directii de Jupiter si lunile din apropiere, Ganymede   si Europa. Imaginile luate lunile alaturate, Ganymede si Europapiter si de Voyager 2 in 1989 ale lui Triton, o luna a lui Neptun, a aratat o punga de gaz, cel mai probabil nitrogen care se ridica la 8 km deasupra suprafetei, si care se intindea aproape 150 km.Aceasta punga de gaz sugereaza ca Triton poate avea deasemenea un miez fierbinte capabil de activitate vulcanica.

Bucegii

Bucegii

 

Relief

            In lantul Carpati , Bucegii reprezinta un loc aparte , fiind caracterizati de natura rocilor , relieful diferentiat , complexele biogeografice . Arcele de culmi formeaza din Bucegi o potcoava deschisa spre miazazi , din inima careia izvoreste Ialomita .Ramurile ptincipale  ale potcoavei se intalnesc in extremitatea nordica chiar in varful OMU -2507 m-.Punct culminant al masivului  , unul dintre cele mai inalte varfuri din Carpati , invaluit in mister si intretinand legendele ce sau tesut in jurul sau.

            La poalele sale se intinde , de-a lungul  Prahovei , salba de orase : Azuga , Busteni , Sinaia , mici perle in mare verdeata .Tot ceea ce se intampla aici iti creaza impresia ca viata graviteaza in jutul muntelui : asezarea oraselor , ca intr-un sanctuar , cu fata catre versantii impunatori , stradutele inguste si serpuitoare , te conduc fara exceptie ctre intrarile in traseele montane , viata se imparte intre « sus «  si «  jos » -impartire clara intre cartierele oraselor , iar oamenii incep fiece zi cu o privire fugara spre crestele muntelui , pentru a sti cate ceva despre ziua abia inceputa .

            Ramura rasariteana a Bucegilor , dinspre Valea Prahovei , este cea mai abrupta , cu varfuri cuprinse intre 2000 m si 2500 m si creste de la sud la nord : Varful cu Dor -2030 m -, varful Furnica -2103 m  , Piatra Arsa -2044 m , Jepii Mari -2071m , Jepii Mici -2143 m , Caraiman -2384 m , Costila -2490 m , Obarsia -2480 m , Omu – 2507 m .Versant stacos si abrupt , cu diferente de nivel ce ating chiar 900 m , arata tuturor fata ipresionanta : pereti goi , stanci semete brazdate de hornuri adanci , brane inierbate ce incing in loc de stsnca , colti si tarcuri ce stau de veghe deasupra vailor : Cerbului , Morarului , Valea alba , Jepilor , Urlatoarea Mare , Babei , Izvorul Dorului.

            Si pentru ca Bucegii sunt locul unde contrastele sunt evidente  , fqata nevazuta , dinspre Izvorul Dorului si Ialomita , ne descopera un platou inalt , acoperit cu pajisti alpine si jnepenisuri .Cei aproximativ 36 kmp ( in platou  de 12 km lungime si 3 km latime ) , formeaza un platou inclinat de la nord la sud , ce coboara de la cei 2350 m , in zona Babelor , pana la cei 1700 m de la Oboarele si Dichiu . Cele doua  vai importante –Ialomitei si Izvorul Dorului , incadreaza platoul ce este intrerupt doar din loc in loc de crestele muntilor : Babele -2294 m , Cocora -2191 m , Laptici -1872 m , Blana -1875 m , Oboarele -1707 m , Dichiu – 1713 m .Spre sud se continua platoul cu cateva varfuri mai mici , coborand pana deasupra comunei Moroieni , in plaiul Domnesc .

            La vestul vaii Ialomitei se intinde cealalta ramura ptincipala a masivului- cea desprinsa din varful Omu , pornita la inceput catre Doamnele – 2402 m si Batrana – 2181 m , arcuindu-se apoi catre sud prin Grohotisu – 2168 m , Strungile Mari -2089 m , Saua Strunga -1909 m , Tataru 1998 m , Deleanu -1904 m , Lucacila -1895 m , Zanoaga -1788 m .

            In afara  celor doua ramuri principale , tot din zona varfului Omu se mai desprind culmi scurte si abrupte . Ctre est porneste muntelr Moraru , spre nord-vest , Bucsoiu -2492 m , isi ridica semet crestele  formand o parte din cumpana apelor , iar catre nord Padin Crucii separa cladirrile glaciare Malaiesti si Tiganesti .

            Valea Ialomitei isi aduna apele din paraiele Batrana , Doamnele , Obarsia , Sugari  si se intinde prin centrul masivului formand Cheile Ursilor , Pesterii , Tataru , Zanoaga , Orzea.

            Bucegii reprzinta o regiune indragita de multi iubitori de frumos , fiind unul dintre locurile preferate pentru un scurt refugiu de incarcare a bateriilor .Potecile sale au fost strabatute cu secole in urma .Calugarii gaseau aici linistea necesara meditatiei , negustorii cautau un drum mai scurt spre targurile transilvanene , oamenii de stiinta cautau raspusuri la structura morfologica si complexitatea vegetatiei si faunei.

Flora

            Bucegii sunt locul unde s-au facut si foarte multe studii si cercetari monografice asupra grupelor de plante inferioare ( talofite ) si superioare ( cormofite ) . Intre anii 1955 si 1959 Eugenia Eliade a identificat 365 specii din 41 de familii parazite , pe plante saprofite .

Dintre acestea 26 sunt noi pentru Romania; de asemenea s-au gasit 29 plante-gazda noi pentru 27 de specii de macromicete rare in flora tarii noastre. Flora lichenologica a fost studiata de: P. Cretzoiu, Constanta Moruzi, elena Petria, intre 1930-1963 si au evidentiat 39 de taxoni, dintre care 4 sunt grupe noi pentru flora lichenologica a tarii – Cladonia sylvatica f.sorediata, Cladonia digitata f.denticulata, Cladonia coniocrea f.odontata, Usnea articulata f.lettauana. Zona deosebit de bogata a atras numerosi specialisti, din ramuri diferite ale biologiei, ceea ce a condus la descoperirea a numeroase specii, multe dintre ele rare in Carpati. J.G.G. Baumgarden, M. Fuss, K.Loitlesberger, Simion St.Radian, M.Peterfi, F.Matouschek, A.Degen, I.Podpera, Traian Stefuleac si multi altii au descoperit specii de briofite: Bucegia romantica Radian - specie noua descoperita in anul 1899 de Simion Radian pe Valea Cerbului, Moerkia flotowiana, Anastrepta orcadensis, Lophozia hatcheri, Stegonia latifolia, Grimmia alpicola var. latifolia, Tayloria tenuis, T.acuminata, T.serrata, Tetraplodon angustatum, Catoscopium nigritum, Buxbaumia aphylla, Polytrichum norvegicum.

Flora plantelor vasculare, studiata de D. Grecescu (1910), numara 760 taxoni, iar Alexandru Beldie marele indragostit de Bucegi, indica in lucrarea sa – monografia « Flora si vegetatia muntilor Bucegi «  – 1967, un numar de 1185 taxoni, dintre care 31 taxoni sunt noi pentru stiinta (subspecii, varietati, forme) studiul florei este completat de cel al vegetatiei, in care sunt descrise 20 de asociatii vegetale noi si sunt prezentate date asupra ecologiei plantelor alpine si sucesiunea in spatiu a asociatiilor in functie de condiitile stationale.

Clima

            Pozitionarea in culoarul ingust al Vaii Superioare a Prahovei, face ca la Sinaia, curentii de aer sa fie mai slabi in intensitate, iar iernile sa nu aduca alaturi de zapezile bogate si geruri aspre.

            Verile racoroase, toamnele lungi si blande, primaverile insorite, au facut ca de-a lungul timpului Sinaia sa fie una dintre cele mai cautate statiuni de odihna din tara.

            Statiunile meteorologice aparute de-a lungul timpului la Sinaia, incepand cu anul 1888, au inregistrat minime absolute de -27 C, in 11.02.1929 si maxime absolute de 32 C, in ziua de 10.08.1945.

            Temperatura medie anuala este insa cuprinsa intre : -3,9 C – in ianuarie, -3,1 C – in februarie si 15,7 C – in iulie.

            Numarul mediu de zile de iarna, cu temperaturi mai mici de 0 C, este de 47 zile/an, iar numarul mediu de zile cu temperaturi peste 25 C, este de aproximativ 16 zile/an.

            Din punct de vedere al nebulozitatii, la Sinaia, in timpul iernii predomina cerul acoperit, iar pentru sezonul estival, cerul senin si doar partial acoperit predomina. Ceea ce constituie inca un ounct de atractie pentru cei dornici de odihna si plimbari montane. Trebuie totusi amintit ca in general, asa cum se intampla la munte, vremea se poate schimba foarte repede, existand chiar zile in care cel putin trei anotimpuri sunt prezente in timp relativ scurt .Pentru cei dornici de drumetii montane, facem precizarea ca o zi de vara, oricat de frumoasa pare la prima ora, se poate transforma intr-una cu furtuna.

            Precipitatiile medii anuale se situeaza in jurul valorii de 800 mm, cu o medie mai mare in lunile iunie si iulie si cele mai mici in ianuarie si februarie. Fiind o statiune cautata pentru sporturile de iarna, prezenta si calitatea zapezii devine un factor important pentru Sinaia, De regula, se inregistreaza 28 de zile de ninsoare anual, cuprinse intr-un interval ce poate atinge 160 de zile (prima ninsoare in zilele de inceput de noiembrie – in anul 1994, chiar la 6 octombrie, iarultima ninsoare in jurul datei de 15 aprilie). Stratul de zapada poate atinge chiar grosimea de 130 cm, la fel de bine cum poate exista chiar situatia lipsei totale a stratului de zapada.

            Alti factori de clima (precipitatiile si vantul) au reusit ca la Sinaia sa modeleze relieful, aparand forme bizare : babe, tigai, diferite fete. Multe dintre ele au stat la baza botezarii formelor sau locurilor cele mai circulate. Constructiile atipice de forma Babelor, Sfinxului, Ciupercilor au fost chiar la baza pe care s-au brodat diferite legende ale locului si locuri de pelerinaj in diferite epoci. Apa, inghetul, vantul si procesele de deflatie si eroziune au dat contur diferitelor forme ciudate, intalnite la tot pasul prin Bucegi : Tiganesti, Gutanul, Bucsoiul, Caraiman, Costila, Furnica.

            Prezenta in masiv a « formatiunii grezoase de Babele » – in care in masa grezoasa apar intercalatii de microconglomerate sau blocuri rotunjite, este un alt factor ce a contribuit la realizarea unui relief ruiniform distinct, vizibil mai ales in muntii Doamnele, Obarsia, Gaura si Babele.

Hidrografia

            Sinaia aduna dinspre Bucegi : Valea Cerbului, Valea Alba, Valea Jepilor, Valea Urlatoarei, Valea Babei, Valea Pelesului, Valea Caseriei, Valea Iancului, Valea Zgarbura, Valea Izvorul Dorului, Valea Larga, iar dinspre masivul Garbova : Valea Fetei, Zamora, Sipa, Tufa, Cumpatu, Valea Rea, Paraul Cainelui, Gagu, Valea lui Bogdan.

            Acestea acumuleaza apa din precipitatii, formand paraiele ce se lupta cu stanca, modeland dantele si croind drum spre Prahova, oferind turistilor motive de popas.

Fauna

            Al. Grossu, studiind fauna molustelor si gasteropodelor, a identificat in Bucegi, peste 100 de specii si varietati, dintre care mult endemisme : Daudebardia transsylvanica, Vitrea transsylvanica, Helicigona banatica, Trichia transsylvanica, Alopia canescens, Alopia nixa.

            Fauna vertrebratelor este inca bine reprezentata in padurile de la poalele masivului, activitatile economice si dezvoltarea orasului fiind principalele cauzr ale disparitiei multor exemplare din : cerbul carpatin, caprioare, mistreti, rasi, lupi, vulpi, veverite, parsul mare, parsul cu coada stufoasa, parsul de alun, soarecele scurmator, etc.

            Fauna ornitologica, studiata in special de I. Catuneanu, este reprezentata prin: cocosul de munte (Tetrao urogallus), vulturul plesuv sur (Gyps fulvus fulvus), vulturul plesuv brun (Aegypius monachus), acvila incaltata (Aquila heliaca heliaca), sorecarul comun (Buteo buteo), corbul (Corvus corax), mierla de piatra (Monticola saxatilis), fluturele de piatra (Trichodroma muraria), mierla gulerata alpina (Turdus torquatus alpestris), mierla de parau (Cindus cindus aquaticus), forfecuta galbuie (Loxia curviostra), fasa de munte (Anthus spinoleta), lastunul mare (Apus apus apus).

             Fauna herpetologica a fost studiata de I. Fuhn si este reprezentata prin aproximativ 16 specii, dintre care amintim : Lacerta afilis agilis, Lacerta muralis muralis, Lacerta viviparia, Anguis fragilis, Coronella austriaca austriaca, Vivipera berus berus, Vipera ursinii macrops.

            Fauna Bucegiilor, este una dintre cele mai cunoscute din tara, in primul rand datorita studiilor efectuate aici in cadrul Stationarului Zoologic Sinaia, intemeiat in anul 1922 si care functioneaza pe langa Facultatea de Biologie a Universitatii din Bucuresti. Pentru o mai buna documentare si pentru a facilita accesul specialistilor in mediul de viata al animalelor din Bucegi, anul 1927 apare Cabana Naturalistilor de pe Jepi, fondata de Societatea Naturalistilor din Romania.

            Daca odinioara prin muntii si padurile din zona, haladuiau in voie animale mari – ursul, rasul, capra neagra, cerbul, mistretul, lupul si altele, astazi datorita vanatului intensiv, turismului necontrolat si prin patrunderea in masiv a mijloacelor de transport, acestea au cam disparut.

            Dintre cei care si-au dedicat mare parte din timp, pentru studierea faunei Bucegilor amintim : C. Bogoescu, Ecaterina Dobreanu, M. Ienistea, C. Ionescu, C. Manolache – care au studiat lumea insectelor, pe Radu Codreanu – grupe de viermi, N. Botnariuc, M. Bacescu, Traian Orghidan, Valentin Puscariu – care au studiat crustaceele, C. Motas si J. Tanasachi – hidrocarienii.

Soluri

            In Bucegi se gasesc argiluvisoluri in zonele cu altitudine mica, soluri brune si brun acide, in zonele umede, soluri podzolice in padurile de fag si conifere si soluri brun acide in zonele alpine.

Parc national

            Toate studiile efectuate in zona masivului Bucegi, au reflectat bogatia de specii si familii reprezentate, sustinand necesitatea protejarii si ocrotirii acestui complex de forme, asociatii si peisaje. Desi au militat intens pentru realizarea rezervatiilor naturale si stiintifice, cu rol educativ si stiintific, toti cei care si-au dedicat o parte din viata Bucegilor, nu au putut vedea decat o palida recunostinta : in 1935 – oparte din masiv este inclus in lista ariilor protejate din Romania, cu statut de Parc National. La acesta se adauga inca doua rezervatii din bazinul Ialomitei si cateva puncte fosilifere din sud. Toate insa numai pe hartie, deoarece lipsa unui sistem integrat de management al ariilor protejate si datorita presiunii fantasticepe care « turismul sindical » a exercitat-o asupra Bucegilor, astazi vedem binefacerile « epocii de aur » asupra unuidintre cele mai frumoase si interesante masive montane din Romania. Facilitatile oferite de Bucegi si nemaintalnite in alta parte : stanci golase si abrupturi impresionante langa platouri line, poteci serpuitoare si cascade uruitoare, paduri umbroase si poiene pline de lumina, accesul atat de facil din orice directie, posibilitatea de a continua traseele turistice catre alte masive, au facut mai mult rau decat bine Bucegilor. Lipsa de interes a autoritatilor vremii, dorinta de a oferii clasei muncitoare posibilitati de recreere fara a tine cont de nevoile generatiilor urmatoare si lipsa unui cadru adecvat ca membrii comunitatiilor locale sa poata interveni, au creat un haos actual. Nimeni nu mai cunoaste limitele proprietatilor, nimeni nu mai poate interveni fara a « deranja » alte domenii de activitate, cu efectele de rigoare, nimeni nu mai pare a avea interesul ca Bucegii sa redevina acel punct de atractie pentru turismul civilizat practicat in alte parti. Toti cei care au privilegiul sa viziteze alte Parcuri Nationale sau simple arii protejate, in tarile civilizate, se intorc acasa extaziati de ceea ce au vazut, pun eticheta « la noi nu se poate » si incep sa traiasca din amintiri. Nimeni nu mai are interesul sa incerce macar sa porneasca procesul de refacere a Bucegilor. Si cat este de pacat …

            Poate ca mesajul nostru va fi un semnal de alarma pentru cei indreptatiti sa actioneze si poate ca Bucegii isi vor regasi menirea : sa atraga turisti din toata lumea si sa contribuie astfel la bunastarea oamenilor de munte, ce-si duc viata aspra la poalele lor … 

Relieful Muntilor Poiana Rusca

Relieful Muntilor Poiana Rusca

     Relieful Muntilor Poiana Rusca are o serie de caracteristici care ii individualizeaza in ansamblul Carpatilor Romanesti.
Altitudinile, pe ansamblul relativ reduse, se mentin frecventla 800 – 1000 m.; la contactul cu zonele invecinate coboara la 200 -300 m., iar altitudinea maxima este de 1374 m, in Vf.Padesu.
Substratul geologic este format este format aproapr in totalitate din sisturi cristaline, la care se aduaga suprafete reduse de calcare puternic metamorfozate (marmura), roci vulcanice (“Magura” Devei) si roci sedimentare pe margini. Pe ansamblu, Poiana Rusca are aspectul unui horst bine delimitat de grabene marginale.
Muntii Poiana Rusca au culmi netede la altitudini interpretate ca platforme de eroziune.
La 1000 m exista o platforma neteda cu sate foarte vechi si drumuri de culme, pastratoare a unei vechi civilizatii rurale (este “tinutul Padurenilor”).
Zona montana este intersectata de vai foarte adanci, cu desfasurare radiara, si, pe alocuri, cu tresee sinuase.
Bega (si afluentii ei directi), Cerna (afluent al Muresului), vaile ce coboara spre Bistra sau Mures formeaza un foarte interesant sistem hidrografic adancit puternic in masivul Poiana Rusca.
Fiind “masivi” nu au subdiviziuni de ordinul II.

Clima, hidrografia si invelisul biogeografic al Muntilor Poiana Rusca

     Climatul este caracteristic dealurilor inalte (pe margini) si muntilor josi). Are predominant influente oceanice, cu precipitatii ridicate (800 – 1.000 – 1.200 mm) si vanturile de vest.
Temperatura medie scade sensibil ca altitudine (8 gr. C pe margini, 5 gr. C pe inaltimi).
Reteaua hidrografica este colectata de Mures (Cerna, , precum si alte rauri mai mici), Bega (care izvoraste din centrul zonei montane), Timis (prin intermediul Bistrei).
Exista si lacuri de interes industrial si turistic (Cincis si Surduc). Apele subterane au, spre est, si un caracter termal (Calan).
Vegetatia este etajata: in baza zonei montane predomina padurile de stejar, urmate apoi de paduri de amestec (stejar-fag), paduri de fag, iar pe alocuri chiar in amestec cu rasinoase (la peste 1.000 m).
La altitudini mari apar si pajisti secundare care (impreuna cu terenurile agricole) au inlocuit vegetatia naturala.
Fauna este corepunzatoare etajelor de vegetatie. In Depresiunea Hategului exista cunaoscuta rezervatie de zimbri. Spre Mures, in culoarul Streiului se afla parcul dendrologic de la Simeria, la vest de Deva rezervatia de fauna si  peisaj “Cetatea Devei” si rezervatia forestiera Padurea Bejan.
Solurile sunt predominant cambice (cambisoluri) si podzolice (spodosoluri).

Populatia si asezarile omenesti din Muntii Poiana Rusca

     Populatia este formata in regiunea marginala aproape in exclusivitate din romani. Pe margini, indeosebi in orase, exista si grupuri semnificative de maghiari (Deva, Hunedoara). Sporul natural este redus.
Densitatea populatiei este mai mare la contactul cu regiunile marginale )Hateg, Mures, Bistra) fiind de     50-75 loc./kmp. In interior densitatea este mai redusa fiind de sub 25 loc./kmp. Partea de nord este a muntilor (“tinutul Padurenilor”) este mai bine si omogen populata. Exista argumente ca aceasta regiune conserva traditii so populatie foarte veche, continua si mult timp autarhica.
Asezarile rurale se concentreaza pe zone de contact, pe vai, iar in interior chiar pe culmile netede. Pe langa activitaitle agricole, pastorale si forestiere o serie de localitati au activitai extractive (Ghelari, Teliuc, Ruschita, Muntele Mic) sau industriale (Nadrag, Tomesti).
Orasele sunt situate in zone marginale, adiacente, dar legate economic de Poiana Rusca.
Astfel, Deva, Hunedoara si Bistra (fost Otelu Rosu) sunt legate strans si ca pozitie si functii de zona montana. Calan, Hateg si Simeria sunt orase situate in zona Hateg-Strei, dar, cu toata aceasta zona depresionara, sunt complementare si foarte apropiate muntilor.
Deva (73.366) are functii administrative, economice si aspecte urbane proprii. Hunedoara (81.198) are ostructura preponderent industriala (industria siderurgica); in mod similar, orasele Calan si Bistra (Otelu Rosu). Simeria are o functie importanta de transport.

Resursele si activitatile industriale  in Muntii Poiana Rusca

     Resursele energetice sunt modeste, fiind reduse la cele hidrografice. Pe baza unor materii prime energetice aduse din alte regiuni (gaz metan din Depresiunea Transilvaniei si carbuni din Depresiunea Petrosani) au fost construite mari agregate termoenergetice din Mintia-Deva (una din cele mai mari termocentrale din tara), Calan, Hunedoara si Bistra.
Industria metalurgica este bine reprezentata si dezvoltata  datorita resuselor de minereu de fier.
Desi pe ansamblul economieie rezervele de fier sunt modeste, ele avut o mare importanta in aparitia si dezvoltarea industriei siderurgice de la Hunedoara, Bistra, Calan si Nadrag.
Minereurile de fier au un continut relativ redua de fier (20-30 %). Principalele centre de extractie sunt localizate la Ghelari si Teliuc (si alte centre mai mici).
Centru siderurgic Hunedoara isi are inceputul cu peste 100 de ani in urma. El foloseste in prezent minereurile de fier din Poiana Rusca (la care se aduga minereuri aduse din import  prin intermediul nodului feroviar Simeria, huila din bazunul Petrosani, calcar siderurgic de la Sandulesti-Turda, gaz metan (adus printr-o  conduscta), mangan (adus din zona Vatra Dornei). Are instalatii complexe: cocserii, furnale, otelarii, laminoare.
A fost un timp (1950-1975) principalul centru siderurgic al tarii. La Bistra si Nadrag se produc laminate, iar la Clan, fonta si semicocs.
Metalurgia neferoasa cuprinde exploatari de minereuri complexe cu un continut mai mare de cupru si zinc (Deva, Muncelu Mic) sau plumb (Ruschita). Constructiile de masini sunt concentrate la Hunedoara, Deva, Simeria (reparatii de material rulant). La Marginea, in culoarul Begai, exista o intreprindere de produse de distilare a lemnului. Rocile de constructie extrase sunt: marmura (la Ruschita, dar si la Caprioara si Alun, in apropier) si andezit (Deva). La Bircea se produc prefabricate, iar la Tomesti articole de sticlarie.
Resusele forestiere sunt prelucrate in centrele din jur (Hateg, Deva, Carasebes, Bistra).
Fondul funciar dispune de terenuri arabile concentrate pe margini (indeosebi in zona Strei-Hateg) si pe culmile netede din partea de nord-est. Pasunile naturale favorizeaza cresterea bovinelor si ovinelor. In zona Hateg-Strei exista plantatii pomicole ale caror produse sunt prelucrate la Hateg. Ramuri ale industriei alimentare sunt localizate si in alte orase (deva, indeosebi).
Caile de comunicatii sunt concentrate pe margini. Pe Valea Muresului magistrala 2 trece prin Simeria si Deva. La Simeria se face conexiunea cu linia transcarpatica electrificata Filiasi-Petrosani-Simeria cu o deosebita insemnatate economica. Cai ferate locale (Simeria-Hunedoara, Caransebes-Hateg) au, de asemenea, utilizari industriale.
Soselele au traiectorii similare.
Obiectivele turistice sunt concentrate la Deva (inclusiv Cetatea Devei), Hunedoara, Hateg (inclusiv rezervatia de zimbri), Cala (inclusiv baile cu caracter local, folosite inca din timpul imperiului roman), Sarmizegetusa Ulpia Traiana (fosta capitala a Daciei romane), zona Ruschita, “Tinutul Padurenilor”, Lacul Cincis si Lacul Surdus (Fardea).

LACURI GLACIARE IN MUNTII PARANG

Formele de relief glaciar sunt rezultatul actiunii dominate a ghetii , a apelor subglaciare si supraglaciare . Datand dintr-o perioada relativ recenta , raportandu-ne la timpul geologic , formele glaciare au fost scultate in sisturi cristaline si granite , ceea ce a favorizat pastrarea acestora in relieful actual al Muntilor Parang. Avand in vedere frecventa reliefului glaciar , se poate aprecia ca cei mai spectaculosi ghetari s-au dezvoltat in bazinele Jietului , Lotrului si Latoritei , pe versantul nordic , si in bazinul Gilortului , pe versantul sudic .

COMPLEXUL GLACIAR AL JIETULUI

 Plecand din Petrosani , doritorii de drumetie ajung la Cabana Rusu , loc de plecare pe diverse trasee din Muntii Parang , trasee de o rara frumusete , multe dintre acestea ajungand in regiunea inalta din jurul varfului Parangu Mare (2518 m), de la obarsia Jietului . Aici , drumetii au parte de o priveliste deosebita , urmele lasate de ghetarii de se dezvoltau acum cateva zeci de mii de ani intalnindu-se la tot pasul .

 In bazinul Jietului intalnim cel mai bine reprezentant relief glaciar din masivul Parang , ghetarul cuatemar atingand aici apoape 6 km in lungime , el alimentandu-se din numeroase circuri , cum ar fi Slaveiul , Rosiile si Gheresul .

Circul Slavei este marginit de muntele Slavei , varful Carja si creasta dinspre Mija Mare . Este de fapt un complex glaciar , alcatuit din mai multe circuri de dimensiuni diferite , unele dintre acestea pastrand mici lacuri glaciare . Se remarca doua lacuri glaciare , lacul Slavei si lacul Taul Inghetat .

 Circul rosiile se afla in partea centrala a complexului glaciar al Jietului . In partea vestica se desfasoara un circ cu versanti abrupti , denumit Rosiile I. Circul Rosiile ll se afla sub varful Parangu Mare (2518 m) si Gruiul (2340 m) , cu versanti abrubti , iar in scobitura circului este adapostit lacul Oglinda Mandrei , cu o adancime de 8,3m. La baza peretilor abrupti ai circului glaciar se gasesc extinse trene de grohotis . Urmeaza , spre est , la circa 2000 m altitudine , circul Rosiile lll , care in zona centrala prezinta o cuveta de eroziune . Aici se gaseste lacul Taul fara fund , cu o adancime maxima de 17,6 m cel mai mare lac din bazinul Jietului . Circul Gheresul se regaseste pe latura estica a complexului glaciar al Jietului , unde prezinta o prima treapta superioara , la 2050-2000 m , si unde circul este bine dezvoltat , aici regasinduse lacul glaciar Gheresul .

 

       VALEA LOTRULUI

In bazinul Lotrului , relieful glaciar este la fel de bine dezvoltat ca si in bazinul Jietului , chiar daca bazinul sau se afla la o altitudine mai mica . Vaile numeroase si bine dezvoltate , cum ar fi Gauri , Galcescu lezeru si Izvorul Petresti , au permis insa acumulari importante de zapada si formarea unor ghetari destul de mari . Prezenta unor culmi inalte , intre varfurile Mohoru (2335 m) , Urdele (2165 m) , Setea Mare (2358 m) , a permis o intensa eroziune glaciara pe versaneii nordici . Acest complex glaciar cuorinde circul si valea lezeru , circurile Calcescu(Galcescu)-Zanoaga si circul Gauri .

Circul si valea lezeru se gasesc pe latura sudica , cu versantul stang abrupt si cu acumulari de grohotis , si versantul drept , mai putin inclinat , unde se gasesc doua mici circuri glacio-nivale sub varful Urdele si Mohorul . Pe latura stanga se gaseste un circ suspendat , la circa 2000 m , pe fundul caruia se afla lacul lezerul Parangului . Complexul Calcescu-Zanoaga , renumit si prin rezervatia naturala , se gaseste la vest de circul lezeru , considerandu-se ca aici a fost zona de maxima acumulare a zapezii si formare a ghetarului . Calcescu este unul dintre circurile cele mai complexe , cu mici circuri laterale etajate . Aici gasim lacul Calcescu , cel mai mare si mai adanc(9,3 m) din acest sector . In bazinul Zanoaga apare un circ mai larg , pe fundul caruia este cantonat lacul Zanoaga Mare . Tot aici gasim circurile Zanoaga Draucului si Zanoava lui Vidal , care pastreaza pe fundul lor lacul Pasari si Lacul lui Vidal . Tot pe partea stanga a vaii Lotrului se gaseste circul Gauri , un circ dezvoltat pe roci calcaroase ce au favorizat aparitia proceselor carstice , care au modificat topografia glaciara , si unde gasim lacurile Gauri si Caldarea Ursului .

 BAZINUL LATORITEI

Urme glaciare se regasesc si in bazinul Lattoritei , in zona izvoarelor acesteia . Cel mai dezvoltat ghetar se pare ca a ocupat sectorul superior al vaii Urdele , el atingand o lungime de 3-4 km , fiind alimentat de cele trei circuri de maici dimensiuni , la care se adauga gheata ce curgea de pe valea Ciora . La nord de circul Urdele se afla circul de la obarsia Latoritei mijlocii (Muntinu Mic) >un circ alungit , bine dezvoltat , dar care nu pastreaza lacuri glaciare .

 Drumetilor ce urca dinspre cabana Ranca , aflata la peste 1800 m , li se ofera privirii alte marturii ale trecutului glaciar al Carpatilor Romanesti . De la vest spre est se desfasoara o succesiune de circuri glaciare , mai mici ca dimensiuni decat cele din bazinele Jietului sau Lotrului si care nu pastreaza aproape deloc lacuri glaciare.

 

La obarsia raului Sadu se intalnesc , sub varful Parangu Mare , cateva mici circuri ale unor fosti ghetaride circ , suspendati . Circurile Gruiu si lasul sunt mai bine dezvoltate , alungite , fundul acestora fiind pavat cu grohotisuri . Pe fundul circului Gruiu se patreaza un mic loc glaciar , singurul de pe aceasta latura a Parangului . Sub culmea Setea Mare sunt sculptate doua circuri , Setea Mica-un circ simplu , si Setea Mare-un circ mai bine dezvoltat , alungit . Complexul glaciar din bazinul Romanului este alcatuit din circurile Zanoaga si Lescoi , sub varful Mohorului dezvoltandu-se circurile zanoaga Mohorului si Gaura Mohorului . La est de varful Papusa (2136 m) intalnim , la obarsia raului Galbenu , doua circuri de dimensiuni mici , al caror fund este pavat cu pietre , lacurile  care existau odata fiind de mult timp colmatate .

 Revenind la Cabana Obarsia Lotrului , drumetii ce nu au obosit pot sa o ia pe alte carari de munte , ce-I vor duce in sectorul superior al Muntilor Sureanu si Candrel (Cindrel) . Aici , ghetarii cuaternari , ghetari de circ , au lasat mai putine urme decet in Parang , relieful glaciar fiind mai putin complex . Aceste forme sculptate de gheata le gasim grupate in jurul varfurilor Sureanu(2059 m) Cindrel(2245 m) , Piatra Alba (2179 m) , si Steflesti(2258 m) . 

  MUNTII SUREANU

 In jurul varfului Sureanu se grupeaza cele trei circuri de la obarsia paraului Carpa , in cel nordic gasindu-se un mic lac barat de o potcoava nivala . Circul Sureanu , de mici dimensiuni , are un fund plat ce a favorizat formarea unui lac afat acum intr-un proces avansat de colmatare . Intre varfurile Cindrel si Serbota se gasesc trei circuri glaciare alungite , pe versantul nordic (Zanoaga Gropata , lezerul Mic si lezerul Mare) , si un circ pe flancul estic (circul lujbei).

Pe fundul circului lezerul Mare . Intre varfurile Piatrta Alba si Cristasti se desfasoara circurile Groapa Stejii , Caldarea Jipoasa si Caldarea Cristesti . Pe pantele nordice ale varfului Steflesti au fost sculptate doua mici circuri glaciare  bine puse in evidenta de abrupturi cu numeroase dezagregari . Chiar daca aici nu mai intalnim acelasi relief glaciar grandios ca in Parang , peisajul salbatic pastreaza acelasi mister ce ii face pe turisti sa uite de stresul cotidian .

F

Asezarea geografica a Romaniei

Asezarea geografica a Romaniei

Pozitia matematica: Romania este traversata de paralela de 45^O lat. N(se plaseaza la jumatatea distantei dintre Ecuador si Polul Nord) si aceasta determina caracterul temperat al climei.

 Paralela de 45^o traverseaza jud.: Caras-severin, Gorj, Mehedinti, Valcea, Arges,Dambovita,Prahova,Buzau,Braila,Tulcea.

 
-romania este asez. in S-E Europei centrale fiind o tara de marime mijlocie.

-locul 13 in Europa- o suprafata de 238.391km²

-prin centrul tarii trece paralela de 46^o lat. N

-romania este cuprinsa intre 43^o 37^’ lat. N (pct. cel mai sudic este orasul Zimnicea) si 48^o 15^’ (pct. cel mai nordic este orasul Horodistea.

-romania este asezata in emisfera estica, este traversata de meridianul de 25^o long. E care o plaseaza la jumatatea distantei dintre oc.Atlantic si M-tii Urali.

-romania este cuprinsa intre 20⁰ 15^’ long. E (pct.cel mai vestic Beba Veche) si 29⁰ 41^’ long. E (orasul Sulina)

-in europa romania este asezata la distante aprox. egale 2900km de extremitatile continentului: N-C.Nord, E-M-tii Ural, V-C.Roca, S-C.Matapan(1000km) => climatul temp.-cont. de tranzitie simtindu-se următoarele influente:

–N-V = Infl. Oc. Atlantic

–S-V = Infl. Marii Mediterane

–S-E = Infl. Pontice (pe litoral)

—–N = Infl. Baltice (marea Baltica)

Consecinte:

 
1.Climatul temperat-continental de tranzitie

2.Limita estica a fagului; limita vestica a stepei; limita nordica a vitei-de-vie

 
Asezare geografica:

 
1.Tara Carpatica

Muntii Carpati sunt:

-munti tineri formati in timpul orogenezei alpine

-se intind pe o lungime de 1500km de la Bazinul Vienei-Valea Timokului

-doua treimi din lungimea lor se desfasoara pe tara noastra

->N-V se intalnesc in Slovacia,Polonia,Ucraina

->S-V in romania-Orientali,Occidentali,Meridionali

-cel mai inalt vf. Gerlakovsca 2655m

-romania-vf Moldoveanu 2544m

-reprezinta osatura principala a reliefului Romaniei,toate celelalte unitati de relief sunt formate din pamant carpatic

-bariera in calea maselor de aer

-impun etajarea elem. Biopedoclimatice

-resurse:min. de fer,Cu,Zn,carbuni

-paduri,ape curgatoare

 
2.Tara Dunareana

-izvoreste din m-tii Padurea Neagra din Germania si se varsa in marea neagra printr-o delta

-are o lungime de 2860km

-1075 se desf. In Ro

-formeaza granita de sud cu Iugoslavia si Bulgaria

-trece prin 10 tari si 4 capitale(germania,austria,slovacia,ungaria,croatia,iugoslavia,bulgaria,rom. ,moldova,ucraina),(Budapesta,Viena,Bratislava,Belgrad)

-sursa de energie,portile de fier 1si2

-artera de navigatie

-legatura intre marea Neagra si marea Nord se face prin canalul Dunare-Main-Rin

-colecteaza 97% din raurile romaniei

-zona turistica:Drobeta,T. Magurele,Giurgiu,Braila,Cernavoda,Sulina

 
3.Tara Pontica

-iesire la M. Neagra (234km Br.Chilia-V.Veche)

-m. Neagra comunica cu m. Mediterana prin stramtoarea Bosfor,Dardanele

m. Marmara,m. Egee

-se face comert cu toate tarile

-hidrocarburi

-statiuni